București, noiembrie 2020: Piața de birouri din București continuă să se dezvolte, în primele nouă luni ale anului fiind livrate spații noi cu o suprafață cumulată de 124.000 de metri pătrați, iar dezvoltatorii au în diverse faze de construcție clădiri cu o suprafață cumulată de 388.000 de metri pătrați, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Stocul comercial (destinat închirierii) de clădiri de birouri din București se ridică la circa 2,9 milioane de metri pătrați, alte imobile cu o suprafață de circa 150.000 de metri pătrați fiind ocupate de către ocupanți proprietari.

În același timp, cererea din primele trei trimestre s-a ridicat la 160.000 de metri pătrați, în scădere cu 43% față de perioada similară a anului precedent, activitatea tranzacțională fiind dominată de contractele de reînnoire și renegociere a chiriilor, care au reprezentat aproape 46% din cerere. În timp ce trimestrul al doilea, sub impactul restricțiilor impuse de pandemia Covid-19, a fost unul dintre cele mai slabe pentru piața de birouri din București din ultimul deceniu, cu un volum tranzacționat de doar 44.500 de metri pătrați, cererea a dat semne firave de revenire în cel de-al treilea trimestru, când volumul tranzacționat s-a ridicat la 63.600 mp.

În acest context, rata de neocupare (contractuală) a spaţiilor se situează la 10,8%, remarcându-se o diferență semnificativă între spațiile de clasa A (8,2%) și cele de clasa B (18.2%). Pe de altă parte, gradul de utilizare a birourilor este la circa 40-50% din nivelul obișnuit înainte de declanșarea pandemiei, în condițiile în care marea majoritate a companiilor continuă să funcționeze în sistem Work from Home sau hibrid.

Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Pe

termen scurt, ne așteptăm la o creștere a ratei de neocupare, în condițiile în care o serie de mari ocupanți au demarat procese de sub-închiriere a unor suprafețe considerate excedentare. Piața continuă să se dezvolte dintr-o oarecare inerție, ținând cont că majoritatea proiectelor aflate în construcție au fost demarate înaintea pandemiei, dar pe termen mediu și lung credem că pariul pe birouri se va dovedi câștigător, studiile recente arătând că angajații nu sunt dispuși să renunțe la birou pentru a-și desfășura activitatea exclusiv de acasă.”

Cele mai importante proiecte de birouri aflate în construcție sunt One Cotroceni Park, J8 Office Park, Globalworth Square, U Center, One Tower, Miro Offices, Țiriac Tower, Dacia One, Millo Offices, @Expo sau Sema London & Oslo, pentru o parte dintre aceste spații aflate în construcție dezvoltatorii având semnate contracte de preînchiriere cu diverși chiriași.

Harta celor mai importante proiecte de birouri aflate în construcție în București

LEGENDĂ

  1. Globalworth Square
  2. One Tower
  3. J8 Office Park
  4. U Center
  5. One Cotroceni Park
  6. Sema London & Oslo
  7. Dacia One
  8. Tiriac Tower
  9. Millo Offices
  10. Campus 6.2
  11. Tandem Offices
  12. Miro Offices
  13. @Expo

Sursa: Cushman & Wakefield Echinox

 

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală şi afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here