27 Aprilie 2023

Conform celor mai recente date de pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX, în luna martie românii au vizualizat cu 14% mai multe pagini cu anunțuri imobiliare decât în luna februarie și au realizat cu 16% mai multe contactări, dar cu 18% mai puține contactări față de aceeași lună a anului trecut. Durata de viață a anunțurilor active a scăzut cu 29% față de luna februarie, însă comparativ cu anul trecut este cu 8% mai mare.

Conform datelor Storia.ro din cele 10 orașe cu cel mai mare număr de anunțuri – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov, Sibiu, Iași, Arad, Craiova și Oradea, prețul mediu raportat la numărul de anunțuri din fiecare zonă este de 1.453 euro/metru pătrat în luna martie, cu 2% mai mic decât în luna anterioară.

Cum au evoluat prețurile locuințelor de vânzare în capitală – locuințe vechi vs. locuințe noi

Comparativ cu luna februarie 2023, prețurile medii ale apartamentelor vechi din București din sectoarele 4 și 6 au stagnat, cele din sectoarele 2 și 5 au înregistrat scăderi de 1%, iar prețurile medii de cumpărare din sectoarele 1 și 3 au avut o creștere temperată, de 1%.

În ceea ce privește locuințele noi, s-au înregistrat creșteri de 1% în sectorul 1, de 3% în sectorul 5 și de 4% în sectorul 6, în timp ce în sectorul 2 și 4 prețurile au scăzut cu 6% și respectiv 1%. În același timp, în sectorul 3 din capitală prețurile au stagnat.

Evoluția prețurilor în top 10 orașe din țară

ARAD: În luna martie, prețul mediu pe metru pătrat ponderat pentru apartamentele vechi a crescut cu 1% față de luna anterioară și cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Prețul apartamentelor noi a crescut cu 1% față de luna precedentă și cu 10% față de anul anterior.

ORADEA: Prețul mediu pe metru pătrat ponderat pentru apartamentele vechi din Oradea  a crescut în luna martie cu 1% față de luna precedentă și cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Prețul apartamentelor noi a scăzut cu 2% comparativ cu luna anterioară și cu 1% față de anul trecut.

BRAȘOV: Prețul mediu pe metru pătrat ponderat pentru apartamentele vechi din Brașov a crescut în luna martie cu 1% față de luna precedentă și cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, prețul apartamentelor noi a scăzut cu 2% față de luna anterioară, dar a crescut cu 11% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

CLUJ-NAPOCA: În luna martie, prețul mediu pe metru pătrat ponderat pentru apartamentele vechi din Cluj-Napoca a rămas la fel ca în luna precedentă, dar a crescut cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Prețul apartamentelor noi a scăzut cu 1% față de luna anterioară, dar a crescut cu 4% față de anul 2022.

 

CONSTANȚA: În luna martie, prețul mediu pe metru pătrat ponderat pentru apartamentele vechi din Constanța a crescut cu 1% față de luna precedentă și cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Prețul mediu pe metru pătrat ponderat al apartamentelor noi a rămas la fel ca în luna precedentă, dar a crescut cu 4% față de anul anterior.

În CRAIOVA, prețurile apartamentelor vechi au rămas constante, însă au crescut cu 5% față de anul anterior, în timp ce prețurile apartamentelor noi au scăzut cu 1% față de luna anterioară și cu 2% față de anul precedent.

În IAȘI, prețul mediu pe metru pătrat ponderat al apartamentelor vechi a crescut cu doar 1% în luna martie față de luna februarie, dar a crescut cu 11% față de luna martie a anului trecut. La categoria prețurilor apartamentelor noi, datele arată o creștere de 1% de la o lună la alta, dar și o creștere de 6% în luna martie 2023 comparativ cu aceeași lună a anului 2022.

În SIBIU, prețul apartamentelor vechi a stagnat în luna martie comparativ cu februarie, însă a crescut cu 8% față de anul trecut. Prețul apartamentelor noi a scăzut cu 1% față de luna anterioară, dar a crescut cu 2% comparativ cu anul precedent.

În TIMIȘOARA, prețurile apartamentelor vechi au scăzut cu 1% în martie 2023, dar au crescut cu 5% față de anul 2022, în timp ce prețurile apartamentelor noi din Timișoara au rămas la fel în luna martie, dar sunt cu 7% mai mari față de luna martie a anului trecut.

Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.

***

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare lansată de OLX, care poate fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here