București, 29 octombrie 2019Fundația Dreptul la Educație, cu sprijin direct din partea OTP Bank România, împlinește cinci ani de activitate. În decursul acestei perioade, peste 12.600 de persoane au beneficiat de programele de educație financiară susținute de trainerii Fundației.

 

Au fost încheiate parteneriate cu peste 170 de instituții de învățământ și organizații din sectorul nonguvernamental și privat, prezente în 83 de localități din 32 de județe. În cadrul acestora, 10.298 de elevi au participat la 686 sesiuni de educație financiară, susținute de traineri cu expertiză în zona educației financiare. Cursurile de orientare în carieră au fost frecventate de 933 de elevi, modulele fiind organizate în 78 de sesiuni susținute intensiv pe durata a trei sau patru zile per sesiune.

 

În cadrul Fundației au loc, de asemenea, și cursuri adresate adulților, interesați să își actualizeze cunoștințele din domeniul financiar. Astfel, în 2018, a fost lansat OTP Financial Fitness un program de referință în domeniul educației financiare din România. În doi ani de existență, 1.443 de adulți au frecventat cu succes acest curs, dobândind cunoștințe solide legate de gestionarea responsabilă a veniturilor, cheltuielilor, creditelor, economiilor și protecției împotrivă riscurilor.

 

Prin implementarea programelor în rândul tinerilor și adolescenților, Fundația își propune să contribuie la formarea și dezvoltarea generației tinere din România, scopul final fiind dobândirea unui comportament financiar responsabil, dar și planificarea conștientă a carierei. În ceea ce privește distribuția la nivel național, au fost organizate în total 764 de sesiuni de educație financiară și orientare în carieră, dintre care 273 în București și 491 pe teritoriul întregii țări.

 

În 2020, Fundația Dreptul la Educație, împreună cu OTP Bank România, va continua să contribuie la creșterea nivelului de educație financiară în comunităţile locale. Fundaţia își propune să își extindă lista de parteneriate, pentru a-și putea susține activitatea în cât mai multe zone ale țării. Totodată, se lucrează în permanență la dezvoltarea unor programe noi, cu conținut specific pentru diverse categorii de participanți.

 

În cinci ani de activitate, Fundația Dreptul la Educație, cu sprijin direct din partea OTP Bank România, a dezvoltat numeroase proiecte educaționale. O parte dintre acestea au fost proiectate pe termen lung, ele fiind în proces de desfășurare:

  • Parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Politici Naționale al Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei și Fondul Bethlen Gábor

Încă de la înființare, Fundația susține o parte dintre cursurile de educație financiară și de orientare în carieră cu sprijinul unor granturi oferite de Secretariatului de Stat pentru Politici Naționale al Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei și al Fondului Bethlen Gábor din Ungaria;

  • Două ediții ale programului CEO pentru o zi, care au avut loc la OK Center (primul centru de educație financiară nonformală din România), în 2018, respectiv 2019. Programul este o inițiativă a OTP Leasing România și Fundația Dreptul la Educație, având ca scop principal organizarea unui bootcamp de 3 zile la care au participat, în fiecare an,15 tineri cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani. Câștigătorii bootcamp-ului au petrecut o zi alături de CEO OTP Leasing – Toni Tătaru și au luat parte la activitățile organizației;
  • Parteneriat cu Universitatea Politehnică din București, în cadrul căruia Fundația a organizat cursuri de educație financiară pentru studenți în 2018 și 2019;
  • Parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Covasnei, în cadrul căruia Fundația implementează cursuri de orientare în carieră pentru elevii Liceului Tehnologic Puskás Tivadar, începând cu anul școlar 2018 – 2019;
  • În parteneriat cu OTP Bank România, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Fundația Dreptul la Educație implementează proiectul „Simulator de Carieră”, al cărui obiectiv general este creșterea gradului de angajare a 130 de studenți din regiunile Nord-Est și Sud Est;
  • Proiectul Vara Urbană, în cadrul căruia OTP Bank și Fundația Dreptul la Educație organizează la OK Center un program destinat copiilor angajaților OTP și care se derulează începând cu anul 2018.

 

Alături de programele menționate mai sus, Fundația Dreptul la Educație deține în portofoliu și alte inițiative desfășurate individual sau în parteneriat cu alte instituții și organizații prezente în România.

 

 

Fundaţia Dreptul la Educaţie susține şi promovează dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice şi manageriale în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani şi oferă tinerilor instrumente psihologice pentru planificarea conştientă a carierei. Toate modulele de educaţie financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment, într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor.

 

Despre OTP Bank România

 

OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 9 după active în clasamentul jucătorilor bancari din România, din decembrie 2018.

 

OTP Group aniversează 70 de ani de activitate, în timp ce subsidiara din România marchează 15 ani de prezență de piața locală. Până astăzi, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 36 de mii de angajați deservește zilnic peste 18,5 milioane de clienți din 12 țări.

 

 

Pentru informaţii suplimentare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here