Theodor Orășianu – coleg, prieten, partener, asociat – ne-a părăsit pentru totdeauna. Vestea morții sale a așternut peste noi o imensă tristețe. Cu câteva luni în urmă, cu verva-i binecunoscută, ne înviora pe toți cei ce i-am fost alături. Astăzi, Ținți nu mai este.

Regretele noastre nu pot fi transformate în cuvinte, dar inima noastră simte căldura lui sufletească și-l regăsește așa cum era în anii studenției când, colegi fiind, ne descrețea frunțile și se întrecea cu noi în ale stratigrafiei… Ne aducem aminte de campaniile de teren pe care le efectuam la Institutul Geologic al României în care era neobosit, atent și riguros cu hărțile pe care trebuia să le finalizeze.

Când în România lucrurile s-au deteriorat, nu a mai acceptat interdicțiile regimului comunist și a plecat în Elveția, unde a lucrat la o mare companie din domeniul hidrocarburilor. Ne-a „alimentat” cu reviste, articole și cărți, ori de câte ori am avut nevoie.

Când, în fine, granițele s-au deschis, s-a întors în țară printre primii, cu donații extrem de utile mediului universitar și academic. Apoi, ne-a fost o excelentă gazdă în căsuța lui din Haute–Savoie, într-o ambianță naturală de neuitat. Gospodar și generos, ne împlinea toate cerințele, oferindu-ne scurte vacanțe de neuitat.

A revenit des în România, în calitate de consultant la diferite companii și, aproape de fiecare dată, aducea idei noi. În Aula Academiei Române ne-a prezentat ideea lui novatoare: Apă pentru toți! Cu toţii i-am apreciat discursul și viziunea despre viitor.

A rămas până în ultima clipă un mare entuziast. Primea cu bucurie nedisimulată rezultatele muncii sale și îşi împărtăşea cu noi împlinirile.

În anii din urmă, i-am remarcat grija pentru familie, pentru Gesy și cei doi băieți, un suport esențial al vieții lui. Astăzi, plângem cu toții trecerea lui în neființă, iar condoleanțele noastre adresate familiei sperăm să reprezinte sprijin şi mângâiere pentru toți membrii ei, așa cum și-ar fi dorit și Ținți.

Dumnezeu să-l aibă în grijă, iar el să se odihnească în pace!

prof. Emil Constantinescu

Preşedintele Fundaţiei Române

pentru Democraţie

acad. Nicolae Anastasiu

preşedintele Forumului Academic Român

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here