• Primul semestru al anului consemnează un profit consolidat după impozitare de 27 milioane lei, în creștere cu aproape 50%.
  • Volumul creditelor performante a continuat să crească, raportând +16% la baza anuală. Principalele surse de creștere sunt împrumuturile noi, creditarea imobiliară și cea corporativă.  
  • Depozitele au crescut cu 28% de la an la an, alimentate de activitatea sectoarelor retail și corporate.
  • Profitul operațional a ajuns la 43 milioane lei, sub nivelul perioadei de referință, ca urmare a creșterii mai lente a veniturilor din dobânzi influențate de un nivel mai scăzut al ROBOR și creșterii cu 26% a cheltuielilor operaționale în mare parte datorate strategiei de creștere Apollo, inițiate în 2019.

 

 

București, 12 august 2021 – OTP Group anunță rezultatele financiare pentru primul semestru al acestui an. Conform raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele Grupului, OTP Bank România a înregistrat în prima jumătate a anului un profit consolidat după impozitare de 27 milioane RON, marcând o creștere de aproape 50% față de primul semestru al anului trecut.

„Pașii pe care îi facem cu hotărâre în programul nostru de creștere la nivel național sunt confirmați de rezultatele acestor prime șase luni ale anului. Piața exprimă o nevoie solidă de finanțare, iar programele noastre de investiții, în zona operațională, digitalizare sau dezvoltare de produs, au exact acest scop, de a atrage noi clienți și de adaptare constantă a ofertei. Corelația este directă, cu rezultate frumoase în ceea ce privește împrumuturile noi sau creșterea pentru linia împrumuturilor performante, unde suntem deja în linie pentru atingerea țintei de creștere pentru acest an”, a declarat Gyula Fatér, Director General OTP Bank România.

Profitul operațional din primele șase luni ale anului 2021 a fost de 43 milioane RON, în scădere față de aceeași perioadă din 2020, în consecința creșterii cheltuielilor operaționale cu 26%, ca urmare a strategiei de dezvoltare organică Apollo, lansată în 2019. Astfel, creșterea de 11% a numărului de angajați a generat cheltuieli mai mari cu personalul, în timp ce contribuția anuală pentru Fondul de garantare a depozitelor, plătită în primul trimestru al anului, a adăugat o sumă de circa 21 milioane RON (mai mare cu 8,4 milioane lei față de anul anterior) la totalul cheltuielilor.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 3%, ajungând la un total de 232 milioane RON. Acestea au fost susținute de dezvoltarea susținută a volumelor de împrumuturi performante, dar atenuate de reducerea graduală a marjelor nete ale dobânzilor. Un factor important îl reprezintă și taxele și comisioanele nete, care au crescut cu 11% in trimestrul doi.

În primul semestru, costul total al riscului s-a redus la 10 milioane RON datorită costurilor mai mici ale riscului de credit decât în perioadele de bază și a eliberării unor provizioane. Modificarea metodologiei de calcul al riscului a adus cu sine o creștere de 14 milioane RON în al doilea trimestru al acestui an.

Volumul creditelor performante a crescut cu 16% în primul semestru din 2021, fiind susținut puternic de creșterea împrumuturilor nou acordate către clienți +158%, de creșterea creditării imobiliare +116%, sau de contribuția solidă a segmentului corporativ +9% de la an la an.

Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 9%, în primele șase luni ale anului, cu o dinamică alimentată de segmentele Retail (+13%) și IMM și Micro (+13%).

Ȋn conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 15,957 miliarde lei, în creștere cu 17% față de nivelul consemnat în primul semestru din 2020.  

Rata de adecvare a capitalului băncii a (crescut) la un nivel confortabil de 21,9% (+1 pp de la an la an).

În primele șase luni ale acestui an, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de 246 miliarde HUF (3.373 milioane RON), iar profitul contabil a fost de 215 miliarde HUF (2.946 milioane RON).

