București, 09.09.2020: BNP Paribas Personal Finance SA Sucursala București, prin marca sa comercială Cetelem, a derulat în rândul clienților din portofoliu un studiu care și-a propus să măsoare percepția și comportamentul financiar în contextul pandemiei COVID-19. Conform studiului, impactul general resimțit de clienți a fost unul ridicat, 62% declarând că au avut de suferit. În ceea ce privește comportamentul financiar actual, cea mai mare repercusiune declarată este la nivelul consumului, 66% dintre clienți intenționând să își ajusteze cheltuielile. Dintre aceștia 33% spun că ar dori să economisească mai mult, iar 33% au în vedere să reducă sumele cheltuite.
„Prima jumătate a acestui an a fost o perioadă sub semnul neprevăzutului, al incertitudinilor, o perioadă de regândire a priorităților pentru mulți dintre noi. Intențiile de economisire și de consum sunt, cu siguranță, un barometru de evaluare a impactului pandemiei asupra deciziilor financiare. Am considerat esențial să avem o imagine de ansamblu asupra percepției și atitudinii celor peste 650.000 de clienți din portofoliul actual Cetelem, cu privire la contextul actual, post stare de urgență și în timpul stării de alertă, dar și în perioada următoare. Astfel îi putem sprijini cu cele mai bune soluții financiare, adaptate nevoilor lor, așa cum ne-am propus și până acum.
Potrivit acestui studiu suntem în continuare prima opțiune pentru peste două treimi dintre clienți în momentul în care iau în considerare un credit, ceea ce ne reconfirmă misiunea și obiectivele. Încă dinainte de debutul pandemiei tendința de economisire a fost observată în concluziile ediției 2020 a studiului pan-european L’Observatoire Cetelem. Acesta ne-a arătat că preocuparea românilor pentru economii a fost cu 11% mai mare față de 2018, cea mai importantă creștere din Europa, cu peste 18 procente deasupra mediei UE (69% vs. 51%), iar intenția de a cheltui mai mult a scăzut față de anul anterior cu 13 procente (50% în 2020 vs. 63% în 2019).
Putem concluziona că această direcție către reducerea consumului s-a accentuat în contextul COVID-19″, declară Simona Tărtăcuță, director Marketing și Produse
Atitudinea față de creditare
Cercetarea realizată în rândul clienților BNP Paribas Personal Finance SA Sucursala București a arătat că aproape două treimi dintre persoanele chestionate s-ar simți confortabil să acceseze o formă sau alta de creditare: 33% nu ar avea o problemă să acceseze un credit pe termen mediu pentru bunuri și servicii, 23% orice tip de credit și 14% ar fi în regulă și cu un credit pe termen lung. 76% dintre persoane au avut un credit în ultimul an, majoritatea (47%) alegând creditul de nevoi personale și o durată de cinci ani ca perioadă de creditare preferată (49%). Creditele de nevoi personale sunt preferate de cei care au declarat că intenționează să facă un credit în următoarele 12 luni, 30% dintre aceștia intenționând să aleagă acest tip de creditare.
70% dintre persoanele chestionate declară că au avut nevoie să efectueze achiziții în ultimii trei ani pe care nu le-ar fi putut realiza doar prin resurse proprii, iar 67% dintre acestea au apelat la credit pentru a acoperi întreaga sumă. Printre bunurile cel mai frecvent cumpărate de clienți se numără electrocasnicele mari și aparatele de aer condiționat (31%), aparate electronice (TV, radio, media playere) și IT (25%) și produse pentru reparații sau întreținere în locuință (24%).
Impactul contextului COVID 19 asupra comportamentului financiar
În ceea ce privește categoriile de produse pe care le vor cumpăra mai mult decât de obicei, observăm că se menține preferința pentru produse de igiena (31%) și produse alimentare (28%) aceste produse fiind achiziționate în cantități mai mari pe fondul incertitudinii sporite din perioada de început a pandemiei. La fel stau lucurile și pentru categoria electrocasnice, 14% dintre respondenti declarând că vor investi mai mult în aceste tipuri de produse care echipează universul casei.
Și alegerea modalității de plată va fi diferită. Conform răspunsurilor primite, 18% dintre participanții la studiu intenționează să își realizezeze cumpărăturile online, iar 36% vor utiliza Internetul mult mai frecvent decât în perioada anterioară pandemiei.
Despre studii:
Studiul BNP Paribas Personal Finance realizat în luna iulie a acestui an de D&D Research în rândul clienților băncii și-a propus să măsoare percepția și comportamentul financiar in contextul pandemiei COVID-19. Cercetarea a inclus un eșantion de 405 persoane intervievate telefonic, cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani.
Ediția 2020 a studiului pan-european ”L’Observatoire Cetelem” și-a dorit să observe schimbările apărute în comportamentul cumpărătorilor europeni privind reducerea consumului de resurse prin adoptarea unei atitudini responsabile. L’Observatoire Cetelem 2020 a fost realizat în 15 țări europene, pe un eșantion de 14.200 de persoane intervievate online cu vârste cuprinse între 18 și 75 de ani. În România, studiul s-a bazat pe un eșantion de 800 de respondenți.
*****
Despre Cetelem – www.cetelem.ro, o marcă comercială BNP Paribas Personal Finance
Începând cu 1 martie 2018, Cetelem IFN SA a devenit – BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București, ca urmare a fuziunii strategice transfrontaliere dintre Cetelem IFN SA și banca mamă franceză BNP Paribas Personal Finance. După finalizarea procesului de fuziune, activitatea comercială din România a continuat sub brandul Cetelem, cunoscut publicului de credite de consum din România. Compania continuă să ofere servicii de credite de consum în magazin, carduri de credit, credite auto, credite de nevoi personale, fie la locul vanzarii, fie la distanta, prin telefon sau Internet. În cei peste 14 ani de când este prezentă pe piața românească, Cetelem a oferit peste 1,8 milioane de credite.
Despre BNP Paribas Personal Finance
BNP Paribas Personal Finance SA este liderul pieței creditelor de consum în Europa, prin intermediul activității de acordare a creditelor de consum și credite imobiliare. Deținută în proporție de 100% de banca cu reputatie internationala BNP Paribas SA, BNP Paribas Personal Finance are aproape 17.500 de angajați și operează în peste 30 de țări. Sub mărcile comerciale Cetelem, Findomestic sau AlphaCredit, compania oferă o gamă extinsa de produse de creditare, fie prin punctele de vânzare din magazine și showroom-uri auto, fie direct către consumatori, prin agenții și prin Internet. Oferta BNP Paribas Personal Finance include produse de asigurări sau depozite pentru clienții săi din Bulgaria, Franța, Germania și din Italia. BNP Paribas Personal Finance SA a dezvoltat o strategie legată de parteneriatele cu retaileri, magazine online și instituții financiare (bănci și companii de asigurări), bazată pe experiența și know-how-ul acumulate în oferirea de soluții de creditare integrate și adaptate activității și strategiei comerciale a partenerilor. Compania și-a asumat, de asemenea, un rol major în educația financiară a clienților în spiritul împrumutului responsabil. Pentru mai multe detalii, vizitati: www.bnpparibas-pf.com.