8 iunie 2023

 

International Energy Agency a reunit în Franța lideri mondiali în domeniul energiei și al schimbărilor climatice, pentru o discuție de importanță majoră privind eficiența energetică. O nouă analiză IEA arată că lumea trebuie să dubleze progresul în materie de eficiență energetică până în 2030, ca parte a eforturilor de îmbunătățire a securității și accesibilității energiei, menținând în același timp obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 °C.

Cea de-a 8-a Conferință globală anuală a IEA privind eficiența energetică a convocat 700 de persoane din peste 80 de țări, inclusiv peste 30 de miniștri și 50 de directori executivi, la Versailles, pentru a aborda modul de accelerare a îmbunătățirii eficienței energetice. Evenimentul a fost găzduit de ministrul Franței pentru tranziție energetică, Agnès Pannier-Runacher, și de directorul executiv al IEA, Fatih Birol, și a fost organizat în parteneriat cu Schneider Electric.

Un raport de informare special publicat pentru Conferința globală – Energy Efficiency: The Decade for Action – subliniază nevoia de intensificare a progresului anual în materie de eficiență energetică – de la 2,2% în prezent, la peste 4% anual până în 2030. Acest fapt ar aduce reduceri vitale ale emisiilor de gaze cu efect de seră și, în același timp creează locuri de muncă, extinde accesul la energie, reduce facturile la energie, reduce poluarea aerului și diminuează dependența țărilor de importurile de combustibili fosili – pe lângă alte beneficii sociale și economice.

Investițiile în eficiența energetică în 2023 vor atinge niveluri record, în ciuda unei încetiniri a creșterii de la an la an, deoarece costul ridicat al capitalului are un impact semnificativ asupra potențialelor noi proiecte. Conform politicilor actuale așteptate și anunțate, investițiile legate de eficiență energetică ar putea crește cu încă 50%. Cu toate acestea, pentru a dublarea progresului anual, investițiile în sector trebuie să crească de la 600 de miliarde USD în prezent, la peste 1,8 trilioane USD până în 2030.

„Economiile de energie și eficiența energetică sunt cele mai simple și evidente răspunsuri atât la criza energetică, cât și la criza climatică. Ele sunt unele dintre cele mai cruciale acțiuni pentru tranzițiile la energie curată și de aceea am fost onorat să fiu prezent la această conferință globală importantă. Sunt încântat să lucrez îndeaproape cu International Energy Agency, pentru a consolida accentul pe eficiența energetică la nivel mondial”, a spus Agnès Pannier-Runacher, Minister for Energy Transition în Franța.

„Astăzi, vedem un impuls puternic în spatele eficienței energetice. Țările care reprezintă peste 70% din consumul mondial de energie au introdus politici noi sau îmbunătățite de eficiență de la începutul crizei energetice globale, în urmă cu un an. Acum trebuie să trecem la o viteză mai mare și să dublăm progresul eficienței energetice până la sfârșitul acestui deceniu. Cred că această conferință globală majoră, pe care am fost încântat să o gazduiesc împreună cu ministrul francez Pannier-Runacher, poate fi un impuls vital pentru accelerarea ambiției și a acțiunilor”, a declarat Fatih Birol, Executive Director IEA.

Președintele Schneider Electric Jean-Pascal Tricoire a declarat: „Optimizarea modalităților în care consumăm energie este prioritatea modului în care abordăm criza climatică și energetică. Avem toate ingredientele. Ceea ce nu avem este timp: pur și simplu nu putem lăsa să treacă mai mult timp înainte de a implementa la maximum puterea electrificării și tehnologiile digitale de eficiență energetică”, a spus Jean-Pascal Tricoire, Chairman Schneider Electric.

Politica va avea un rol esențial de jucat în ceea ce privește eficiența energetică a lumii pe termen scurt, mediu și lung. Planul RePowerEU în Europa, Actul de Reducere a Inflației din Statele Unite și inițiativa Japoniei pentru Transformare Verde (GX) sunt câteva exemple de factori de decizie care depun eforturi constante pentru a îndeplini obiectivele de eficiență energetică. În timp ce diverse economii emergente și în curs de dezvoltare – inclusiv India, Chile și Africa de Sud – au adoptat măsuri progresive pentru a aduce eficiența energetică în prim-plan.

Noul raport AIE arată cum dublarea eforturilor de eficiență energetică poate avea, de asemenea, efecte secundare pozitive pentru societate. Astăzi, sectorul angajează zeci de milioane de oameni în întreaga lume. Cu o ambiție sporită, activitățile de eficiență energetică ar putea duce la alte 12 milioane de locuri de muncă la nivel global până în 2030. Este important că o cerere mai eficientă și mai scăzută de energie sprijină progrese mai rapide către accesul universal la energie modernă și accesibilă în economiile emergente și în curs de dezvoltare. Trecerea către o electrificare eficientă prin eliminarea treptată a arderii tradiționale a biomasei, cum ar fi cărbunele și lemnul pentru încălzire și gătit, aduce, de asemenea, multiple beneficii în ceea ce privește îmbunătățirea calității aerului și a sănătății.

Pentru a-și continua sprijinul pentru acțiuni mai puternice privind eficiența, IEA și-a dezvoltat și actualizat setul de instrumente de politici pentru guverne. Setul de instrumente cuprinde două părți: Prima este formată din 10 principii strategice, bazate pe recomandările Comisiei Globale pentru Acțiuni Urgente privind Eficiența Energetică, care reunesc aspecte cheie din experiența globală cu privire la modul de maximizare a impactului tuturor politicilor și programelor de eficiență energetică. Al doilea instrument este format dintr-un set de pachete de politici sectoriale care evidențiază politicile-cheie disponibile guvernelor și modul în care acestea pot fi integrate într-o suită coerentă eficientă de reglementări și acțiuni pentru a obține câștiguri semnificative în materie de eficiență energetică. Setul de instrumente pentru politici 2023 include două noi pachete de politici privind modalitățile sustenabile de gătit și finanțare, precum și actualizări ale pachetelor existente.

 

Raportul este disponibil pe site-ul IEA.

 

Despre IEA

IEA lucrează cu guvernele și industria pentru a modela un viitor energetic sigur și sustenabil pentru toți. Conducem o nouă eră a cooperării energetice internaționale. Programul nostru de tehnologie oferă baza pentru parteneriate internaționale de cercetare publică și privată. Lucrăm cu o gamă largă de organizații și forumuri internaționale pentru a asigura sisteme energetice sigure, accesibile și sustenabile.

www.iea.org
Despre Schneider Electric

La Schneider, credem că accesul la electricitate și la tehnologie, prin intermediul unor soluții inteligente, este un drept fundamental al omului.

 

Furnizăm soluții digitale în domeniul energiei și al automatizării, în scopul asigurării eficienței și sustenabilității. Îmbinăm cele mai bune tehnologii de automatizări, software și servicii integrate pe zona energetică în timp real, pentru locuințe, clădiri, centre de date, infrastructură și în diferite industrii.

 

Ne-am luat angajamentul să descoperim posibilitățile infinite ale unei comunități deschise, globale, inovatoare, care ne împărtășește țelul și valorile.

 

www.se.com/ro

 

Discover Life Is On

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here