Sub privirile noastre, România se mută în afara granițelor, iar cetățenii aleg să facă și să își crească copiii în Occident. În țară, sărăcia lucie din prea multe zone rurale și periurbane, combinată cu un sistem prea restrâns de grădinițe, școli și licee în mediul rural și cu subfinanțarea cronică a educației, generează o altă tragedie: copiii abandonează școala sau îngroașă rândurile noii maladii contemporane, analfabetismul funcțional.
Criza forței de muncă, educația precară care condamnă întotdeauna doar la sărăcie, lipsa de resurse alocate pentru viitorul unei națiuni conduc împreună la imaginea unui dezastru național. Într-o țară care trăiește la intensitate doar gloria din prime time de la televiziunile de casă ale propagandei, nimic din ceea ce scapă clipei nu pare să fie important.
La televizor politicienii puterii se plâng că România a ajuns colonie, dar numărul românilor plecați în străinătate pentru a-și găsi un viitor și natalitatea în creștere în Diaspora conturează tabloul unui refugiu forțat al unei națiuni în afara granițelor sale. Și nu i-au alungat nici băncile, nici multinaționalele, și nici companiile din telecom. Au fost alungați de lipsa de speranță și de perspectivă în propria țară.
