București, 5 decembrie 2023 –  Peste 150 de milioane de oameni din Europa vin în fiecare lună pe TikTok ca să își exprime creativitatea, să învețe lucruri noi, să își promoveze și să își dezvolte afacerea sau, pur și simplu, să se bucure de conținutul distractiv de pe platformă. Acest număr înseamnă o responsabilitate foarte mare pentru TikTok, iar platforma lucrează constant pentru ca oamenii de pe TikTok să aibă încredere că datele lor se află în siguranță.

Investiția în Proiectul Clover

TikTok a anunțat recent că va investi peste 12 miliarde de Euro în următorii zece ani pentru a susține Proiectul Clover în Europa, programul TikTok de securitate lider în industrie care își propune să ofere protecție și securitate de top pentru datele utilizatorilor europeni*.

Vestea acestei investiții vine în urma finalizării primului pas în operarea centrului de date TikTok din regiunea Hamar din Norvergia. Prima dintre cele trei clădiri distincte ale centrului a fost predată săptămâna trecută, iar fiecare dintre aceste clădiri va stoca datele utilizatorilor TikTok din Europa.

TikTok va începe instalarea și testarea serverelor în prima clădire, cu scopul de a iniția migrarea datelor utilizatorilor până vara viitoare. Celelalte două clădiri ale centrului din Hamar urmează să fie predate în cea de-a doua jumătate a anului viitor, procesul de migrare a datelor utilizatorilor începând la finalul lui 2024. Odată cu finalizarea procesului, acesta va fi cel mai mare centru de date din Europa.

Investiția de 12 miliarde de Euro urmărește:

  • operațiunile centrului de date din Norvegia și ale celorlalte două centre de date din Irlanda ale TikTok, care vor găzdui împreună datele utilizatorilor europeni; unul dintre cele două centre de date din Irlanda este deja operațional și a început procesul de stocare a datelor utilizatorilor mai devreme în acest an;
  • munca alături de NCC Group, o companie independentă de securitate terță care oferă supraveghere externă asupra abordării platformei, inclusiv prin auditarea și verificarea controalelor și protecțiilor privind datele, monitorizarea fluxurilor de date și raportarea oricăror incidente;
  • implementarea celor mai recente tehnologii de protecție a confidențialității pentru a consolida și mai mult procesele TikTok deja complexe de protejare a datelor utilizatorilor.

Alinierea la angajamentele climatice

Centrul de date din Norvegia urmărește atât noile standarde pe care le TikTok le setează în ceea ce privește securitatea datelor, cât și angajamentul companiei privind neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2030.

Reducerea emisiilor și operarea folosind 100% energie regenerabilă se numără printre angajamentele cheie privind acest obiectiv. Odată finalizat, centrul de date din Norvegia va deveni cel mai mare centru de co-locare din Europa care va funcționa 100% pe baza energiei regenerabile și cel mai eficient centru de date al TikTok, cu un PUE sub 1.2 (eficiența utilizării energiei) și va oferi totodată un potențial enorm privind reciclarea căldurii.

Cea mai mare parte a energiei generate va fi transformată în căldură de temperatură joasă (25℃), ceea ce va permite utilizarea eficientă a energiei de două ori. Furnizorul terț, Green Mountain, se implică activ în multiple industrii și instituții de cercetare pentru a identifica potențiale proiecte și inițiative care să beneficieze de reutilizarea căldurii.

La nivelul țării, Norvegia a stabilit deja un standard înalt în ceea ce privește sustenabilitatea. La rândul său, centrul din Hamar setează de asemenea noi standarde privind gestionarea operațiunilor viitoarelor centre de date pentru a atinge obiectivul TikTok de neutralitate a emisiilor de carbon.

Angajamentul TikTok pentru comunitatea din Europa

Cu o bază de utilizatori în creștere și peste 5.000 de angajați în regiune, Europa este extrem de importantă pentru TikTok. Investițiile pe termen lung în tehnologii avansate, parteneriate relevante pentru industrie și, nu în ultimul rând, în susținerea comunității, vor continua ca parte a procesului continuu de a proteja siguranța utilizatorilor TikTok și a datelor acestora.

Pentru mai multe informații despre Proiectul Clover, vizitați noul microsite TikTok pentru Securitatea Datelor Europene.

*Se referă la datele utilizatorilor din UK și SEE.

 

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are sediile globale în Los Angeles Singapore și are birouri în New York, Londra, Paris, Berlin, Dubai, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here