București, 26.10.2023 – CEC Bank a semnat cu Fondul European de Investiții (FEI) un nou acord, de 105 milioane de euro, pentru susținerea IMM-urilor și a companiilor mici cu capitalizare medie pentru creșterea competitivității acestora și trecerea la o economie verde, sustenabilă, în cadrul PNRR – Compartimentul pentru Stat Membru România.
Acordul semnat recent permite CEC Bank să acorde împrumuturi IMM-urilor și companiilor mici cu capitalizare medie, în condiții avantajoase de dobândă, scadențe extinse și cerințe de garanții diminuate.
Plafoanele contractate se ridică la 70 de milioane de euro pentru Competitivitatea IMM-urilor, și la 35 de milioane de euro pentru Sustenabilitate, companiile eligible având posibilitatea de a accesa resurse necesare consolidării și creșterii afacerilor, dar și pentru tranziția la o economie verde, sustenabilă, în linie cu tendințele de dezvoltare la nivel european și internațional.
În cadrul acestei noi colaborări cu FEI, CEC Bank este intermediar pentru facilitatea de garantare din cadrul InvestEU – Compartimentul pentru România. CEC Bank este un partener cu o lungă tradiție al Fondului European de Investiții pe piața din România, acesta fiind cel de-al patrulea acord semnat pentru susținerea clienților băncii și în general, pentru creșterea economiei românești.
Experiența CEC Bank, dobândită ca intermediar financiar în cadrul programelor de finanțare/garantare gestionate de FEI, va constitui un catalizator în implementarea noilor produse de garantare. Dacă avem în vedere și acordurile anterioare de garantare – JEREMIE, Inițiativa pentru IMM-uri și COSME – cu acest nou acord, portofoliul de credite al CEC Bank în parteneriatele cu FEI depășește 450 milioane de euro.
Lansarea acestui nou program de creditare, susținut de garanția FEI, se aliniază strategiei băncii, care are ca scop consolidarea poziției CEC Bank ca bancă preferată a IMM-urilor din România, lărgind gama de servicii din care acestea pot alege, în funcție de nevoile lor specifice.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 69,08 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru al anului 2023.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Despre FEI
Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul BEI. Acesta sprijină întreprinderile mici din Europa prin îmbunătățirea accesului acestora la finanțare printr-o gamă largă de intermediari financiari selectați, cum ar fi bănci, companii de garantare și leasing, furnizori de micro-credite și fonduri de capital privat. FEI concepe și oferă instrumente de finanțare prin capitaluri proprii și datorii care promovează obiectivele UE în sprijinul antreprenoriatului, creșterii, inovației, cercetării și dezvoltării, tranzițiilor ecologice și digitale și ocupării forței de muncă.
În România, Grupul BEI aduce între 1 și 1,5 miliarde de euro în fiecare an. De la înființare, FEI a oferit finanțare în valoare de 3,1 miliarde EUR prin 119 contracte în România, în timp ce BEI a oferit finanțare și expertiză pentru 179 de proiecte de investiții în România din 1991, în valoare de 17,73 miliarde de euro.