București, 19 iunie 2019 – Ilinka Kajgana, aflată în prezent la conducerea departamentului de Management Strategic al Riscului din cadrul Erste Bank Austria, va prelua poziția de Chief Risk Officer al Băncii Comerciale Române, de la 1 ianuarie 2020. Aceasta îl va înlocui pe Michael Beitz, care se retrage din activitatea profesională, după mai mult de 30 de ani alături de Erste Group.
“Suntem încântați să îi urăm bun venit Ilinkăi Kajgana, un manager cu viziune strategică și un istoric relevant în gestionarea managementului riscului în cadrul Erste Group. Sunt convins că profesionalismul său, precum și experiența solidă vor avea o contribuție semnificativă în dezvoltarea și consolidarea băncii”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.
„Suntem recunoscători, totodată, lui Michael Beitz pentru cum am lucrat împreună în timpul procesului de transformare și dezvoltare a BCR. Michael și-a valorificat toată experiența în beneficiul bilanțului solid și a poziției financiare puternice a BCR de astăzi. Vom aprecia mereu modul deosebit în care s-a dedicat față de BCR”, a completat Sergiu Manea.
Cu o experiență vastă în domeniul financiar-bancar și cunoștințe solide în domeniul managementului riscului, Ilinka Kajgana conduce departamentul de Management Strategic al Riscului din cadrul Erste Bank Austria din ianuarie 2017, deținând anterior mai multe funcții de conducere în cadrul Erste Group. Născută în Croația, Ilinka Kajgana deține un doctorat în fizică la Universitatea de Tehnologie din Viena și și-a început cariera la Spitalul General din Viena, unde a efectuat cercetări și a documentat domeniul chirurgiei cardio-toracice.
Numirea Ilinkăi Kajgana în Comitetul Executiv al BCR face obiectul aprobării autorităților de supraveghere abilitate.
* *
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.
BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 21 de centre de afaceri şi 20 birouri mobile dedicate companiilor şi 509 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.000 de bancomate/multifuncţionale, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajați deservesc 16,2 milioane de clienți în cadrul a 2.500 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2018, Erste Group deținea active totale în valoare de 236,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,79 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.
BCR – Comunicare Corporativă
Cătălin Ioniță, e-mail: [email protected] telefon: 0740.247.336
Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro
Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact
InfoBCR
Web: www.bcr.ro
Email: [email protected]
TelVerde: 0800.801.BCR (0800.801.227), apelabil gratuit din toate reţelele naţionale