Sub sloganul „Dezvoltare IN, PRIN si PENTRU comunitate”, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB) si Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale (CENTRAS), in parteneriat cu European Social Action Network (ESAN) au lansat recent, in cadrul unei conferinte, proiectul „Parteneriat pentru dezvoltare”. Acest proiect, care se va derula pe parcursul a doi ani, este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeste in oameni”.
„Proiectul „Parteneriat pentru dezvoltare” propune deschiderea dezbaterii si dezvoltarea de initiative comune ale antreprenorilor si organizatiilor neguvernamentale, in sensul promovarii dezvoltarii durabile, al stimularii crearii de locuri de munca si al cresterii coeziunii sociale la nivel local”, a afirmat, in cadrul conferintei de lansare a proiectului, desfasurate recent la Bucuresti, managerul de proiect serban Dimitriu.
Potrivit acestuia, activitatile desfasurate in cadrul proiectului vor acorda o atentie deosebita unor aspecte-cheie privind stimularea parteneriatului intre diferiti actori sociali activi la nivel local, regional, national si international. Astfel, vor fi organizate 10 grupuri de lucru in cadrul carora vor fi abordate parteneriatul comunitar, activitatile de advocacy, lobby si fundraising (strangere de fonduri), 2 seminarii de advocacy si fundraising, dar si un eveniment de premiere. De asemenea, tot in cadrul proiectului, va fi elaborat un studiu privind activitatea de responsabilitate sociala corporatista (CSR) a antreprenorilor din Romania, in contextul in care multi antreprenori afirma ca sunt preocupati sa se mentina activi in cadrul comunitatii si sa lucreze in beneficiul acesteia, dar nu stiu cum, de unde sa inceapa si cum sa armonizeze activitatea lor economica cu cea de CSR.
„In ultimii ani, Camera bucuresteana s-a implicat in numeroase proiecte finantate prin programe interne si internationale, care raspund unor necesitati identificate in prealabil de CCIB. Implementarea acestor proiecte contribuie la schimbarea mentalitatii oamenilor de afaceri si a viitorilor oameni de afaceri, la modificarea comportamentului de consum si a obiceiurilor comunitatii de afaceri, precum si la dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale”, a afirmat, in cadrul evenimentului de lansare a proiectului, Mihai Andritoiu, presedintele Sectiunii Comert a CCIB.
In cadrul conferintei, la care au participat circa 100 de reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale, asociatii, fundatii, dar si ai mediului de afaceri, au fost subliniate importanta subiectului abordat de proiect in actualul context macroeconomic, precum si rolul camerelor de comert in promovarea activitatilor de CSR. „Pentru ca proiectele de responsabilitate sociala sa intre in cotidian este nevoie de informatii, de o mult mai buna comunicare intre managerii companiilor, pe de o parte, si actorii sociali si civici, pe de alta parte. in acest sens, personalul camerelor de comert poate juca un rol semnificativ, luand in considerare contactul permanent al acestora cu membrii lor”, a subliniat directorul general al CCIB, Dan Gabriel Mihut.
La randul sau, directorul executiv al Centrului de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale (CENTRAS), Viorel Micescu, a vorbit despre necesitatea implicarii in campanii de informare, educare si constientizare a unor segmente de public foarte variate, dar si despre rolul de mediator al CENTRAS intre organizatiile neguvernamentale si alti actori, precum institutiile publice, mass-media sau mediul de afaceri. De asemenea, domnia sa a subliniat faptul ca experienta in domeniul responsabilitatii sociale corporatiste a European Social Action Network (ESAN) este unul dintre elementele care dau un plus de valoare proiectului.
Biroul de Presa al CCIB