Sursa foto: https://pixabay.com/photos/girl-forester-the-huntsman-1503203/

Persoanele care sunt pasionate de vânătoare trebuie să știe încă de la început că este important să se informeze corespunzător în privința acestui subiect și să știe, de exemplu, care sunt cele mai potrivite arme de vânătoare cu ajutorul cărora se pot bucura de un hobby extrem de interesant. În rândurile de mai jos sunt prezentați principalii factori care trebuie luați în considerare, pentru ca oamenii să facă investiții excelente!

Arme de vânătoare pentru zone muntoase

Cei care decid să vâneze în zone muntoase, acolo unde aproximativ 95% din vânat este mare trebuie să se îndrepte spre armele cu țevi ghintuite. În acest sens, utilizatorii trebuie să țină cont de faptul că ricoșeul acestor tipuri de arme este mult mai periculos decât cel al armelor lise, iar gloanțele sunt și ele extrem de periculoase, putând parcurge foarte repede până la 2 kilometri.

Arme pentru zonele de câmpie

În ceea ce privește oamenii care preferă să vâneze mai degrabă la câmpie, acolo unde au o vizibilitate mai bună, cele mai bune arme de vânătoare sunt cele prevăzute cu țevi lise. De ce? Astfel de arme pot fi folosite cu alice, alicele rezistând foarte bine și în zilele în care vântul este puternic. De exemplu, oamenii pot folosi astfel de obiecte pentru vânatul cu pene. Armele cu lise funcționează cel mai bine la o distanță de 50 de metri, ceea ce înseamnă că vânătorii trebuie să aibă precizie și foarte multă energie.

Ce tipuri de arme cu țevi lise există?

Armele cu țevi lise sunt împărțite în mai multe categorii, în funcție de modul în care funcționează:

  • arme cu sisteme tip ,,pompă”;
  • arme cu 2 țevi alăturate în plan orizontal;
  • arme cu 2 țevi suprapuse în plan vertical;
  • arme semiautomate;
  • arme cu un singur foc.

Care sunt cele mai potrivite arme pentru începători?

Atunci când sunt la început de drum în domeniul vânătoarei, oamenii trebuie să folosească arme clasice, care sunt juxtapuse sau de tip bock. De ce? Astfel de modele sunt create pentru a fi folosite de către începători, fiind ușoare, dar și extrem de practice. Mai mult, gloanțele sunt ușor de schimbat.

Cine are dreptul de a vâna în România?

Conform legislației în vigoare, în România au dreptul să vâneze oficial doar persoanele care au autorizație în acest sens și care au permise de vânătoare permanente. Cât despre vânătorii străini, ei trebuie neapărat să obțină permise temporare. Mai mult, armele de vânătoare nu trebuie folosite decât pentru capturarea vânatului permis, iar alicele nu trebuie să aibă diametrul mai mare de 5 mm.

Printre regulile de care oamenii trebuie să țină cont se numără și faptul că nu au voie să lovească vânatul cu arma. Atunci când partidele se încheie, armele trebuie descărcate și ținute în toc, mai ales în afara spațiului de vânătoare.

Toți cei care își doresc să se bucure de vânătoare trebuie să aleagă cu grijă armele pe care folosesc, astfel încât să respecte legislația, dar și siguranța persoanelor dimprejur!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here