• Aproximativ 1.000 de clienți au accesat obligațiuni structurate în 2018
  • Apetitul tot mai pronunțat pentru produse structurate indică un comportament financiar tot mai complex în rândul românilor
  • În 2018, Banca Comercială Română a înregistrat un volum total al tranzacțiilor de acest tip de peste 26 milioane euro
  • Obligațiunile structurate pot asigura un venit ce poate ajunge până la 15% pe an pentru investițiile în lei și până la 10% pe an pentru cele în euro, în functie de gradul de risc al produsului ales

 

București, 12 august 2019 – Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat o creștere semnificativă a portofoliului de obligațiuni structurate în 2018, pe fondul cererii ridicate din partea clienților, al căror interes pentru aceste instrumente financiare a fost de șapte ori mai mare față de 2017. Anul trecut, peste 900 de clienți din zona de retail au accesat obligațiuni structurate. Totodată, BCR a înregistrat, în 2018, un volum total al tranzacțiilor de acest tip de peste 26 milioane euro.

Interesul tot mai pronunțat pentru produse structurate indică un comportament financiar tot mai complex în rândul clienților și o predilecție pentru investițiile și randamentele oferite de piața de acțiuni.

“În ultimul an, am observat o evoluție pozitivă a portofoliului nostru de produse de investiții și obligațiuni structurate. Dacă, până nu demult, acestea erau accesate cu precădere de clienții de private banking, începând cu 2018, am văzut un apetit tot mai pronunțat și în rândul celorlalți clienți din zona de retail. Acest lucru arată o evoluție pozitivă a gradului de maturizare a comportamentului financiar în rândul românilor, care au început să își diversifice opțiunile de investiții în vederea multiplicării și maximizării randamentelor. Vom continua să ne dezvoltăm portofoliul de produse structurate, pentru a veni în întâmpinarea clienților noștri cu cele mai bune soluții pentru nevoile lor. Totodată, vom continua procesul de educație financiară, pentru ca aceștia să poată lua decizii informate, în funcție de profilul lor investițional. Astfel, în viitorul apropiat, vom lansa un produs nou, unic pe piața locală, cu capital protejat 100% de către emitent la maturitate, care să ofere o investiție în fondurile Erste Asset Management”, a declarat Laura Hexan, Șef Departament Vânzări Retail, Direcția Piețe Financiare BCR.

BCR oferă o gama completă de produse de investiții, atât pe piața locală, cât și internatională: tranzacționare la burse, obligațiuni și titluri de stat, aur, fonduri mutuale și obligațiuni structurate. Obligațiunile structurate sunt produse inovatoare, care combină instrumente financiare tradiționale (precum obligațiunile) cu instrumente derivate (precum opțiunile), și a căror performanță este dată  de evoluția unui indice sau a unei acțiuni. Produsele structurate permit diminuarea riscului și maximizarea posibilităților de profit, și sunt folosite pentru creșterea randamenului portofoliului investițional, precum și pentru diversificare.

BCR oferă o varietate de produse structurate, emise de Erste Group, și mai nou si de alte grupuri financiar-bancare internaționale, începând de la cele cu capital 100% protejat la maturitate de emitent, cupon plătit anual sau la maturitate, până la produse personalizate care oferă diverse grade de protecție a capitalului și randamente atractive. Pe lângă acestea, BCR intermediază și alte produse de investiții, precum: aur financiar, fonduri mutuale, acțiuni și obligațiuni pe piața locală și internațională.

*  *

 

! Acest material are caracter pur informativ și nu reprezintă o recomandare pentru produse și investiții în instrumente financiare sau o ofertă pentru a contracta produsele sau servicii de investiții financiare la care acest material se referă. Banca nu are nicio obligație sau responsabilitate privind oferirea către client a produselor prezentate în condițiile menționate în prezentul material. Informații detaliate privind termenii și condițiile concrete în care puteți beneficia de produsele și serviciile BCR sunt furnizate potențialilor investitori la momentul solicitării deschiderii de cont și în timp util înaintea momentului prestării serviciilor solicitate. Orice referință la o cotație sau preț de ofertă din prezentul material în legatură cu un produs/serviciu are caracter pur indicativ și nu reprezintă cotația sau prețul de ofertă disponibil la momentul în care clientul va decide să cumpere/contracteze respectivul produs/serviciu.

! Investițiile în instrumente financiare sunt supuse unor riscuri cum ar fi: riscul general de piață, riscuri legate exclusiv de emitent, precum poziția sa financiară sau rezultatele din operațiuni, riscul legat de  fluctuația prețurilor pieței, ce poate genera situații precum devierea prețului unor instrumente structurate comparativ cu activul suport, incertitudinea dividendelor, a randamentelor și/sau a profiturilor, fluctuația cursului de schimb;

! Performanța trecută a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție pentru performanțele lor viitoare. Acestea sunt aspecte ce trebuie luate în considerare atunci când decideți să investești în instrumente financiare, pentru un management eficient al tranzacțiilor pe care le veți efectua;

! Instrumentele financiare nu sunt depozite bancare și nu sunt garantate de nicio autoritate guvernamentală și, de asemenea, nu intra sub incidența schemei de garantare a depozitelor;

! Aceste instrumente nu reprezintă obligații proprii ale BCR sau ale afiliaților acesteia și nu sunt garantate, cu excepția situației în care acest aspect este menționat în mod expres în actele de emisiune sau în prospectul sau în alte documente ce conțin termenii și conditiile privind un anumit instrument financiar;

*  *

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

 

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 21 de centre de afaceri şi 20 birouri mobile dedicate companiilor şi 509 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.000 de bancomate/multifuncţionale, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

 

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajați deservesc 16,2 milioane de clienți în cadrul a 2.500 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2018, Erste Group deținea active totale în valoare de 236,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,79 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.

 

BCR – Comunicare Corporativă

Cătălin Ioniță, e-mail: [email protected] telefon: 0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

 

InfoBCR

Web: www.bcr.ro

Email: [email protected]

TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here