Tara noastra traverseaza o perioada extrem de importanta – aceea a integrarii in Uniunea Europeana. stim de unde am plecat: de la o societate romaneasca nepregatita pentru aderare, din majoritatea punctelor de vedere. Sa revedem impreuna, in cele ce urmeaza, principalele etape parcurse de Romania, in anii 2005-2007, in relatia cu institutiile europene.
O decizie istorica a Parlamentului European in privinta unei noi extinderi a granitelor Uniunii dateaza din 13 aprilie 2005 – este vorba despre acordarea „avizului conform” pentru aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. Am fost membru al delegatiei parlamentare romane care, in zilele dinaintea votului, a facut lobby pe langa euro-deputati in favoarea tarii noastre. Iata cum s-au desfasurat evenimentele. in dupa-amiaza zilei precedente (marti, 12 aprilie), am asistat la dezbaterile aprinse din Legislativul European referitoare la aderarea Bulgariei si, mai ales, a Romaniei la UE. Discutiile s-au purtat intr-o sala dezolant de goala (doar cateva zeci de euro-parlamentari au onorat cu prezenta lor acest moment atat de important!), timp de 2 ore si jumatate. Din cei aproximativ 30 de vorbitori, numai 4 sau 5 s-au pronuntat contra semnarii Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Cei mai devotati aparatori ai cauzei romanesti au fost domnii Moscovici (raportorul pentru tara noastra), Schmitt (reprezentantul Consiliului European) si Rehn (comisarul european pentru Extindere). inaintea votului de miercuri au fost lansate doua propuneri de amanare a aderarii, dar ambele au cazut la vot: si cea valabila pentru amandoua tarile, si cea referitoare doar la Romania. Pentru aderarea Bulgariei la Uniunea Europeana au votat 522 de parlamentari, inregistrandu-se si 70 de voturi contra si 69 de abtineri. De asemenea, Parlamentul European a votat cu o majoritate larga (497 de voturi pentru, 93 voturi contra, 71 de abtineri) in favoarea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. in ciuda acestui scor confortabil, a fost o victorie chinuita, intrucat eventuala neindeplinire, de catre tara noastra, in urmatorul interval de timp, a obligatiilor asumate ar fi putut atrage activarea clauzelor de salvgardare. Desi Tratatul de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE a fost, totusi, semnat, la Luxemburg, la 25 aprilie 2005 – in acea perioada, Romania era perceputa ca o povara pentru Europa, iar venirea ei ca o „intrare in carje” (de fapt, nici pana in prezent lucrurile nu s-au schimbat in mod semnificativ).
* * *
Urmatoarele dezbateri furtunoase cu privire la tara noastra au avut loc in toamna anului 2005. La sfarsitul lunii septembrie, cei 35 de euro-observatori romani (printre care si subsemnatul) isi intrasera deja in rol la Bruxelles si Strasbourg. Marti, 25 octombrie, am ascultat discursurile rostite de parlamentarii europeni, pe marginea Raportului de Monitorizare pentru Romania (prezentat de comisarul european pentru Extindere, Ollie Rehn). Fara doar si poate, euro-deputatii au fost (si au ramas!) bine informati in legatura cu adevaratele realitati romanesti. Foarte dur a fost, de exemplu, ecologistul Joost Lagendijk, care declara, exasperat: „Am dat un cec in alb noilor guvernanti romani si bulgari (veniti la Putere in toamna anului 2004 – nota V.H.), dar acum vedem exact aceeasi imagine ca in 2004!”. Un alt deputat din tabara „verzilor”, Milan Horacek, se arata foarte sceptic in legatura cu aderarea tarii noastre la 1 ianuarie 2007: „Nu e de ajuns sa semnezi hirtii, ci trebuie sa actionezi concret pentru rezolvarea problemelor!”. Salvatore Tatarella (Uniunea pentru Europa Natiunilor) constata ca exista o majoritate confortabila in favoarea primirii Romaniei si Bulgariei, dar, in acelasi timp, o serie de criterii trebuiau indeplinite – altfel, Uniunea Europeana ar fi fost nevoita sa amane integrarea cu cel putin 1 an. Bastiaan Belder (Grupul pentru Independenta si Democratie) trecea in revista o serie de domenii pentru care era posibila activarea clauzei de salvgardare, amintind, intre altele, de nesecurizarea frontierelor romanesti (inclusiv cele de la Marea Neagra). De asemenea, el afirma, raspicat, ca lupta anti-coruptie era politizata si, din acest motiv, afecta activitatea Guvernului. Un alt reprezentant al grupului politic respectiv, Roger Knapman, vorbea despre donatiile facute de indianul Mittal pentru campaniile electorale ale premierului Tony Blair, in schimbul lobby-ului prestat de acesta din urma, pe linga autoritatile din Romania, in favoarea noului patron de la Sidex Galati, Tepro Iasi, Siderurgica Hunedoara si Petrotub Roman. Mai multi euro-parlamentari neafiliati (Andreas Molzer, Koenraad Dillen, Jan Tadeusz Masiel) s-au referit la coruptia endemica din Romania, la structurile crimei organizate (care paralizeaza intreaga societate), precum si la saracia crunta in care traieste o mare parte din populatie.
