„Când veneam la cămin de acasă, aveam pachet de la părinți, acum … ne trebuie și în tabără?În urma publicării comunicatului nostru din data de 06 iunie 2022, în care am condamnat faptul că Metodologia pentru Taberele Studențești nu a apărut până în momentul actual, pe seară, această „metodologie” șia făcut apariția o metodologie copypaste a celei din anul precedent care denotă doar lipsa de interes a guvernanților.
Dacă în 2019 existau 6600 de locuri, în 2020 acestea nu au avut loc din motive pandemice,
iar anul trecut, pe timp de pandemie, am avut 3300 de locuri în total, în metodologia de anul acesta avem 2300 de locuri pentru toți participanții, locuri care includ și persoanele organizatoare și persoanele care trebuie să se asigure că totul în tabere se desfășoară în condiții optime. Această micșorare drastică reprezintă un lucru foarte trist, deja devenind tradițional ca anual să se diminueze locurile în tabere, deși numărul de studenți doritori este imposibil să scadă de la an la an.

Dacă în comunicatul precedent am explicat de ce aceste tabere sunt o recompensă pentru
studenții care au muncit un an întreg pentru media lor, de ce organizarea acestor tabere este necesară și de ce avem nevoie ca bugetul alocat acestui proiect să crească, observăm că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu dorește să țină cont de strădania studenților și, în loc să crească numărul sau măcar să îl păstreze, acesta taie din locuri. Un alt element demn de condamnat este faptul că indemnizația pentru hrană a rămas aceeași, și anume 52 lei/zi/student. Dacă la ediția precedentă administratorii hotelurilor atrăgeau atenția asupra subvențiilor pentru hrană extrem de mici, probabil anul acesta, deoarece suma este neschimbată, mesele vor deveni din ce în ce mai rare sau reduse considerabil cantitativ. Analizând recenta creștere a prețurilor la alimente, putem observa că bugetul alocat anul acesta pe mesele studenților este insuficient.
Statisticile oficiale ne arată faptul că materia de bază a preparatelor alimentare sa scumpit din februarie 2021 până în aceeași lună a acestui an cu un procent semnificativ. Putem include aici uleiul (creștere de 16,38%), cartofi (creștere de 30,58%), zahăr și orez (creștere de 16%), făină (creștere de 16,38%), carne (creștere de 5%), precum și altele. Din aceste motive, ne simțim responsabili de a atrage atenția asupra nevoii de adaptare e bugetului la creșterile recente.


Studenții nu simt prezența unui Minister al Tineretului, un minister care a avut nevoie de
luni de zile pentru a se putea despărți de Ministerul Sportului, pentru a avea mecanisme proprii șiun sediu propriu. Noi, studenții, considerăm avem nevoie de un număr constant de locuri, de predictibilitate din partea Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și de dovezi ale implicării proactive ale guvernului în problemele noastre.

Uniunea Națională a Studenților din România solicită rapid creșterea bugetului alocat pentru
a putea avea parte de un program al Taberelor Studențești în condiții normale și pentru ca studenții beneficiari de acest program să se bucure de recompensa binemeritată.

Din perspectiva studenților, această situație este inacceptabilă, în contextul în care Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pretinde că o așazisă „metodologie” apărută din senin în miezul nopții poate acoperii nevoile studenților în programul de tabere de vară cu un buget subnutrit și aproape inexistent pentru cei 400.000 de tineri din învățământul superior. Studenții cer în mod urgent creșterea locurilor în tabere și de asemenea, creșterea bugetului aferent meselor studenților din acest program.

Susținem faptul că aceste solicitări sunt de ordin firesc, solicitări care nici nu ar trebui să fie
exprimate de studenți ci anticipate de către guvernanți. Se pare că trebuie să ne obișnuim cu un minister neputincios și cu un lider incapabil de a comunica cu studenții. În baza incapacității de care continuă să dea dovadă, oportună este demisia acestei persoane aflate în funcția de conducere.
Putem aprecia faptul că această lipsă de respect și implicare din partea Ministerului Familie, Tineretului și Egalității de Șanse este „ultima picătură” din această înșiruire de gânduri optimiste create în zadar și perioade de așteptări lungi. În cazul nefericit în care nu se vor rezolva aceste probleme trebuie să ne așteptăm la escaladarea situației și la apariția unor posibile manifestări în acest sens. Nu este rolul unui student să „cerșească” după câteva beneficii minuscule, dar administrația acestei țări nu lasă mult loc de discuții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here