Pasiunea intalneste eficienta. Noul SLK, unul dintre cele mai incitante si avansate automobile sport a ajuns la cea de-a treia generatie. Noul roadster ridica placerea conducerii la un alt nivel. Acesta combina confortul cu sportivitatea, designul sport impresionant cu functionalitatea in uzul zilnic, performanta de top cu grija exemplara fata de mediu. Mai mult, SLK se mandreste cu prezentarea in premiera mondiala a plafonului panoramic vario cu functia MAGIC SKY CONTROL, care isi schimba luminozitatea la simpla apasare a unui buton. Eficienta remarcabila si flerul sportiv sunt eticheta motoarelor puternice de patru si sase cilindri prevazute cu functia standard ECO start/stop. Cu nivelele remarcabile de performanta, noile modele SLK sunt cu 25 de procente mai economice decat predecesorii lor. Un set unic de echipamente de siguranta confera noului SLK un statut emblematic in segmentul sau, iar gama bogata de inovatii tehnologice reprezinta, de asemenea, un punct de referinta in clasa sa.
“Noul SLK ia rolul unui model demn de urmat”, declara Dr Dieter Zetsche, Presedintele Daimler AG si Directorul Diviziei Mercedes-Benz Cars. ”Sunt convins ca prin designul atractiv, interiorul de inalta calitate si eficienta in consumul de combustibil, noul SLK va continua sa ofere un grad ridicat de atractivitate in viitor, consolidandu-si statutul de roadster emblematic.”
Inovatiile se regasesc in istoria de succes a modelului Mercedes-Benz SLK:
in 1996, prima generatie a creat furori cu plafonul vario, care a transformat roadsterul intr-un coupé cu plafon fix la simpla apasare a unui buton.
Pentru cea de-a doua generatie, sistemul AIRSCARF emitea caldura in jurul gatului si umerilor in functie de preferintele pasagerilor, asigurand o atmosfera placuta in perioadele reci, cand plafonul era deschis.
Acum, cea de-a treia generatie prezinta una dintre elementele sale unice – premiera mondiala a plafonului panoramic vario cu MAGIC SKY CONTROL. Prin simpla apasare a unui buton, in doar cateva secunde, acest plafon revolutionar poate trece din stare opaca in stare transparenta.
insa noul Mercedes-Benz SLK ofera mult mai mult decat caracteristici de top individuale. Noul SLK isi asuma pozitia de lider in fiecare disciplina si ofera divertisment la volan din toate punctele de vedere, fara jumatati de masura. Acesta impresioneaza prin asocierea unor caracteristici considerate a fi de nealaturat: reuseste sa uneasca confortul excelent si echipamentul de inalta calitate cu un stil sportiv categoric. in acelasi timp, noul SLK este si automobilul cel mai economic si, astfel, cel mai prietenos cu mediul dintre autovehiculele din clasa sa, trasand de asemenea noi standarde de siguranta. Placerea de a conduce in orice conditii – cu plafonul deschis sau inchis, in timpul liber sau pentru utilizarea de zi cu zi – este o caracteristica definitorie a noului SLK.
Designul inglobeaza senzualitatea autovehiculelor sport
Designerii au creat special caroseria noului SLK pentru a se remarca prin proportiile de roadster clasic, scoase in evidenta pentru un efect puternic. in spatele capotei prelungite, se afla un compartiment compact pentru pasager, iar partea din spate este foarte scurta. SLK-ul va tenta potentialii clienti cu atributele sale cheie prezente la toate roadsterele clasice Mercedes-Benz care s-au numarat printre modelele emblematice ale brandului.
Prima trasatura captivanta este grila ridicata a radiatorului care impune o prezenta categorica si infatiseaza noul aspect definitoriu Mercedes-Benz. Aceasta completeaza capota lunga si bine proportionata, iar liniile de contur accentueaza calitatile dinamice ale roadsterului. in centrul grilei prelungite a radiatorului se afla steaua Mercedes-Benz, cromata cu un contur foarte fin. Farurile bine definite completeaza aspectul noului SLK, care seamana cu cel al legendarului 190 SL din 1959, considerat de multi a fi originalul “SLK”.
insa, cu siguranta designerii nu si-au concentrat atentia asupra trecutului; cu noua parte frontala a SLK-ului, acestia au creat si o conexiune vizuala directa cu noile Mercedes-Benz SLS AMG (noul gullwing) si CLS. Dovada uimitoare si evidenta a muncii extrem de minutioase se regaseste in aspectul mult mai atragator al partii frontale mai abrupte si mai largi. Valoarea coeficientului de rezistenta la inaintare – Cd a fost redusa pana la 0.30 – o reusita uluitoare (valoarea Cd a modelului precedent era de 0.32).
