UNIQA Asigurări a luat la cunoștință informațiile cuprinse în raportul transmis de către Consiliul Concurenței, ca rezultat al investigației privind creșterea prețurilor RCA în perioada 2012 – 2016, precum și despre decizia autorității, prin care compania noastră este sancționată cu 2,9 milioane Euro. Subliniem faptul că prin activitățile întreprinse, compania a acționat numai în conformitate cu condițiile legii precum și în conformitate cu interesele clienților săi, iar UNIQA Asigurări va contesta decizia, considerând acuzațiile ca fiind nefondate.
Tarife transparente și corecte în baza expertizei tehnice specifice și a studiilor actuariale complexe
Compania își asigură clienții că în perioada 2012 – 2016 politica sa de tarifare RCA, a fost bazată exclusiv pe strategia independentă de afaceri a companiei, pe studii actuariale complexe, date istorice legate de daunalitatea pe segmente de risc și expertiză tehnică specifică. În această perioadă, pe segmentul de RCA, UNIQA Asigurări a susținut constant pierderi însemnate, uneori aproape de dublul mediei pieței. În majoritatea anilor din perioada respectivă, daunele plătite pe acest segment au depășit încasările din RCA, UNIQA Asigurări primind în mod constant infuzii de capital din partea acționariatului său pentru a acoperi aceste pierderi.
Drept urmare, începând cu anul 2014, UNIQA Asigurări a traversat o perioadă de schimbări majore în ceea ce privește strategia de vânzare, produse și servicii care a vizat balansarea portofoliului și limitarea pierderilor. UNIQA Asigurări a adoptat o politică prudentă în ceea ce privește expunerea pe segmentul RCA în contextul în care, în ultimii ani, acest segment s-a confruntat cu un aflux de daune și a decis creșterea expunerii pe linii de business profitabile, valorificând potențialul de creștere al claselor de asigurări non-motor și asigurări de viață. În ceea ce privește segmentul RCA, societatea s-a axat pe diferențierea acestui produs în termeni de calitate, UNIQA Asigurări având unul dintre cele mai scurte termene de plată a daunelor și cea mai mare rată de onorare a acestora în termenul legal.
“De-a lungul celor aproximativ 10 ani de activitate pe piața din România, UNIQA Asigurări a investit constant în metode de optimizare a produselor și serviciilor. De altfel, întreaga noastră activitate se desfășoară conform legislației în vigoare și în spiritul transparenței totale, promovând atât pe plan intern, cât și extern onestitatea, moralitatea și atitudinea deschisă și proactivă. În acest sens, UNIQA Insurance Group și UNIQA Asigurări au derulat proiecte interne de combatere a fraudelor și de promovare a bunelor practici în rândul angajaților, fiind un partener de încredere al clienților săi”, a declarat Franz Weiler, CEO UNIQA Asigurări.