49% dintre elevii români au fost victimele bullyingului

 

București, 5 iulie 2024: În anul 2016, 29% dintre elevi recunoșteau că au fost victime ale bullying-ului, procentul crescând la 49% în 2022, potrivit unui raport Salvați Copiii, ceea ce reprezintă  unu din doi copii, iar 81% dintre elevi, adică mai mult de 4 din 5, afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață. Asociația Zi de Bine continuă proiectul SI(n)GUR – anti-bullying CAMP, demarat în anul 2022, și organizează în perioada 6 – 13 iulie a doua ediție a taberei anti-bullying dedicată copiilor, dar și părinților și profesorilor, pentru că problema bullying-ului trebuie să fie privită atent din toate cele trei perspective.

 

Tabăra se va desfășura la Straja, județul Hunedoara și este destinată adolescenților cu vârste cuprinse între 11-15 ani, însoțiți de unul dintre părinți. Astfel, capacitatea taberei este de 30 de cupluri părinte – copil și 20 de învățători și profesori din învățământul primar și gimnazial. Aceștia vor fi împărțiți pe grupuri și vor lucra cu o echipă de 5 psihoterapeuți cu formări diferite și experiențe diverse de lucru cu grupuri și cu adolescenți, care în practica lor lucrează cu familii, în terapie de cuplu sau de familie.

 

Aici, copiii vor învăța că bullying-ul este despre comportamentul unei persoane și nu este o trăsătură de personalitate. Este ceea ce ajungem să facem dacă noi înșine am fost victime și nu am văzut o altă cale de ieșire decât să devenim la rândul nostru agresori. Iar profesorii vor primi resurse care să le permită să se întoarcă în școli ca ambasadori anti-bullying, având capacitatea de a-și atribui un rol activ pentru a scădea incidența bullying-ului în școală.

 

Proiectul este susținut financiar de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

 

„Ceea ce ne-a motivat să organizăm a doua ediție a taberei anti-bullying au fost semnalele pe care le-am primit din partea părinților, care indică faptul că mediul în care copiii învață este din ce în ce mai agresiv. Părinții se declară depășiți, dar și mulți dintre profesori, unii fiind chiar victime la rândul lor. Așadar, ambele medii  definitorii pentru copii și adolescenți, acasă și la școală, sunt de multe ori medii vulnerabile. Realitatea copiilor din România este destul de cruntă: 1 copil din 2 este expus riscului de sărăcie și excluziune socială, suferă de analfabetism funcțional, este victima bullying-ului în școli, este pedepsit corporal în familie și dorește să emigreze. Soluția o reprezintă înțelegerea fenomenului și educația într-o atmosferă de cooperare, respect reciproc și acceptare”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.

 

2022 a fost anul în care Asociația Zi de Bine a organizat prima tabără anti-bullying. Cu această ocazie s-a filmat un documentar (https://www.youtube.com/watch?v=_0lri82M26k&t=6s ) care a fost prezentat în 27 de școli din București, unde au fost organizate 150 de ateliere anti-bullying, pentru mai bine de 3.600 de elevi din ciclul gimnazial. În 3 dintre școli s-au întâlnit copii care fuseseră în tabără și care au mărturisit că tabăra le-a schimbat perspectiva asupra acestei probleme.

 

„Este foarte important să lucrăm și cu părinți și cu profesori, pentru că ceea ce ajunge să facă un copil acasă ori la școală e doar simptomul unui sistem relațional disfuncțional. Părinții și profesorii sunt responsabili pentru copii, fiind cei care pot face parte atât din problemă, dar mai ales din soluție. Părinții au nevoie de educație, în sensul acesta, iar profesorii au nevoie de resurse ușor de utilizat. Până la urmă, copiii au nevoie de adulți responsabili, informați și pregătiți pentru orice provocare”, a declarat Anda Păcurar, coordonatorul echipei de terapeuți.

 

 

Despre Asociația Zi de BINE

 

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți, dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here