Rezultatele complete ale OTP Bank România sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Main components of P&L account
in RON mn
1H 2020 1H 2021 Y-o-Y 2Q 2020 1Q 2021 2Q 2021 Q-o-Q Y-o-Y
After tax profit without the effect of adjustments 17 24 48% 27 7 17 142% -36%
Income tax 0 -8   -6 -5 -3 -36% -51%
Profit before income tax 16 33 101% 34 12 20 70% -39%
Operating profit 92 43 -54% 56 8 35 318% -38%
Total income 301 305 2% 154 148 158 7% 3%
Net interest income 226 232 3% 112 112 120 7% 7%
Net fees and commissions 26 28 9% 13 13 15 11% 11%
Other net non-interest income 49 45 -8% 29 22 23 6% -20%
Operating expenses -209 -263 26% -98 -139 -123 -12% 26%
Total provisions -76 -10 -87% -22 4 -14 -468% -36%
Provision for impairment on loan and placement losses -57 -36 -38% -2 -19 -17 -14% 907%
Other provision -19 26 -238% -20 23 3 -89% -112%
Main components of balance sheet
closing balances in RON mn
2020 1H 2021 YTD 2Q 2020 1Q 2021 2Q 2021 Q-o-Q Y-o-Y
Total assets 15,502 16,682 8% 14,225 16,340 16,682 2% 17%
Gross customer loans 11,487 12,467 9% 10,798 11,894 12,467 5% 15%
Gross customer loans (FX-adjusted) 11,529 12,467 8% 10,848 11,897 12,467 5% 15%
Stage 1+2 customer loans (FX-adjusted) 10,778 11,724 9% 10,084 11,168 11,724 5% 16%
Retail loans 7,384 8,059 9% 6,803 7,646 8,059 5% 18%
Corporate loans 2,888 3,084 7% 2,827 2,980 3,084 3% 9%
Leasing 506 581 15% 454 542 581 7% 28%
Allowances for possible loan losses -642 -665 3% -626 -642 -665 4% 6%
Allowances for possible loan losses (FX-adjusted) -645 -665 3% -629 -643 -665 3% 6%
Deposits from customers 9,469 10,360 9% 8,063 10,111 10,360 2% 28%
Deposits from customers (FX-adjusted) 9,540 10,360 9% 8,098 10,136 10,360 2% 28%
Retail deposits 6,816 7,640 12% 6,016 7,475 7,640 2% 27%
Corporate deposits 2,723 2,719 0% 2,082 2,661 2,719 2% 31%
Liabilities to credit institutions 3,789 3,848 2% 3,974 3,709 3,848 4% -3%
Total shareholders’ equity 1,701 1,980 16% 1,676 1,959 1,980 1% 18%
Loan Quality 1H 2020 1H 2021 Y-o-Y 2Q 2020 1Q 2021 2Q 2021 Q-o-Q Y-o-Y
Stage 1 loan volume under IFRS 9 (in RON million) 8,880 10,488 18% 8,880 9,801 10,488 7% 18%
Stage 1 loans under IFRS 9/gross customer loans 82.2% 84.1% 1.9%p 82.2% 82.4% 84.1% 1.7%p 1.9%p
Own coverage of Stage 1 loans under IFRS 9 1.2% 1.0% -0.2%p 1.2% 1.0% 1.0% 0.0%p -0.2%p
Stage 2 loan volume under IFRS 9 (in RON million) 1,158 1,237 7% 1,158 1,365 1,237 -9% 7%
Stage 2 loans under IFRS 9/gross customer loans 10.7% 9.9% -0.8%p 10.7% 11.5% 9.9% -1.6%p -0.8%p
Own coverage of Stage 2 loans under IFRS 9 8.2% 10.3% 2.1%p 8.2% 9.9% 10.3% 0.4%p 2.1%p
Stage 3 loan volume under IFRS 9 (in RON million) 760 742 -2% 760 728 742 2% -2%
Stage 3 loans under IFRS 9/gross customer loans 7.0% 6.0% -1.1%p 7.0% 6.1% 6.0% -0.2%p -1.1%p
Own coverage of Stage 3 loans under IFRS 9 55.7% 57.8% 2.1%p 55.7% 56.0% 57.8% 1.7%p 2.1%p
Provision for impairment on loan and placement losses/average gross loans 1.10% 0.61% -0.49% 0.06% 0.67% 0.55% -0.12% 0.49%
90+ days past due loan volume (in RON million) 589 484 -18% 589 477 484 2% -18%
90+ days past due loans/gross customer loans 5.5% 3.9% -1.6%p 5.5% 4.0% 3.9% -0.1%p -1.6%p
Performance Indicators 1H 2020 1H 2021 Y-o-Y 2Q 2020 1Q 2021 2Q 2021 Q-o-Q Y-o-Y
ROA 0.2% 0.3% 0.1%p 0.8% 0.2% 0.4% 0.2%p -0.4%p
ROE 2.0% 2.7% 0.7%p 6.6% 1.7% 3.5% 1.8%p -3.1%p
Total income margin 4.36% 3.79% -0.57%p 4.43% 3.75% 3.83% 0.08%p -0.60%p
Net interest margin 3.27% 2.88% -0.39%p 3.21% 2.86% 2.91% 0.05%p -0.30%p
Operating costs / Average assets 3.02% 3.26% 0.24%p 2.82% 3.54% 2.99% -0.55%p 0.17%p
Cost/income ratio 69.4% 86.0% 16.6%p 63.8% 94.4% 78.1% -16.3%p 14.3%p
Net loans to deposits (FX-adjusted) 126% 114% -12%p 126% 111% 114% 3%p -12%p
FX rates (in HUF) 1H 2020 1H 2021 Y-o-Y 2Q 2020 1Q 2021 2Q 2021 Q-o-Q Y-o-Y
HUF/RON (closing) 73.6 71.4 -3% 73.6 73.8 71.4 -3% -3%
HUF/RON (average) 71.6 73.0 2% 72.7 74.1 72.1 -3% -1%

 

Raportul complet publicat de OTP Bank Plc. poate fi consultat aici:  https://www.otpbank.hu/static/portal/sw/file/210811_OTP_20212Q_e_final.pdf

 

Despre OTP Bank România

 

OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 9, în funcție de active, în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.

 

OTP Group are peste 70 de ani de activitate în sectorul financiar din Europa Centrală și de Est, în timp ce subsidiara din România a acumulat 16 ani de prezență de piața locală. Promovând inovația, creșterea stabilă și servicii financiare integrate, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 40 de mii de angajați deservește zilnic aproape 16,3 milioane de clienți din 11 țări.

 

Pentru informații suplimentare:

Andreea Cristea

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here