Competiția ZIUA B, mult așteptata aventură din calendarul Riders Club, va oferi ocazia riderilor mari și mici să exploreze duminică, 6 august 2017, traseele frumoase din pădurea Cernica-Pantelimon și împrejurimile sale. Concursul MTB se află la cea de a 5-a ediție și a fost decalat în calendarul de ciclism datorită ploilor din primăvară. La start și-au rezervat deja locul peste 1.400 de rideri, dornici de a pedala în natură.

Startul concursului ZIUA B, susținut de Gatorade, se va da pe 6 august, începând de la ora 09:00, de pe lângă restaurantul Cernica, de pe malul lacului, locație aflată la marginea Capitalei. Participanții vor explora două trasee, pregătite special pentru ei de echipa MPG și multiplul campion național Răzvan Jugănaru:  Scurt – 19 kilometri, accesibil și usor de parcurs de începători și de cei mai mici rideri, începând de la vârsta de 5 ani;  Standard – 38 kilometri, pe care își pot arăta îndemânarea concurenții bine antrenați și foarte competitivi, și pentru care au optat peste 1.000 de persoane.

Starturile vor fi la ore diferite: la ora 09:00 pentru concurenții înscriși la tura scurtă, respectiv la cea de Agrement, și la ora 11:00 pentru cei care vor pedala în cursa lungă, traseele la acest eveniment fiind separate. Mai mult, cei înscriși la traseul Standard vor pleca în mai multe valuri, în funcție de nivelul de abilitate, astfel că fiecare participant la ZIUA B va avea ocazia de a trăi aventura pe două roți așa cum își dorește, fie grăbindu-se să prindă un loc pe podium, fie bucurându-se în voie de mișcare.

Fie că v-ați testat deja abilitățile de rideri în curse la șes, deal sau munte, sau că abia ați descoperit acest sport frumos, fie că vă declarați iubitori de viteză sau pasionați de plimbare în natură, evenimentul ZIUA B este locul perfect pentru a explora toate aceste posibilități și de a profita de atmosfera veselă și distractivă din zona de Start/Finish. Înscrierile sunt deschise până joi, 3 august, la ora 19:00, și se fac online pe pagina evenimentului de pe platforma www.ridersclub.ro.

Întreaga desfășurare de forțe de la ediția a 5-a a competiției are loc într-o zonă deosebit de atractivă, in imediata vecinătate a Extreme Park Cernica, ce oferă numeroase facilități, precum parcare și restaurant, dar și posibilitatea de a traversa lacul Cernica pe tiroliană. În cadrul evenimentului este asigurată o zonă de relaxare în care participanții și susținătorii lor vor avea acces la terasă, catering și puncte de alimentare și hidratare, iar nevoile concurenților vor fi acoperite de multiplele facilități disponibile în zona de Start/Finish: asistență medicală, garderobă, vestiar și asistență mecanică pentru biciclete oferită de AmBike – Ambulanța de Biciclete.  La finalul curselor, fiecare concurent va beneficia de o medalie de Finisher, iar apoi se va putea relaxa în zona de catering unde va primi o porție gustoasă de paste Barilla, nr. 1 în Italia, cu sos Basilico, precum și o bere CIUC Natur Radler care va fi oferită concurenților adulți.

Ediția din acest an a evenimentului ZIUA B este susținută de Gatorade, în calitate de partener oficial și de CIUC Natur Radler, partenerul oficial al sistemului de ciclism Riders Club, și de sponsorii oficiali BOSCH, Barilla, BCR, precum și de sponsorii iNES Group, GoldNutrition, Divertiland, Alfers, MTB Academy, Selgros și Woom. Partenerii evenimentului sunt Freerider.ro, Brigada de Voluntari, ASVSU, Even’thor, ProEnerg, Extreme Park Cernica și Romsilva. Pentru cei mai competitivi care se vor lupta pentru locurile de pe podium vor fi oferite premii atractive în bani, între 150 și 600 de lei, în funcție de locul pe podium și nivel, și în produse asigurate de sponsorii evenimentului: Gatorade, BOSCH, Alfers, Woom, AmBike și MTB Academy. De asemenea, riderii care vor rămâne până la sfârșitul evenimentului vor avea ocazia să participe la o super tombolă și să câștige premii variate. Pentru copii va fi organizată o tombolă specială unde se vor pune la bătaie pachete gustoase cu dulciuri de la Alfers și o bicicletă Woom.

Susțin competițiile de ciclism Riders Club și ne ajută să comunicăm și să vă informăm în permanență partenerul de recrutare eJobs, alături de partenerii media principali Kiss FM, INGA Media și Libertatea și de partenerii media: Comunicatedepresa.ro, Biciclistul.ro, Orasulm.eu, România Pozitivă, IReporter.ro, Edu-news.ro, Bike Events, Insport, SportsPlanner.com, Bike FM, SportPici.ro și blogul 188bmp.com. Itsy Bitsy FM este un mare fan al sportului în familie și promovează cursele dedicate copiilor pasionați de ciclism.

Calendarul Riders Club 2017 numără în prezent 12 competiții, dedicate în special amatorilor, iar anul acesta au fost lansate noi provocări, așadar fiecare iubitor de mișcare poate decide când va începe aventura MTB pentru el. Detalii găsiți pe: www.ridersclub.ro.

Despre MPG

MPG implementeaza proiectele sportive initiate de Fundatia PROAM Events, care sustine atragerea populatiei catre practicarea recreationala a unui sport, ca mod sanatos si distractiv de petrecere a timpului liber. Compania este lider de piata pe segmentul proiectelor sportive adresate practicantilor amatori, cu o experienta de 20 ani in domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here