Votul din Consiliul COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană) pentru numirea Laurei Codruța Kövesi în postul de procuror-șef european este o veste bună atât pentru România, cât și pentru Europa. Este un semnal clar dat de Parlamentul European că la nivelul țărilor membre e toleranță zero față de corupție. Miza acestei numiri este o curățare a sistemelor naționale și transnaționale de scheme complexe infracționale.
Este o alegere simbolică cu o semnificație deosebită mai ales pentru România: prin ea este indicată linia unei justiții independente, integrată în valorile europene. Este un balon de oxigen pentru Justiția din România aflată sub un asalt fără precedent din partea guvernărilor succesive PSD-ALDE din ultimii 3 ani și jumătate. Europa le-a dat acum un răspuns pe măsură tuturor celor care s-au ocupat zi de zi, după alegerile din 2016, de slăbirea statului de drept și intimidarea procurorilor și judecătorilor!
Meritele pentru această reușită îi aparțin, în primul rând, doamnei Kövesi, pentru modul în care a asigurat lupta împotriva corupției din poziția de conducere a DNA. De aceea, lumea i-a acordat încrederea necesară, chiar dacă numirea ca procuror-șef european a fost lipsită de sprijinul propriului stat. Însă, a știut că are parte de sprijinul românilor, care au arătat foarte clar drumul pe care și-l doresc.
Referendumul convocat de președintele Iohannis a dus la separarea apelor și a indicat calea de urmat. De aceea, cu Laura Codruța Kövesi în fruntea Parchetului European, refacerea sistemului juridic din România trebuie să devină prioritate națională. Iar eradicarea corupției și ralierea la valorile europene sunt mizele pe care le susțin liberalii pentru România.
Prin expertiza dobândită în lupta anticorupție în România, doamna Kövesi a dovedit Europei că are competența necesară poziției pe care a câștigat-o. Felicitări, Laura Codruța Kövesi!
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA
Deputat PNL de Iași