Alegerea celor mai bune culori ale vopselelor auto ar putea să nu fie la fel de simplă pe cât credeți. Orice proprietar de vopsitorie auto profesională a fost întrebat de multe ori care este cea mai bună culoare de vopsea auto. Nu există un singurul răspuns corect. Depinde de șofer sau (mai ales!) de șoferiță. Gusturile nu se discută, nu-i așa?
Cum schimbi culoarea din actele mașinii?
După ce ai finalizat vopsitul mașinii proprietate personală, trebuie să te prezinți la sediul unei reprezentante RAR pentru a trece în cartea de identitate a vehiculului noua culoare pe care acesta o are. Deci programare, cozi, nervi…
Potrivit informațiilor de pe pagina de internet a RAR, actele de care ai nevoie pentru modificarea culorii în cartea de identitate a vehiculului sunt următoarele:
– o cerere scrisă olograf, pe propria răspundere, dar semnată în prezența angajatului RAR care efectuează mențiunea;
– actul de identitate al proprietarului auto;
– cartea de identitatea vehiculului;
– taxa legală pentru acest serviciu RAR.
Ultima procedură se face la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, unde trebuie ca să se solicite contra cost eliberarea unui nou certificat de înmatriculare.
Revenind la culori, conform Directivei Uniunii Europene nr. 2001/116, cele 10 culori de bază care pot ca să fie înscrise în cartea de identitate auto sunt următoarele: alb, galben, portocaliu, roșu, violet, albastru, verde, gri, maro sau negru.
Nu toate culorile vopselei auto sunt agreate de șoferi în mod egal; unele determină un răspuns emoțional mai mare, altele au cerințe mai mari de întreținere. S-au scris cărți întregi despre asta, s-au făcut, se fac și se vor face în lumea întreagă studii laborioase referitoare la modul de alegere a culorii mașinii personale (nu doar de către cercetătorii englezi!).
Oricum, s-a stabilit deja că de obicei oamenii aleg culoarea mașinii pe baza emoției pe care le-o generează, nu a logicii, a rațiunii sau a experienței în șofat.
Avantajele și dezavantajele mașinilor negre
Odată ce încerci negrul, nu te vei întoarce niciodată la altă culoare auto, zic mulți. Este elegantă, reflectă bogăție, un statut ridicat.
Doar că este foarte greu de păstrat așa, un negru strălucitor, plus că și greu vizibil noaptea în trafic, deci mai bine nu. Nu numai că vopseaua neagră se încălzește teribil la temperatura soarelui, dar va provoca automat și încălzirea interiorului, ceea ce impune un sistem de climatizare performant. Negrul arată fiecare mic defect de vopsea. Categoric, vopseaua de mașină neagră este cel mai dificil de menținut curată.
Experiența șoferilor a arătat că, dacă nu aveți un exces de timp și de bani, în relația de dragoste sau detestare dintre mașină și dvs., la cote înalte va fi în scurt timp… ura!!!
Avantajele și dezavantajele mașinilor albe
Albul poate apărea drept altă culoare câștigătoare în materie de vopsele auto… Deși… afișează murdăria rutieră aruncată de anvelope mult mai tare decât orice altă culoare!
Vopseaua albă a mașinii rămâne totuși cea mai populară culoare a mașinii, pentru că e ușor vizibilă în trafic. La fel ca și în lumea modei, albul face ca lucrurile să pară mai mari, spre deosebire de slăbirea și estomparea generate de negru.
Vă plac mașinile roșii?
Roșul este sinonim cu mașinile sportive și cursele de automobilism viteză. În timp ce faptul că ești mai predispus ca să depășești viteza legală și implicit la accidente este mai mult o legendă urbană, o reacție emoțională puternică din partea oamenilor la vederea și condusul unei mașini roșii nu poate fi contestată.
Până la urmă însă, totul ține de gust. În timp ce mulți sunt seduși mai ales de mașinile mai întunecate din cauza reacției emoționale puternice pe care o produc, alții vor vizibilitate și să spună ceva despre felul lor de a fi inclusiv prin simbolismul coloristic auto.
Cel mai practic este ca să vă alegeți de la început culoarea favorită a mașinii pe care o cumpărați, pentru că schimbarea acesteia ulterior vă va aduce clar mari bătăi de cap birocratice.