Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, a oferit sprijin umanitar refugiaților din Ucraina, încă de la începutul războiului, prin produse pe care le-a livrat cu ajutorul asociațiilor și ONG-urilor partenere. Susținerea venită din partea Olympus a reprezentat o continuare a eforturilor companiei de a consolida cele mai importante valori ale brandului: încrederea și respectul oferit oamenilor.
În aceste vremuri, este esențial să fim solidari și să ne oferim sprijinul. Astfel, ne-am alăturat asociațiilor și ONG-urilor care se dedică ajutorării refugiaților ucraineni încă de la declanșarea războiului. Prin tot ceea ce facem, încercăm mereu să ne implicăm activ în comunitate și să arătăm că doar împreună putem depăși momentele dificile, a declarat Athanasios Giannousis, Director Comercial Olympus Foods.
Împreună cu ONG-urile partenere, Asociația Kasper Daniela, Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, Asociația Kastel, Parohia Sfânta Treime Tocile II și Asociația Artisan Coffee Community, Olympus răspunde prompt necesităților pentru ajutorarea refugiaților, oferind atat produse lactate, cât și nonlactate. Primele produse Olympus au fost livrate atât în punctele de frontieră cu Ucraina, în locațiile de cazare din România puse la dispoziția ucrainenilor, dar și în orașul Cernăuți din Ucraina, unde s-au refugiat persoane afectate de conflictul armat.
În plus, Olympus susține comunitatea brașoveană, și nu numai, prin donații lunare în produse direcționate către asociații, centre de plasament, mânăstiri, cămine de bătrâni și altele.
***
Despre Hellenic Dairies
Grupul Hellenic Dairies, din care Olympus face parte, are peste zece ani de prezență la raft pe piața românească, perioadă în care a investit constant pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, județul Brașov, a fost inaugurată în 2011, iar producția sa este destinată atât pieței locale, cât și exporturilor.
Cu sediul în orașul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, cu operațiuni în 47 de ţări din toată lumea. În prezent, Olympus deține șapte fabrici în trei țări (Grecia, România și Bulgaria), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi, băuturi vegetale și sucuri naturale, o fabrică de apă minerală naturală, în Halkidiki, și o fabrică de băuturi răcoritoare, în Trikala.
Pentru mai multe informații, accesați www.olympusfoods.ro și https://www.facebook.com/OlympusFoodsRomania/.
Contact de presă: