Odată cu creşterea gradului de complexitate a vieţii, se devoltă dorinţe şi nevoi nebănuite şi în cazul relaţiilor amoroase, care odinioară nu intrau în aria noastră de interes. În zilele moderne, acceptarea, înţelegerea, dragostea şi voinţa nu mai sunt apanaje ale iubirii necondiţionate, ci condiţionare a devenit cheia în iubire, iar din acest motiv multe dintre relaţii trec prin situaţii serioase de criză.În opinia psihologului Alexandru Pleşea, graba în care cei doi trăiesc în zilele noastre, a devenitun ritm fără încetare, fără posibilitatea de deconectare, iar sufletele nu mai reuşesc să se regăsească şi să devină Unul, vor alerga toată viaţa pe culoare separate. “Ne amăgim spunând că plecăm în vacanță pentru deconectare, dar mintea cu preocupările ei stau acolo de unde amplecat. În realitate,astfel de vacanță este folositoare doartrupului, însă psihicul nostru rămâne mereu în alertă, deoarece nu ştim să-l potolim, să-l liniştim.Rutina este modalitatea prin care ne responsabilizăm pentru confort și plăcere, iar cu ea, relația dintre cei doi există până la un moment dat.Relația El –Eanu poate exista în rutină, ci poate trăi prin Voință, unde fiecare din ce doi renunță fiecare la el însuși pentru celălalt. O astfel de disciplină este grea, deoarece Ego-ul vine și o demontează”, explică psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.Specialistul mai afirmă că relațiile amoroase, care sunt supuse plăcerilor, confortului, încărcării egoismuluisau ale altor interese efemere, au un inveliș fin care va dispărea odată cu primul obstacol comportamental care apare (de ex : înșelatul). De aceea, există o serie de cel puţin 10 motive pentru care relațiile amoroase se destramă:1.Deschiderea sinceră către alții, și mai puțin către partener;
2.Așteptările continue, ca partenerul să fie altfel decât este;
3.Deciziile solitare și lipsite de argumente;
4.Sexul încărcat de fantezii și roluri;
5.Lipsa unui scop comun, dorit de ambii
6.Completarea virtuților interioare pentru ambii (de ex: ea are răbdare, el nu);
7.Lipsa de intensitate sexuală;
8.Iluzia involuntară continuă despre partener când nu este lângă tine;
9.Lipsa de afecțiune și exprimarea trăirilor;
10.Închiderea ochilor la greșelile și slăbiciunile altora.
“În ciuda ritmului alert de viață, mintea și inima fiecăruia din cei doi au nevoie timp, practică și experiențe împreună, pentru a crea Unitatea, cea care devine responsabilă pe eliminarea motivelor de despărțire”, conchide psihologul Alexandru PleşeaAlexandru Pleşea, cunoscutopiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite –Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.