”Tot ce mi-aș fi dorit să spun atunci când nu aveam pe nimeni lângă mine să mă asculte.”
Cartea autobiografică a lui Adrian Mutu, Revenirea din infern, va fi lansată sâmbătă, 11 iunie, de la 17:00, în cadrul Sports Festival. Evenimentul va fi organizat la hotelul Radisson Blu iar la el vor participa, alături de Adrian Mutu și de Cătălin Oprișan, vedete din lumea sportului care i-au fost aproape fostului căpitan al echipei naționale pe tot parcursul carierei sale. Printre acestea se va număra și celebrul antrenor al Briliantului, Cesare Prandelli, cel care a semnat și cuvântul-înainte al cărții.
Înainte de a încălța pentru ultima dată ghetele de fotbalist în cadrul meciului său de retragere, Adrian Mutu a îndrăznit să povestească cel mai dificil meci al său: cel cu sine însuși. Astfel, s-a născut autobiografia sa, scrisă în colaborare cu jurnalistul Cătălin Oprișan și publicată de editura Bookzone: ”Nu este o carte despre fotbal, ci una a confesiunilor, o carte în care Adrian Mutu a spus tot, tot ce presa nu a reușit să scrie și publicul și-ar fi dorit să afle.”
Adrian Mutu: „Am stat la marginea prăpastiei, dar nu am renunțat. Am revenit mai puternic, mai hotărât ca oricând.” – Adrian Mutu.
Volumul Revenirea din infern cuprinde:
- Dezvăluiri despre cele mai dificile și cele mai fericite momente din viața lui Adrian Mutu.
- Episoade memorabile care te ajută să înțelegi viața unui om care a ajuns cu adevărat în vârf, a căzut și a luat-o de la capăt. trăind fiecare emoție la intensitate maximă.
- Lecții de viață importante învățate pe propria piele. Prin dezvăluirile din viața privată, Adrian Mutu ne arată cât de ușor te poți pierde pe tine și cât de important este să fii pregătit pentru viață.
- O poveste despre cădere și revenire cum nu vei găsi în manuale sau în cărți de self-help, scrisă cu sinceritate și asumare pentru a-i inspira și pe alții să se ridice indiferent cât de dureroasă a fost căderea.
Recenzii:
Cesare Prandelli: „A fost o onoare să-l pot antrena și să-i rămân prieten pentru totdeauna. Cu mine, s-a exprimat pe stadion. Cu această autobiografie, o face alergând printre rânduri. Citiți-o!”
Cristian Chivu: „Adi a trecut prin multe momente dificile de-a lungul carierei sale, dar de fiecare dată a revenit mai puternic, demonstrând că este printre cei mai buni atacanți din lume.”
Codin Maticiuc: „Nu există o poveste mai spectaculoasă decât cea a lui Adrian Mutu, cel puțin în fotbal. Cu urcușuri și coborâșuri, lacrimi și hohote de râs, disperare și speranță. Adi este rockstarul fotbalului mondial. Bad boy cu suflet.”
Gianluigi Buffon: „Mutu e
genial, exuberant și nu se teme de nicio confruntare. Nu îi e frică de nimic.”
Zlatan Ibrahimović: „Am petrecut mult timp cu Mutu la Juve. Stăteam în aceeași cameră și nu m-am plictisit deloc alături de el. Știa italiana, m-a ajutat mult.”
Francesco Totti: „Mutu a fost peste toți, un jucător mare, care a demonstrat că poate face diferența, adaptându-se la jocul tuturor echipelor.”
Biografie
Născut în 1979, Adrian Mutu și-a început cariera în fotbalul profesionist la FC. Argeș, a continuat la Dinamo, iar, odată cu transferul la Inter Milano din 1999, a început o lungă poveste de dragoste cu fotbalul italian. Aceasta a fost întreruptă temporar odată cu plecarea la Chelsea și suspendarea sa în urma scandalului Cocaina. Totuși, după revenirea în peninsulă, Mutu a continuat să impresioneze, devenind Il Fenomeno, unul dintre cei mai îndrăgiți jucători străini din Seria A. Pe parcursul carierei sale internaționale, el a evoluat pentru Inter Milano, Hellas Verona, Parma, Juventus, Fiorentina, Cesena, Chelsea și Ajaccio. Recent, a fost desemnat cel mai bun jucător al Fiorentinei din ultimii 20 de ani. Căpitan al lotului național al României și golgheter all-time al echipei naționale alături de Gheorghe Hagi, Adrian Mutu este și astăzi o figură emblematică a sportului românesc, un briliant care încă nu și-a dezvăluit toate fațetele.
Fragmente din carte:
Aceasta este povestea mea. Nu numai despre fotbal, ci despre viață, despre cum succesul te prinde nepregătit, pentru că nimeni nu ți-a vorbit despre acest lucru în tinerețe, despre cum oamenii uită că ai făcut bine pentru a-ți aduce aminte doar că ai produs rău, despre puterea de a recunoaște că ai greșit, că poate, uneori, ai pierdut totul, dar ai luat-o de la capăt, despre depresie, despre rușine, dar și despre muntele de voință de care ai nevoie pentru a urca din nou, acolo sus, unde aerul e tare, tare de tot și unde doar vulturii se avântă.
—
Când dom’ profesor a venit la mine și mi-a spus că voi juca fundaș stânga, am simțit că explodez. Da, Adrian Mutu a început fotbalul „adevărat” din această poziție! Voiam să-i amintesc că eu sunt golgheterul din spatele blocului, băiatul care plecase din poartă pentru a înscrie, atunci când ceilalți copilași nu o puteau face, că… Dar am pornit așa.
—
Primele zile din decembrie 2004. Eram Adrian Mutu, un fotbalist cu un salariu săptămânal de star de cinema, cu o mașină ultimul tip și cu bonusuri de performanță. Trăiam la Londra, un oraș ce te înghițea cu totul dacă nu dejucai jocul la ofsaid, proaspăt divorțat, fără posibilitatea de a-mi vedea fiul de doi ani, fără prieteni adevărați, dar cu poză pe prima pagină a tabloidelor ce vindeau, zilnic, 800 000 de numere.
Cel din fața mea se numea Peter Kay, unul dintre cofondatorii „Sporting Chance”, clinica de reabilitare în care mă găseam după ce fusesem depistat pozitiv cu cocaină în urma unui control antidoping realizat de echipa mea, Chelsea Londra.
—
Din punct de vedere fotbalistic, treaba mergea ca unsă. […]Dar, pe la spate, Londra mă „fura”. Eram un tânăr de 23 de ani, divorțat, iar dorul de Mario, fiul meu cel mare, pe care nu-l vedeam, mă măcina. Nu aveam prieteni, iar părinții veneau, stăteau câteva zile, apoi plecau. Orașul era nebun, vacarm de dimineață până seara, gălăgia se termina abia pe la 2 dimineața.
—
Da, am greșit! O dată tare, de alte câteva ori ceva mai domol și nu mă voi ascunde niciodată în a recunoaște asta. Am trăit momente cumplite, am fost singur, i-am urat „Noapte bună!” depresiei. Dar am avut forța de a reveni, de a porni de la minus infinit, de a lupta, pentru a demonstra că pe viață nu s-a tras oblonul la 24 de ani.
—
Joia era ziua noastră de „ieșeală”, aveam un club, în centru, acolo ne relaxam. Când făceam primul pas în interior și DJ-ul mă vedea, oprea muzica: „Băieți, să-l salutăm pe Adrian Mutu care a venit aici! «Il Fenomeno» este cu noi!” Aproape un minut după aceea toată discoteca striga „Il Fenomeno, Il Fenomeno”, oameni care nu fuseseră, niciodată, pe un stadion.
—
Am făcut rău familiei, unii au suferit din cauza mea. Am înțeles asta, știu unde pașii n-au urmat drumul potecii, tocmai de aceea nu vreau ca și alții să treacă prin ce am trecut eu. Am fost catalogat eronat, arătat cu degetul, dat exemplu la rubrica „Așa, nu!” Uneori, meritat, altă dată, nu!
Însă niciodată n-am trădat două lucruri: fotbalul și țara. Pe primul pentru că am fost bătăios, orgolios, mi-am dorit mereu să câștig, conștient că, dacă-l păcălesc, se va întoarce, cândva, împotriva mea, asemenea unui bumerang. Pe a doua, pentru că imnul auzit de zeci de ori este cel mai frumos lucru din lume, credeți-mă!
