Obligați să ȋși petreacă majoritatea timpului acasă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, ȋn 2020, românii au investit mai mult ȋn amenajarea locuințelor. Ȋn același timp, numărul celor care au apelat la ajutorul designerilor de interior pentru a eficientiza acest proces s-a majorat cu 20% față de anul trecut. Ȋn consecință, magazinele de profil anunță vânzări peste așteptări.

,,Pe zona de amenajări interioare se resimte un trend ascendent. Atât nișa, cât și comerțul online au crescut în acest an, iar ȋn 2020, neakaisa.ro a reușit să dubleze valoarea vânzărilor de anul trecut. Am observat anumite modificări și ȋn comportamentul clienților noștri. Au mers mai mult către produse cu un cost peste medie, au acordat o atenție sporită calității și mulți dintre ei au apelat la ajutor de specialitate. Din estimările noastre, anul acesta numărul celor care au lucrat cu un architect sau designer de interior pentru a eficientiza procesul de amenajare s-a majorat cu 20%”, spune Laura Sardescu, marketing manager al platformei NeaKaisa.

La creșterea totală a vânzărilor retailerilor a contribuit și evenimentul Black Friday, din perioada 13-15 noiembrie 2020.

,,Black Friday este cel mai important eveniment de vânzări al anului. În contexul creșterii comerțului online și a interesului pentru amenajări interioare, evenimentul a reușit să dubleze valoarea vânzărilor aferente evenimentului din 2019. Coșul de cumpărături a fost sensibil mai mare decât anul trecut, crescând până la 1800 lei, de la 1450”, completează Laura Sardescu, marketing manager al platformei NeaKaisa.

Magazinele de home&deco estimează că actualul trend din piață se va menține și ȋn 2021 și au ȋn plan adăugarea de produse noi ȋn ofertă, dar și mărirea echipelor.

„Nu avem motive să credem că situația actuală legată de pandemie se va schimba cu mult, cel puțin ȋn prima parte a lui 2021. Ȋn plus, volumul construcțiilor rezidențiale a evoluat, iar multe locuințe noi sunt aproape finalizate și urmează a fi puse ȋn vânzare. Astfel, estimăm o continuă creștere a vânzărilor pe nișa noastră. Ȋn prezent, avem în portofoliu aproximativ 10.000 de produse, iar anul următor plănuim să dublăm această cifră. Ȋn ultimul an, am extins echipa cu doi noi membri și ne dorim ca, ȋn viitorul apropiat, să angajăm încă doi”, ȋncheie Laura Sardescu, marketing manager al platformei NeaKaisa.

******************************************************************************

NeaKaisa este un brand construit din pasiunea pentru combinația ȋntre frumos și util – un design interior practic, ȋn care totul trebuie să fie funcțional și să arate impecabil.

Magazinul online a început cu o gamă restrânsă de produse pentru casă și grădină și a crescut treptat până la peste 10.000 de produse disponibile din categorii variate – de la vase de toaletă, lavoare, căzi și baterii baie & soluții complete de amenajare casă, până la întreținere grădină – generatoare, freze de zăpadă și compresoare. În peste 6 ani de activitate, platforma a contribuit la amenajarea a peste 20.000 băi, prin vânzarea a peste 45.000 de produse.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here