* * *
in primavara anului 2006, au avut loc alte dezbateri incitante referitoare la Romania. Miercuri, 26 aprilie, in cadrul mini-sesiunii plenare de la Bruxelles, comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a raspuns unor intrebari adresate Comisiei Europene de catre Elmar Brok (presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European), Pierre Moscovici (raportorul pentru Romania) si Geoffrey Van Orden (raportorul pentru Bulgaria), in legatura cu stadiul pregatirilor pentru aderarea acestor tari la Uniunea Europeana. Olli Rehn a declarat, in fata deputatilor europeni, ca Romania si Bulgaria nu trebuie sa piarda ritmul reformelor, al aplicarii lor concrete, si, in acelasi timp, sunt obligate sa faca dovada unor structuri prin care sa continue lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate, deoarece numai asa poate fi garantata o societate normala. in continuare, au luat cuvantul o serie de euro-parlamentari, care s-au exprimat cu privire la oportunitatea intrarii Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana, la termenul stabilit. Am remarcat interventia lui Markus Ferber (PPE), care a subliniat ca „reformele nu trebuie sa fie facute ca la parada in fata Uniunii Europene – ele sunt necesare pentru ca oamenii sa poata locui intr-o tara cu institutii democratice stabile, cu o justitie corecta”. De asemenea, Andreas Molzer (euro-parlamentar neafiliat) a aratat ca „Romania si Bulgaria trebuie sa devina membri ai familiei europene, insa trebuie sa tinem seama de toate subiectele care starnesc ingrijorare – nu stim daca aceste tari ar face fata apartenentei la Uniune”. Liderul Grupului pentru Independenta si Democratie, Nigel Farage, a declarat ca „aderarea Romaniei si a Bulgariei va avea consecinte negative pentru ele insele, dat fiind ca cei mai inteligenti tineri vor fi ademeniti de bani si vor pleca in Europa de Vest”. Asadar, nimic nou, la acea data, pe Frontul de Vest. Toata lumea astepta decizia finala in ce priveste data si conditiile aderarii Romaniei si Bulgariei. Circula, deja, zvonul ca integrarea avea sa fie politica, nu si economica, iar accesul Romaniei la fondurile europene – drastic limitat. Unii se intrebau care sunt, la urma urmei, „marile avantaje” ale intrarii in UE – sa fim simpli membri cotizanti si piata de desfacere pentru produsele corporatiilor transnationale? Sa speram ca nu vom ajunge acolo.
* * *
A urmat Raportul de Monitorizare din mai 2006. „Ar trebui sa oprim aceasta farsa, conform careia Romania si Bulgaria vor adera la Uniune pentru ca indeplinesc criteriile. Ele vor adera din motive politice” – arata, marti, 16 mai, in plenul Parlamentului European, englezul Nigel Farage, liderul Grupului pentru Independenta si Democratie. Un alt deputat european, membru al grupului politic amintit, olandezul Bastiaan Belder, a accentuat faptul ca doar un angajament pentru schimbare (din partea autoritatilor de la Bucuresti si Sofia) nu este de ajuns, ci este necesara schimbarea propriu-zisa a celor doua tari, inainte sa fie stabilita o data pentru aderarea lor. La randul sau, austriacul Andreas Molzer (parlamentar european neafiliat vreunui grup) preciza, cu prilejul acelorasi dezbateri prilejuite de Raportul de Monitorizare prezentat de Olli Rehn, ca ingrijorarile cetatenilor europeni nu sunt luate, din pacate, in considerare: „Actualele mecanisme de extindere nu sunt eficiente, intrucit Romania si Bulgaria au tot felul de probleme, care nu pot fi rezolvate in cateva luni, drept pentru care nu este nici in interesul Uniunii Europene, nici al celor doua state, daca ele vor fi acceptate in structurile comunitare mai repede decat trebuie”. Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, ramanea ferm in ceea ce priveste posibilitatea activarii clauzei de salvgardare: „Vom evalua in octombrie daca cele doua tari au reusit sa rezolve problemele restante si vom decide daca data prevazuta poate fi mentinuta. Comisia Europeana isi rezerva dreptul de a considera activa clauza de amanare cu 1 an, daca restantele nu sunt rezolvate”. Romania a primit 4 „stegulete rosii”. Unul dintre ele viza implementarea sistemelor IT pentru administrare fiscala, in vederea asigurarii inter-operabilitatii cu cele din restul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a se asigura o colectare corespunzatoare a TVA pe intregul teritoriu al pietei interne a UE. De asemenea, aveam 3 „stegulete rosii” la agricultura. Problemele semnalate priveau: operationalizarea completa a agentiilor acreditate pentru a gestiona platile directe catre fermieri si operatori in cadrul politicii agricole comune, infiintarea unui sistem integrat de administrare si control (IACS) in agricultura si a unui sistem de colectare a deseurilor animale si a facilitatilor de tratare a acestora in conformitate cu acquis-ul comunitar in domeniul encefalopatiilor spongiforme transmisibile si a sub-produselor animale. La acestea se adaugau zecile de „stegulete galbene”, din diverse domenii. in concluzie, optimismul afisat de guvernanti, prin afirmatii hazardate (de genul: „Este cea mai buna evaluare pe care a avut-o vreodata Romania”), era total deplasat. De fapt, nici nu ne asteptam la altceva…
* * *
Marti, 26 septembrie 2006, in plenul Parlamentului European, la Strasbourg, s-a dat „unda verde” pentru Romania si Bulgaria, iar Consiliul European de la Bruxelles (14-15 decembrie) a confirmat intrarea lor la 1 ianuarie 2007 (in conditiile in care Tratatul de Aderare fusese deja ratificat de toate statele membre). Din acel moment, drumul european al tarii noastre devenea unul ireversibil. O fi de bine, o fi de rau – asta ramane de vazut…
Dr. VLAD HOGEA (articol preluat din revista Business Point, varianta print, nr 54)
