|
|||
 |
|
“Cât de bine îi cunoşti pe oamenii care locuiesc lângă tine? Ei cât de bine te cunosc? Ştii măcar numele vecinilor tăi? Ai băga de seamă dacă ar avea necazuri sau dacă n ar ieşi din casă cu zilele?”, asta ne întreabă unul dintre personaje în primele pagini ale cărții Proiectul autenticității de Clare Pooley, publicată recent în colecția Fiction Connection a Editurii Trei. Lumea digitală a schimbat conceptul nostru de „vecinătate”, precum și practica sa. Câți dintre noi își fac astăzi cu adevărat timp să cunoască oamenii care trăiesc și lucrează în apropiere, în viața reală? Romanul de debut al lui Clare Pooley explorează ce se întâmplă într-un cartier contemporan din Londra, după ce unul dintre locuitorii săi nu respectă distanța socială obișnuită și își provoacă vecinii să facă parte dintr-un experiment de comunicare autentică. Un caiet verde aduce laolaltă șase străini, între care se înfiripă prietenii neașteptate și iubiri profunde. O lecție despre curajul de a te arăta fără mască – ceea ce nu este atât de înspăimântător cum pare. Dimpotrivă, aceasta poate fi fericirea. Dificultățile și dependențele apar și sunt depășite, minciunile sunt spuse și apoi iertate, iubirea se caută și se găsește, iar adevărurile, odată rostite, te pot elibera. Mesajul cărții este foarte puternic, îndemnând cititorul să își închidă din când în când telefonul ultra performant și toate aplicațiile de social media și să trăiască în lumea reală, autentică, să își facă prieteni reali, nu virtuali, și să formeze o comunitate vie. Dacă ne gândim la noi înșine și ne analizăm propria viață, vom constata că semănăm puțin cu unul sau mai multe dintre personajele lui Clare Pooley. Aproape toți trăim într-o carapace eclectică de minciuni, omisiuni, jumătăți de adevăr și portrete fabricate. Nu intenția de a înșela ne conduce neapărat; mai degrabă suntem călăuziți de nevoia de a minimiza vulnerabilitatea, de a fi plăcuți de ceilalți sau de a ne crea o imagine bună, fabuloasă într-o societate care este adesea alimentată mai mult de percepție decât de realitate.
|
|
Clare Pooley explorează empatic și perspicace ce înseamnă să-ți dezgolești sufletul, să te conectezi cu adevărat cu ceilalți și să-ți deschizi viața în bine sau în rău în fața unor oameni care pot deveni rapid noua ta familie. În acest roman, inspirat din cartea sa nonfiction The Sober Diaries: How One Woman Stopped Drinking and Started Living, autoarea spune că putem regăsi în aproape fiecare personaj ceva din viața și personalitatea ei. Prin Hazard ne detaliază propria luptă pentru renunțarea la dependența de alcool, iar „Alice a fost cu adevărat povestea vieții mele”, spune Pooley. „Când ea crede că are mastită și își trimite soțul, pe Max, să-i cumpere o varză” – deoarece se crede că frunzele de varză ameliorează durerile mastitei – „și el se întoarce cu varza de Bruxelles … mi s-a întâmplat și mie, doar că soțul meu a venit acasă cu o conopidă. Pe care am aruncat-o după el!”, a declarat Clare Poley. „Riley este singurul personaj care nu este ca mine. Este foarte fericit și nu are niciun defect major. El este un fel de oglindă pentru toți ceilalți”, a adăugat autoarea britanică. „O poveste superbă cu un mesaj puternic, perfect pentru timpurile noastre.“ – Jill Santopolo, autoarea bestsellerurilor Mai presus de cuvinte și Lumina pe care am pierdut-o „Un roman încântător, care abordează cu naturalețe subiecte dificile.“ – Kirkus Review „Clare Pooley vorbește despre răsplata pe care o primești atunci când te arăți așa cum ești, cu bune și cu rele.“ – People „Un amestec savuros de personaje memorabile, relații complexe, încurcături amuzante și nenumărate întorsături de situație. În cazul în care cafeneaua Monicăi ar exista în realitate, m-aș opri acolo în fiecare zi.“ – Laurie Frankel, autoarea bestsellerului Adio, deocamdată „Ingenios și tulburător, romanul lui Pooley vorbește deschis despre cum denaturăm cu toții adevărul despre noi. O carte care te pune pe gânduri.“ – Sophie Kinsella, scriitoare Fiică de diplomat, Clare Pooley a urmat cele mai bune școli din Anglia și a absolvit Newnham College, Cambridge, cu o diplomă în economie. A lucrat timp de 20 de ani în lumea trepidantă a publicității înainte de a deveni mamă cu normă întreagă. Cu un soț cu o carieră de succes, trei copii minunați și o casă cochetă în West London, Pooley părea că duce o viață perfectă. În 2015, însă, a creat blogul Mummy was a Secret Drinker, unde a început să scrie sub pseudonim despre viața ei după renunțarea la alcool. Doi ani mai târziu, ea a dezvăluit că este autoarea blogului când a debutat cu The Sober Diaries: How One Woman Stopped Drinking and Started Living, o poveste care descrie primul său an de abstinență și cum a ieșit învingătoare în lupta cu cancerul de sân. “Am început să beau seara câte un pahar de vin și la un moment dat m-am trezit că golesc șapte până la 10 sticle pe săptămână”, a precizat Pooley. |
 |
|
|
