Bucureşti, 9 aprilie 2020 – Situaţia generată de pandemia COVID-19 ne-a pus pe toţi în faţa unor decizii care ne-au schimbat modul de lucru, comportamentul de business şi abordarea faţă de canalizarea resurselor, fie că vorbim despre resurse umane sau financiare. În acest context, Provident a decis să reducă în mod considerabil comunicarea comercială în martie și aprilie şi să redirecţioneze sumele aferente către susţinerea personalului medical şi unităţilor spitaliceşti în lupta cu Corona virus. Astfel, Provident donează 500.000 de lei către Asociaţia ,,Dăruieşte Viaţă’’ pentru susţinerea construcţiei spitalului modular pentru pacienţii cu COVID-19.

Am conştientizat încă de la început că este important ca, în aceste momente, toată societatea, mai ales companiile care pot face acest lucru, să contribuie la ,,îndreptarea curbei’’. Considerăm că este esenţial să înţelegem ce poate face fiecare dintre noi şi să sperăm că, printr-un efort comun, vom reuşi să creştem capacitatea de reacţie a oamenilor din linia întâi, adică a personalului medical.

”Cred ca doar împreună și doar fiind responsabili și solidari putem trece peste această pandemie. Ajutorarea celor care au nevoie, fie că sunt pacienți, medici, asistente sau oamenii care lucrează în spital este un gest de responsabilitate individuală, dar și de responsabilitate colectivă. Este timpul ca și noi să fim alături de ei, într-o situație total nouă, pe care niciunul dintre noi nu ar fi putut-o anticipa.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață

”În această perioada este un moment bun ca fiecare dintre noi să se întrebe ce pot face eu pentru a ajuta. Poți rămâne în casă, îi poți ajuta pe cei vârstinici cu cumpărăturile, poți dona. Mă bucur să văd că și companiile își pun această întrebare și sprijină societatea civilă în eforturile pe care le facem pentru a fi alături de personalul medical și de pacienți. #ReușimÎmpreună.” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață

Dincolo de a ne implica în acest proiect, încă de la începutul epidemiei am făcut tot ce ne stă în putinţă pentru a ne proteja clienţii şi angajaţii. Astfel, am redus cu peste 75% interacțiunile fizice directe cu clienții noștri. În plus, interacționăm exclusiv cu clienții care vor și pot să fie vizitați în condiții de siguranță. Totodată, în baza unui proces implementat acum mai bine de 2 ani, le-am oferit clienţilor aflaţi în dificultăţi financiare, inclusiv ca urmare a situației generate de virus, posibilitatea de a-şi amâna plata ratelor, fără niciun efect negativ asupra lor (raportare baze de date externe, acumulare de restanțe). De asemenea, pentru clienţii aflaţi în izolare sau carantină, am aplicat acelaşi proces, în aceleaşi condiţii.

,,Pentru ca o companie să fie sustenabilă pe termen lung, ea trebuie să pună întotdeauna oamenii pe primul loc, fie că vorbim despre clienţi sau angajaţi. Da, suntem conştienţi de efectele pe care le va avea această pandemie asupra mediului de afaceri. Suntem conştienţi că multe dintre planurile fiecăruia dintre noi vor fi amânate sau anulate. Dar, în egală măsură, am înţeles că o putem lua de la capăt, atunci când totul se va fi terminat, dacă ne vom stabili priorităţile corect în această perioadă. Iar prioritatea noastră a fost și rămâne grija pentru oameni’’, a declarat Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România.

Încă de la declanşarea stării de urgenţă, toţi angajaţii din sediul central și echipele de suport din teren lucrează de acasă pentru protecţia lor şi a celor dragi. De asemenea, am oferit echipamente şi materiale sanitare angajaţilor din teren şi am stabilit reguli clare pentru procesul de interacțiune cu clienții astfel încât să reducem la minimum expunerea angajaţilor noştri şi a clienţilor, în egală măsură. Atribuţiile angajaţilor din grupa de vârstă 65+ au fost regândite, astfel încât să nu părăsească domiciliul şi să fie în deplină siguranţă.

Implicarea merge dincolo de relaţia contractuală, iar sprijinul pe care îl oferim în această perioadă nu este doar financiar. Astfel, încercăm să le oferim ajutor clienţilor care nu se pot descurca singuri cu procurarea alimentelor sau altor lucruri de necesitate.

Am oferit deja tuturor angajaţilor alternative prin care îşi pot oferi ajutorul pentru diferite cauze sociale sau acţiuni de voluntariat pe tot teritoriul ţării. Este momentul în care toţi avem oportunitatea să împărţim cu ceilalţi din lucrurile pe care le ştim, din cele pe care le putem face şi din timpul pe care îl avem la dispoziţie.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,1 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și companie internaţională listată la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 325 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 113 milioane de euro. Cu aproape 2.000 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România. Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here