imagesCABUN9TOStatul roman va fi obligat ca in maxim 18 luni sa schimbe legislatia privind despagubirile acordate in cazul imobilelor nationalizate, dupa ce judecatorii CEDO au stabilit ca modul in care sunt in prezent despagubiti fostii proprietari nu este eficient, cauzele similare de la Curte fiind suspendate.Judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au discutat, marti, cauzele pilot privind retrocedarea caselor nationalizare si masurile compensatorii, problema sistemica a Romaniei, nerezolvata, care a condus la plata a milioane de euro despagubiri catre fostii proprietari.

Instanta de la Strasbourg a decis, marti, in cele doua cauze pilot privind retrocedarile imobilelor nationalizate – Atanasiu si Poenaru, respectiv Solon – ca statul roman a incalcat articolul 1 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv nepunerea in aplicare a unei hotarari definitive date de instanta, si a obligat autoritatile ca in termen de 18 luni sa ia „masuri concrete pentru a asigura respectarea articolelor 6 si 1 din Conventie”.

in cauzele pilot Atanasiu, Poenaru si Solon, CEDO a stabilit ca statul roman a incalcat articolele 1 si 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privind protectia proprietatii si, respectiv, dreptul la un proces echitabil.

Totodata, instanta de la Strasbourg a condamnat statul roman la plata unor despagubiri totale de peste 180.000 de euro in cele trei cauze. Curtea a decis ca cele trei dosare sunt admisibile si pot fi judecate impreuna.

Reclamantele Maria Atanasiu si Ileana Poenaru trebuie sa primeasca de la statul roman, in maxim trei luni de la data la care hotararea CEDO devine definitiva, despagubiri totale de 65.000 de euro. Totodata, Ileana Solon trebuie sa primeasca, in acelasi interval, despagubiri de 115.000 de euro, la care se adauga peste 3.000 de euro cheltuieli de judecata.

CEDO a mai decis suspendarea judecarii tuturor cauzelor similare, timp de 18 luni de la data in care aceasta hotarare devine definitiva.

Instanta a precizat ca decizia devine definitiva in circumstantele prevazute de articolul 44, alineatul 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv daca partile declara ca nu cer retrimiterea dosarelor la Marea Camera, daca dupa trei luni nu s-a cerut retrimiterea sau atunci cand o eventuala cerere este respinsa de Colegiul Marii Camere.

Maria Atanasiu, Ileana Poenaru si Ileana Solon au dat in judecata statul roman pentru recuperarea unor imobile, respectiv terenuri nationalizate in vremea regimului comunist.

in 8 iunie, Curtea a desfasurat audieri in aceste cauze, pentru a stabili admisibilitatea dosarelor. Reclamantele au fost reprezentate la audieri de catre avocatii lor.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a decis, la sfarsitul lunii februarie, folosirea procedurii hotararilor pilot in privinta Romaniei in cauzele referitoare la imobilele nationalizate in timpul regimului comunist, solutia fiind adoptata drept urmare a absentei unui mecanism de retrocedare sau compensare.

Concret, pronuntarea unei hotarari pilot intr-o cauza determina suspendarea tututor spetelor asemanatoare, pana cand statul vizat ia masurile legislative, bugetare, administrative pentru rezolvarea problemei. Curtea Europeana a dezvoltat procedura hotararilor pilot pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme sistemice care conduc la incalcari repetate ale drepturilor fundamentale.

Pe scurt, procedura inseamna in primul rand identificarea unor probleme sistemice, care au radacini in una si aceeasi problema, ceea ce determina introducerea unui numar mare de cereri la Curtea Europeana, iar in contextul nevoii de a gasi solutii pentru numarul mare de cauze, CEDO alege una sau mai multe cauze, care urmeaza a fi tratate „preferential”.

in solutionarea acestor cauze, Curtea recomanda statului masuri generale, care trebuie adoptate pentru eradicarea problemei.

Dupa ce statul ia masurile, acestea sunt supuse unui control din partea Curtii, in sensul ca (de obicei printr-o decizie) se analizeaza efectivitatea acestor masuri. Daca judecatorii europeni considera ca masurile luate de stat sunt conforme cerintelor Curtii si dupa ce verifica daca problemele persoanelor care s-au adresat Curtii vor fi rezolvate la nivel national, printr-o decizie radiaza de pe rol acele cauze. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here