00001129_litere_bani[1]Guvernul a aprobat, in sedinta de luni seara, proiectul de buget pentru anul viitor, documentul urmand sa fie transmis imediat Parlamentului, au declarat agentiei MEDIAFAX surse oficiale. La finalul sedintei de guvern, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a aratat ca totalul cheltuielilor cu investitiile vor creste de la 33,9 miliarde lei la 35,1 miliarde lei si ca numarul estimat al locurilor de munca ar urma sa urce cu 23.000 locuri.

El a aratat totodata ca bugetul asigurarilor sociale este in continuare nesustenabil, astfel ca va trebui din nou alimentat de la bugetul de stat, cu transferuri de 13,9 miliarde lei.

Pentru bugetul de somaj va fi asigurata o subventie de peste 3 miliarde lei.

Veniturile estimate din TVA vor creste de la 39 miliarde lei la 46 miliarde lei, iar cele din accize vor urca de la 17,4 miliarde lei la 18,4 miliarde lei, prin reducerea evaziunii fiscale si alinierea accizelor la tigarete la normele UE, conform calendarului stabilit prin Codul Fiscal, potrivit ministrului.

Conform proiectului de buget, ordonatorii de credite vor primi mai putini bani de la buget in 2011 atat fata de executia preliminata pentru acest an, cat si comparativ cu bugetul initial pentru 2010, rectificat de doua ori, cu exceptia ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finantelor, Dezvoltarii si Transporturilor.

Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minima garantata acordata in prezent sub forma unei indemnizatii sociale, vor fi inghetate la valorile actuale pe parcursul intregului an 2011, iar contributiile de asigurari sociale percepute angajatorului si angajatului nu vor scadea sub nivelul actual.

Fondurile bugetelor locale din TVA vor fi diminuate substantial prin reducerea la jumatate a alocatiilor pentru lucrari de infrastructura si baze sportive, dar si a banilor pentru salarii din invatamant si ajutoare sociale, iar volumul creditelor pentru infiintarea locurilor de munca va fi restrans cu 50%.

Autoritatile locale nu mai pot finanta lucrari de investitii noi si trebuie sa asigure in prealabil surse de finantare a proiectelor aflate deja in derulare, fiind obligate sa incheie in primul rand investitiile cu termen de finalizare depasit.

Companiile de stat si regiile autonome sunt obligate sa inghete anul viitor angajarile, astfel incat sa nu depaseasca numarul de personal stabilit pentru 2010, iar societatilor cu pierderi ori care sunt subventionate le este impus sa limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here