Cardiologul Silviu Ghiorghe este medic primar de specialitate medicinã internã și cardiologie, cu mulți ani de experiențã. L-am gãsit la Spitalul Monza din București, alãturi de pacienți. Însă şi-a fãcut timp sã stãm de vorbã desre dânsul, deși avea o reținere vãditã de a vorbi despre propria persoanã. Pânã la urmã, am descoperit în medicul Silviu Ghiorghe un interlocutor deosebit.
O sã încep acest interviu ceva mai neprotocolar, așa cã vã rog pe dvs sã vã prezentați!
Sunt Silviu Ghiorghe. Sunt medic cardiolog, cu o experiențã de peste 20 de ani de activitate în domeniul medicinei. Am fãcut rezidențiatul și ulterior primii 10 ani din activitatea mea în Spitalul de Urgențã Floreasca, dupã care m-am mutat ca și activitate principalã în Spitalul Monza.
Cum apreciați dezvoltarea medicinei,
în ultimii ani?
Medicina este într-o continuã dezvoltare, asta este foarte clar, iar – în dezvoltarea acestui domeniu – principalul scop a fost, și este, grija fațã de oameni. De aceea, a existat întotdeauna o presiune fațã de rezolvarea problemelor medicale ale oamenilor. Pe de altã parte, sã nu uitãm cã actul medical presupune douã componente principale – sãnãtatea omului și finanțarea. Însã, fie cã banii vin de la stat, fie cã vin de la sponsori, aceștia trebuie sã se regãseascã în starea de sãnãtate a pacienților! Din pãcate, fãrã bani nu poate exista medicinã de performanțã. Gândiți-vã la cât costã toatã aceastã aparaturã care ne ajutã la stabilirea unui diagnostic corect! Pentru cã, de foarte multe ori, vedem în presã știri legate de dotarea spitalelor. În România este evident cã statul nu a putut asigura, pânã în prezent, o finanțare adecvatã a sectorului medical. De aceea unele sume ar trebui sã vinã de la sponsori, ori din contribuții ale oamenilor. Uneori, vin, alteori, nu! Iar spitalul X rãmâne cu aceeași dotare veche. Deci, pânã la urmã, ideea nu este legatã de dezvoltarea medicinei, ci de dotarea unitãților medicale cu aparaturã care sã asigure o activitate de calitate. Iar aici e nevoie de bani! Pentru cã trebuie sã fim realiști – în domeniul medical și în cercetarea medicalã se cheltuiesc foarte mulți bani. O altã problemã majorã este lipsa de personal, care este o problemã peste tot în lume, dar în România este și mai acutã datoritã pierderii de personal care pleacã sã profeseze în afarã. și acest aspect este în final o consecințã a subfinanțãrii din sistem.
La Facultatea de Medicinã sunt, an de an, foarte mulți candidați pe un loc. Înseamnã cã mulți tineri doresc sã devinã medici. Care sunt recomandãrile dvs?
Faptul cã avem un numãr mare de candidați la admiterea la medicinã este un lucru bun, cred eu, din mai multe motive. Așa cum am mai spus este nevoie de medici și este nevoie de medici bine pregãtiți. Iar un mediu concurențial este benefic din acest punct de vedere.
În primul rând, oricine vrea sã urmeze o facultate de medicinã ar trebuie sã fie sigur cã își dorește acest lucru! Medicina nu este ușoarã și nu acceptã compromisuri. Pe lângã faptul cã presupune o solicitare semnificativã pe termen lung, implicã și o mare responsabilitate! Iar, din pãcate, aici orice greșealã se rãsfrânge asupra pacienților! Pe de altã parte, în medicinã este important sã fii și o persoanã eticã și sã-ți asumi tot ceea ce faci cu sãnãtatea oamenilor care vin la tine pentru a-i ajuta!
Medicina nu presupune doar sã ai o memorie bunã, cum se crede. Aș zice cã este poate cea mai puțin importantã calitate a unui medic. Acum existã internet și poti obține informația mult mai ușor decât înainte. Cea mai importantã calitate a unui medic, aș zice, cã este sã aibã o gândire analiticã. și poate ar trebui sã se punã mai mult accent pe acest lucru la admiterea în facultate (în ultima perioadã structura examenului de admitere, dupã parerea mea, a diminuat testarea acestui aspect), dar și în pregãtirea universitarã a viitorului medic.
În medicinã, este bine sã ai un idol, ori este mai confortabil sã mergi pe un drum propriu?
Întotdeauna, conteazã foarte mult oamenii pe care îi ai alãturi, de la profesori, pânã la prieteni. Cu toții au, fãrã îndoialã, o influențã asupra ta! Iar, dacã descoperi cã unul dintre aceștia corespunde cu modelul tãu de om, cu ceea ce vrei tu sã fii, atunci poți spune cã acela este un idol pentru tine.
Cum ar fi un medic ideal?
Grea întrebare. Existã om ideal? Poate cã, pe lângã un adevãrat profesionist în domeniu, care sã-l ajute sã punã un diagnostic corect, ar trebui ca medicul acela ideal sã empatizeze, pe cât posibil, cu problemele pacienților și sã le dea niște sfaturi ca de la om, la om, nu ca de la profesionist, la pacient.
