Cresterea pretului petrolului in urma situatiei din plan extern va avea ca efect scumpirea gazelor din import in urmatoarele 6-9 luni, a declarat directorul general al E.ON Romania, Frank Hajdinjak, dupa o masa rotunda pe tema energiei regenerabile. „Pretul gazelor de import depinde de pretul petrolului, care va continua sa creasca in urma situatiei externe. Vom vedea impactul asupra pretului gazelor naturale de import in 6 – 9 luni”, a spus reprezentantul E.ON.
Pretul petrolului a urcat cu peste 20% de la inceputul acestui an si a trecut de 115 dolari/baril, iar problemele din Orientul Mijlociu si Africa de Nord ar putea mentine acest trend in viitorul apropiat.
Romania isi asigura din productia proprie circa 80% din consumul intern, restul fiind importat de la grupul rus Gazprom, prin intermediari.
Hajdinjak a mentionat ca E.ON a solicitat ANRE sa majoreze pretul gazelor naturale pentru consumatorul final, de la 1 aprilie, dar nu a oferit detalii.
„Am solicitat ANRE o majorare a pretului gazelor naturale, dar nu putem spune cu cat. Au fost discutate mai multe scenarii privind cresterea pretului la consumatorul final. Unul dintre scenarii se refera la o majorare treptata, astfel incat sa se pastreze un echilibru in economie, in industrie si in cheltuielile populatiei”, a adaugat Hajdinjak.
El a explicat ca asupra pretului gazelor exista trei influente majore, respectiv pretul gazului de import, ponderea gazelor de import in cosul la consumatorul final si cursul leu-dolar. Ponderea importului in cosul de gaze a crescut de la circa 20% la aproximativ 40%, iar pretul urcat de la 380 dolari la 410 dolari pe mia de metri cubi.
Pe de alta parte reprezentantul E.ON a mentionat ca evolutia cursului leu-dolar reprezinta un factor pozitiv in pretul gazelor naturale. Cursul leu-dolar a ajuns miercuri la minimul ultimelor 14 luni, moneda nationala apreciindu-se de la inceputul acest an cu aproximativ 9%.
Deputatul PSD Iulian Iancu, presedintele Comisiei de Industrie si Servicii din Camera Deputatilor, a declarat recent ca distribuitorii de gaze naturale au solicitat cresterea preturilor in trei trepte pana in luna septembrie.
Prima crestere, de 5%, ar urma sa fie aplicata la 1 aprilie, a doua, de 9%, la 1 iulie, iar cea de-a treia, de 7%, la 1 septembrie. (Mediafax)