Expunerea sistemului bancar pe titlurile de stat a ajuns la 7% din PIB, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, iar o creștere a dobânzilor ar putea genera o pierdere de 17,6% din fondurile proprii, reiese dintr-o simulare realizată de Banca Națională a României (BNR) și prezentată de Florian Neagu, director adjunct al Direcţiei Stabilitate din cadrul BNR.
Cu toate că rata creditelor neperformante s-a situat la doar 3,7% în iunie, iar profitabilitatea a urcat la 13%, sistemul bancar românesc ascunde o serie de vulnerabilități, a avertizat directorul BNR.
“Acest tablou bun al sectorului bancar ascunde anumite provocări. Suntem din ce în ce mai atenți la faptul că, nu doar în România, ci peste tot, și în Europa, atunci când este foarte bine se plantează semințele riscurilor, pe care le vom culege, dacă nu suntem atenți, în câțiva ani”, a declarat Florian Neagu, director adjunct al Direcției de Stabilitate Financiară la BNR, citat de wall-street.ro.
Printre vulnerabilitățile sistemului bancar identificate de oficialul BNR se numără riscul de piață rezultat din ponderea ridicată a titlurilor de stat deținute de bănci.
”Băncile au profitat atunci când rata dobânzii a fost descendentă de pe urma creșterii respectivelor active financiare, iar acum urmează reversul”, a declarat Florian Neagu.
Pierderile potențiale (ca urmare a majorării dobânzilor, n.r.) sunt de până la 17,6% la nivelul agregat al portofoliului de active și pasive. Am ajuns anul acesta ca ponderea titlurilor de stat deținute de bănci să fie de 7% din PIB”, a mai precizat oficialul BNR.
Un alt pericol semnalat de Florian Neagu este legat de posibilitatea ca în următoarele luni băncile să înceapă distribuirea dividendelor aferente profiturilor din anii trecuți.
(Citiți și: ”Finanțele internaționale pun România ”la colț”: creștere bruscă la 3,72% a dobânzilor pe termen lung. Top-ul dobânzilor în UE”)
”Solvabilitatea de 22,08% a sistemului bancar la iunie 2021 față de o medie de 17,1% în UE se datorează în mare parte nedistribuirii dividendelor. Acum însă, și BCE și ABE recomandă să nu se mai blocheze distribuirea de dividende”, arată Florian Neagu, citat de Economica.net.
La noi, această decizie urmează să fie luată de Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM).
Doar din distribuirea de dividende, solvabilitatea sistemului ar pierde două puncte procentuale.
În plus, din 2022 va trebui refăcut nivelul provizioanelor, iar această operațiune va mai scădea cu două puncte procentuale rata solvabilității.