Nu doar elevii primesc zilnic teme pentru acasă și sunt mustrați de profesori în
fața clasei pentru că nu și-au îndeplinit sarcinile, ci și părinții prin ale căror odrasle se
reflectă munca și atenția pe care o oferă acestora. Un viitor tătic sau o viitoare mămică
își începe studiile de părinte cu cel puțin un an înainte de venirea primului copil pe
lume, iar examenul de părinte și-l dă la maturitatea acestuia.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, cuvintele sunt cele mai puternice arme
dacă vrei să rănești un copil, acesta are nevoie de dragoste, să fie ascultat, să simtă că este
iubit și să nu se considere niciodată nedorit în familia sa.
”Chiar și o mică remarcă adusă asupra sa, l-ar putea face să plângă. Nu-ți numi
copilul incapabil, nu-l compara cu alții, nu-l face să se simtă inutil. Ești părinte, fii mândru de
el! Dacă vei avea un copil, nu te panică, meseria aceasta se învață! Nu-l educa așa cum vrei
tu, ci așa cum este firesc! Este un ciclu greu, un proces prin care, abia după ani și ani se vor
vedea roadele dar unde mulți pot eșua cu grație. Ca părinte, trebuie să-ți faci temele perfect
și fără nicio greșeală, altfel riști să ai parte de niște roade stricate de care nu se va putea
bucura nimeni. Primele roade tu le vei sădi încă de la naștere dar vor crește cel mai greu.
Restul, copilul și le va sădi singur, sub atenta ta supraveghere”, declară psihologul Laura
Maria Cojocaru.
În același timp, specialistul recomandă părinților 7 sfaturi utile care vor contribui major
la creșterea sănătoasă a copiilor, nu atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic și
emoțional:
1. Nu vă învățați copiii să asculte orbește de voi pentru că, din obsnuință, atunci când
nu veți fi voi lângă ei, îi vor asculta orbește pe alții! Învățați-i să discearnă între ce este
sau nu util și valoros pentru ei!
2. Nu vă învățați copiii să accepte critici „constructive” și demotivări de genul: „nu
este suficient”, „puteai mai bine”, „copilul lui X este mai bun ca tine”, „râde lumea de
noi/de tine” ș.a., pentru că vor accepta ca stimă lor de sine să fie călcată în picioare
de oricare alții! Învățați-i încurajarea, susținerea, aprecierea, respectul și acceptarea
pentru a menține bucuria în viață lor și a celor importanți pentru ei!
3. Nu vă învățați copiii să accepte să fie învinovățiți pentru renunțările și
„sacrificiile” voastre (sunt exclusiv deciziile voastre!), pentru că, atunci când vor fi
adulți, nu vor ști cum să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt, simt,
gândesc și vor de la viață! Învățați-i sinceritatea, asertivitatea și asumarea
responsabilității!
4. Nu vă învățați copiii să creadă că micile lor suferințe apar pentru că merită să fie
pedepsiți de viață/Univers/Dumnezeu pentru că nu fac ce spuneți voi sau nu sunt
cum vreți voi, pentru că astfel vor accepta să fie abuzați de oricare alții, considerând
că așa merită! Învățați-i să caute și să înțeleagă lecția din întâmplarea respectivă și să
dezvolte astfel noi abilități!
5. Nu vă învățați copiii să accepte să facă ceea ce le cereți fără să li se explice
motivul și mai ales beneficiul pentru toți cei implicați, pentru că vor accepta ca și alții
să le impună ce vor ei pur și simplu, chiar dacă le este benefic sau nu! Învățați-i să
asculte cu atenție, să analizeze, să întrebe, să negocieze!
6. Nu vă învățați copiii să creadă că „nu pot”, „nu știu”, „nu reușesc”, „greșesc”,
pentru că vor accepta ca alții să le hotărască drumul și calitatea vieții! Învățați-i să dea
visului lor toate șansele posibile, să învețe să depășească obstacolele și să exerseze
căutarea de soluții!
7. Nu vă îndrumați copiii să realizeze visul vostru neîmplinit pentru că vor accepta
foarte ușor să renunțe la ei înșiși, la nevoile și doritele lor, la starea lor de bine și vor
ajunge să-i lase pe alții să le trăiască viața! Învățați-i că visul lor este tangibil,
realizabil, utilizându-și resursele proprii, energia, timpul și învățarea necesare pentru
a-l trăi, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare
Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația
Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii
umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză
clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie
clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De
peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri
şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la
potențial maxim resursele interioare.