Designul partii laterale impreuna cu proportiile clasice ale roadsterului intruchipeaza estetica la cel mai inalt nivel si reprezinta o promisiune vizuala pentru sportivitate si placerea de a conduce. Detaliile fine indica grija sporita a designerilor Mercedes-Benz in proiectarea acestui model. Grilele de ventilatie cu finisaj cromat din aripile frontale au fost pastrate de la roadsterele faimoase Mercedes-Benz ale anilor ‘50. La noul SLK acestea formeaza punctul perfect de start al unei noi linii caracteristice care se intinde spre aripa din spate, folosind jocuri de lumina si umbra pentru un plus de stil. De asemenea, marginea superioara a farurilor – pentru prima oara integral cu tehnologie LED – completeaza linia estetica.
Interior luxos si sportiv in acelasi timp
Avand cele mai compacte dimensiuni din clasa sa, noul SLK are un interior extrem de spatios. Pentru a obtine acest lucru, designerii au dezvoltat functii ce ofera soferului si pasagerului calitate de neegalat si precizie avansata. Interiorul este caracterizat prin sportivitate stilata si materiale autentice de inalta calitate ce au fost prelucrate cu precizie maxima. Chiar si in cazul versiunii de baza, consola centrala cat si alte parti sunt alcatuite din aluminiu lucios. Lemnul poate fi selectat optional dintre nuc maron inchis lucios sau frasin negru lucios. Patru orificii rotunde integrate in bord accentueaza apartenenta modelului la familia sport Mercedes-Benz, forma acestora fiind asemanatoare cu cea a orificiilor prezente la SLS.
Cadranele rotunde ale plansei de bord incadreaza display-ul pe care este afisata informatia generata de computerul online. Display-ul color pentru functiile de comunicare si divertisment este pozitionat in centrul bordului si poate fi usor vizualizat atat de catre sofer, cat si de catre pasager. La partea central-superioara a bordului, se afla un ceas analogic – un detaliu aparte care sublinieaza subtil caracterul stilat al roadsterului.
Alte echipamente de inalta calitate includ un volan sport multifunctional cu partea inferioara aplatizata , tapiterie de piele cu capacitatea de a reflecta lumina solara si astfel cu o rezistenta marita in timp, lumina ambientala si sistem inovativ AIRSCARF pentru incalzirea gatului, prezent si la predecesorul sau.
Plafon unic: MAGIC SKY CONTROL
Mercedes-Benz ofera pentru prima data trei versiuni pentru plafonul vario realizat din material usor: doar in cateva secunde aceasta functie transforma roadsterul intr-un coupé cu plafon “fix” la simpla apasare a unui buton – si vice versa:
Versiunea de baza este un plafon vopsit in culoarea autovehiculului
Alternativ, exista si optiunea unui plafon vario panoramic cu sticla fumurie
Cea de-a treia varianta este o premiera mondiala – plafonul vario panoramic cu MAGIC SKY CONTROL. Acest plafon din sticla schimba luminozitatea la apasarea unui buton. Cand plafonul este transparent, ofera senzatia de spatiu deschis. Cand este intunecat, plafonul ofera o senzatie placuta si previne supraincalzirea interiorului atunci cand razele soarelui sunt foarte intense. Cu alte cuvinte: o atmosfera placuta la simpla apasare a unui buton.
Sistemul inovator AIRGUIDE de protectie impotriva vantului
O alternativa confortabila la sistemul conventional de protectie impotriva vantului este noul sistem pentru SLK inventat de inginerii Mercedes-Benz specializati in aerodinamica. Acesta consta in elemente pivotante din plastic transparent atasate in spatele barelor roll-over. Soferul sau pasagerul le poate impinge spre centrul autovehiculului dintr-o miscare, evitand astfel curentii turbulenti de aer.
Spirit si eficienta
Initial, odata cu lansarea pe piata, vor fi disponibile trei modele SLK, toate trei beneficiind de noi motorizari cu injectie directa. Motorizarile in patru cilindri ale SLK 200 BlueEfficiency si ale SLK 250 BlueEFFICIENCY dezvolta 135 de kW (184 de cai putere), respectiv 150 kW (204 cai putere) dintr-o capacitate cilindrica de 1.796 centimetri cubi. Modelul SLK 200 BlueEFFICIENCY este cel mai economic roadster din segmentul caruia ii apartine. Beneficiind de transmisia imbunatatita cu sapte raporturi 7G-TRONIC PLUS, acesta consuma numai 6.1 litri de combustibil premium (NEDC, combinat) la o suta de kilometri (ceea ce ar corespunde unei cantitati de 142 de grame de CO2 per kilometru). Acest model economic ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe ora in 7.0 secunde si atinge viteza maxima la 237 km/h (240 km/h pentru modelele cu transmisie manuala).
Modelul SLK 250 BlueEFFICIENCY are ca dotari standard transmisia automata 7GTRONIC PLUS si consuma numai 6.2 litri (NEDC, combinat) la 100 de kilometri (144 de grame de CO2 per kilometru). Din repaus acesta ajunge la 100 de km/h in 6.6 secunde, si poate atinge viteza maxima de 243 km/h.
Motorul V6 al SLK 350 BlueEFFICIENCY dezvolta 225 kW (306 cai putere) datorita capacitatii sale cilindrice de 3498 centimetri cubi, folosind aceasta putere pentru a accelera de la 0 la 100 km/h in 5.6 secunde (atingand viteza maxima de 250 km/h). Consumul acestuia este de 7.1 litri (NEDC, combinat) la o suta de kilometri (167 de grame de CO2 per kilometru). Motorul V6 este complet nou. Cele mai importante caracteristici ale acestuia sunt injectia directa de a 3-a generatie, injectoarele piezo si aprinderea multi-spark.
Eficienta exemplara, cu un consum de combustibil redus cu pana la un sfert fata de modelele precedente, se datoreaza si sistemului ECO start/stop, care se regaseste printre dotarile standard ale tuturor modelelor.
Suspensii pentru cea mai stransa legatura cu drumul
Exista de asemenea trei versiuni de suspensie pentru care se poate opta:
O suspensie conventionala din otel in dotarea standard
O suspensie sport cu arcuri si amortizoare mai rigide, care asigura o experienta sportiva a sofatului
Ca alternativa, este disponibil un pachet Dynamic Handling, printre ale carui avantaje se poate mentiona suspensia cu amortizare continua. Acesta dispune de un sistem de amortizare continua si ajustabila controlat electronic, astfel incat autovehiculul ruleaza lin chiar si pe suprafete denivelate, oferind in continuare o inalta dinamica de conducere.
Pachetul Dynamic Handling mai cuprinde si un sistem Direct Steering precum si franele Torque Vectoring dezvoltate de Mercedes-Benz. Sistemul Direct Steer ofera mai multa manevrabilitate si agilitate decat directia standard, reducand in acelasi timp efort-ul necesar pentru parcare. in situatii critice, franele Torque Vectoring produc in fractiuni de secunda usoare miscari de rotatie bine definite ale vehiculului in jurul axei verticale, prin actionarea selectiva a franei la roata din spate in interiorul curbei, ceea ce stabilizeaza modelul SLK fara niciun compromis din punctul de vedere al dinamismului, masina urmand directia curbei cu precizie si in conditii de control deplin.
Combinatie ingenioasa de materiale si niveluri superioare de siguranta
Structura caroseriei noului model SLK a fost perfectionata, capota si aripile fiind in prezent confectionate din aluminiu.Totodata, noul Mercedes-Benz SLK stabileste noi standarde in ceea ce priveste siguranta. Cea de a treia generatie a puternicului initiator de tendinte va utiliza in sprijinul conducatorului o intreaga gama de sisteme de asistare de ultima generatie, printre care sistemul ATTENTION ASSIST, de depistare a gradului de oboseala, dezvoltat de Mercedes-Benz si prevazut ca standard, sistemul optional PRE-SAFE®, de protectie anticipativa a ocupantului, unic in lume si frana PRE-SAFE®, care poate actiona franele in mod autonom in cazul unui pericol iminent de coliziune posterioara. Ca atare, si cu modelul SLK, Mercedes-Benz depaseste in mod consecvent si semnificativ cerintele impuse de standardele de siguranta.
Doritorii isi pot extinde chiar si mai mult gama de sisteme de asistare pentru noul SLK.
Sistemul Intelligent Light ofera cinci functii de iluminare (functia cornering light, modul country, modul autostrada, functia iluminare activa si lampile de ceata imbunatatite), activate in functiile de conditiile de conducere.
Speed Limit Assist are capacitatea sa depisteze semnele de reducere a vitezei prin intermediul unei camere situate in interiorul parbrizului si sa afiseze limita respectiva de viteza pe un ecran din cadrul plansei de instrumente.
Pentru a marca lansarea noului SLK, Mercedes-Benz ofera un model special „Editie 1”, cu finisajul special de vopsea SHAPE de nuanta gri metalizat. „Editia 1” beneficiaza de o echipare extinsa iar specificatia standard cuprinde sistemul vario-roof panoramic, pachetul Dynamic Handling, pachetul de caroserie AMG, piele designo nappa in doua tonuri cu cusatura contrastanta, AIRSCARF, lumina ambientala si altele. Costurile suplimentare se situeaza intre 8490 si 8990 euro, in functie de modelul de baza.
Noul SLK este disponibil in Romania de la sfarsitul lunii martie 2011.
Preturile, fara TVA, sunt dupa cum urmeaza:
SLK 200 BlueEFFICIENCY: 32.500 euro,
SLK 250 BlueEFFICIENCY: 35.150 euro,
SLK 350 BlueEFFICIENCY: 43.950 euro.
Pentru mai multe informatii despre noua generatie a clasei SLK accesati www.mercedes-benz.ro sau www.media.mercedes-benz.ro
Contact:
Contact:
Valeriu Zaharia
+ 40 21 2004 515
Monica Floristean
+40 21 2004 574