Dumnezeu are vreun rol în medicinã?
Pãrerea mea este cã noi oamenii avem tendința sã ne acordãm prea multã importanțã. Sã ne punem în mijlocul universului. Cred cã este o greșealã fundamentalã a noastrã. Cu siguranțã nu noi suntem cei care avem ultimul cuvânt de spus.
Am un coleg care este foarte religios și care spune cã foarte importantã este și credința, în meseria noastrã. Deși sunt și eu apropiat de bisericã, pentru cã așa am fost crescut de bunici și pãrinți, eu sunt de pãrere cã este foarte important sã fii un om etic, corect! Iar, daca ești corect, vei respecta și valorile religioase!
Ce rol ocupã familia în viața dvs?
Familia cred cã ocupã cel mai important rol în viața fiecãruia dintre noi, dar trebuie sã ai un echilibru între familie și viața de medic. Sunt douã jurãminte care se fac pe viațã – și la întemeierea unei familii și în activitatea de medic. Nu poți sã spui cã ești medic cinci zile pe sãptãmânã, timp de opt ore pe zi, iar – în rest – nu te intereseazã ce fac pacienții tãi. Așa cum nu poți fi nici soț, nici tatã dupã un program! Ești tot timpul. și trebuie sã gãsești timp sã te ocupi de fiecare dintre cele douã laturi – viațã personalã și viațã profesionalã! Este greu, dar se poate!
Ce pãrere aveți de – cum sã spun? – ofensiva
roboților în diverse domenii de activitate, inclusiv medicinã?
Existã domenii medicale în care roboții deja au intrat, mai ales pe zona în care nu se interacționeazã direct cu pacientul. De pildã, pe interpretarea unor evaluãri imagistice, gen RMN sau CT, ori pe interpretãri la microscop. Dar vor intra mai greu pe zone de interacțiune directã cu bolnavii. Pe de altã parte, un robot nu va face operații, cel puțin deocamdatã, pentru cã intervine și problema juridicã – dacã robotul greșește, ce faci cu el, îl bagi la închisoare? Deci sunt mai multe aspecte care trebuie rezolvate, nu doar legate de medicinã!
Iar, de cealaltã parte, cu privire la rezistența pacientului de a sta de vorba cu un robot, care sã-i evalueze starea de sãnãtate?
Rezistența pacientului o sã fie, într-adevãr. Dar, ați stat vreodatã de vorbã cu ChatGPT? Sã vedeți cã-i extrem de politicos. Dacã-i atragi atenția cã a greșit, își cere scuze: ”Ai dreptate, am greșit” și încearcã sã se corecteazã. Mulți pacienți de-ai mei – dincolo, sã zic, de profesionalism – sunt foarte, foarte mult afectați de rãceala cu care vorbește medicul cu ei și spun cã, oarecum, sunt puși pe o poziție inferioarã: medicul este undeva sus, iar pacientul este undeva jos. El trebuie sã stea acolo, cuminte și sã asculte ce-i spune medicul. E o problemã serioasã, care nu va exista în relația cu un robot. Recent s-au fãcut niște studii legate de relaționarea dintre medic vs robot cu pacienții. Bineînteles cã pacienții respectivi nu știau dacã vorbesc cu un om sau cu o mașinã. și surpriza a fost cã AI-ul a primit o notã net mai bunã la capitolul empatie decât medicul uman. Iar în viața realã s-ar putea ca diferența sã fie și mai mare. Gândiți-vã cã un robot nu este niciodatã obosit, lipsit de chef, cu alte probleme în spate, iritat de „întrebãrile prostești” pe care i le pui… Dar, pânã la urmã, cred cã o sã dureze probabil 20 de ani, pânã când o sã se intre pe fãgașul ãsta, nu știu sã vã spun, dar este cert faptul cã are loc inteligența artificialã și în domeniul medical.
Iar dacã robotul nu uitã nimic, ar putea pânã la urmã sã dea și un diagnostic și sã prescrie și tratamentul…
A, da, fãrã nicio problemã. Am vãzut un interviu cu unul dintre cei care au fost foarte implicați în dezvoltarea inteligenței artificiale. El este angajat la Google, nu știu sã vã spun numele [Geoffrey Hinton – n.red.] și care a fost, practic, unul dintre pãrinții inteligenței artificiale. El a spus cã și-a dat demisia tocmai fiindcã i se pare cã este un moment de cotiturã, cã lucrurile merg mult prea repede și cã nu vedem care sunt pericolele. Iar el a trebuit sã-și dea demisia, ca sã poatã vorbi deschis despre aceste lucruri, sã nu mai fie constrâns de anumite clauze de confidențialitate. Spunea cã, în momentul de fațã, nu i se pare cã acești roboți sunt mai inteligenți decât un om cu o inteligențã peste medie, dar roboții îl întrec pe om, de departe, în privința cunoștințelor pe care le au și în privința accesului la acestea.
/ Mihai Matei
