București, 18 iulie 2024 – Partenerii de dialog social, Patronatul Industriei Asigurărilor din România (PIAR) și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB), au organizat conferința de lansare a  proiectului PROASIG – Promovarea dialogului pentru ocupare și formare în asigurări, cod SMIS 305698.

 

Acest proiect este finanțat din Fondul Social European+ prin intermediul Programului Educație și Ocupare 2021-2027, cu o valoare totală de 2.431.536,26 RON și se derulează pe o perioadă de 18 luni (01.05.2024 – 31.10.2025).

 

Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți și moderniza dialogul social la toate nivelurile, prin adoptarea unei abordări strategice orientate către consolidarea capacității administrative a partenerilor sociali, în vederea întăririi rolului lor pe piața muncii și în domeniul formării profesionale.

 

Prin activitățile derulate, inițiatorii proiectului urmăresc oferirea unei perspective actualizate asupra evoluției pieței muncii în sectorul asigurărilor, implicarea entităților relevante în schimburi de experiență la nivel european, înființarea a două centre de servicii pentru furnizarea de asistență și consiliere pentru membrii organizațiilor din sector, susținerea unor cursuri pe tematici actuale, identificarea și discutarea unor teme noi și atragerea de membri noi în procesul dialogului social.

 

Activitățile propuse în cadrul acestui proiect vor constitui baza pe care se vor dezvolta acțiuni ulterioare perioadei de implementare, destinate îmbunătățirii și modernizării dialogului social la toate nivelurile în beneficiul sectorului și al oamenilor din asigurări.

 

O primă activitate a fost realizarea unui sondaj de opinie în rândul angajaților din companiile de asigurări membre PIAR, care a avut ca obiectiv înțelegerea climatului social, a percepțiilor acestora cu privire la dialogul social din companiile în care lucrează, la modul în care megatrendurile (generative AI, socio-demografice, schimbările climatice etc.) vor modela viitorul în industrie și competențele viitorului.

La sondaj au răspuns anonim aproximativ 300 de salariați (63% femei, 37% bărbați), din toate zonele țării, iar principale concluzii sunt următoarele:

  1. În viitor, principalele așteptări ale clienților în relația cu oamenii din asigurări sunt: profesionalism, vânzarea adaptată la nevoile clienților și oferirea de servicii digitalizate;
  2. Oamenii din asigurări cu vârste de peste 31 ani apreciază domeniul de activitate, ceea ce fac și își doresc să rămână în sector pe termen lung, în timp ce tinerii sub 31 de ani au nevoie de susținere constantă pentru a-și dezvolta competențele și a-și construi cariera în asigurări. Toți respondenții, indiferent de vârstă, consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a răspunde noilor megatendințe din piață (tehnologie, digitalizare, schimbări climatice etc.) și sunt deschiși să participe la programe de dezvoltare a competențelor;
  3. Printre competențele menționate de respondenți ca fiind importante în viitor, și pentru care doresc programe de formare profesională, se numără: digitalizarea, comunicarea, relaționarea și adaptarea la schimbare.

Toate aceste informații colectate prin intermediul sondajului de opinie vor fi punctul de pornire al viitoarelor acțiuni ce vor fi realizate în cadrul proiectului PROASIG.

 

”PROASIG este primul proiect finanțat din Fonduri Europene implementat în sectorul nostru. Prin livrabilele planificate, acesta va aduce elemente relevante atât pentru business cât și pentru oameni, astfel încât să ne pregatim și să facem față cât mai bine marilor schimbări aduse de digitalizare, sustenabilitate, reglementări și așteptarile clienților, în continuă schimbare.”, a declarat Judith Kis, Președinte al PIAR – Patronatul Industriei Asigurărilor din România.

”Proiectul PROASIG este o dovadă de maturitate din partea celor doi parteneri de dialog: PIAR și FSAB, care au înțeles importanța dialogului social și impactul pe care acesta îl poate avea la nivel de industrie. O comunicare eficientă poate ajuta enorm, oferind suport unei industrii cu un rol deosebit în viața fiecăruia dintre noi. Dacă se va înțelege plusvaloarea pe care asigurările o aduc în dezvoltarea comunităților, rolul de protecție în cazul unor situații neprevăzute din viața de zi cu zi, cu siguranță interesul pentru o carieră în acest domeniu va crește considerabil”, a declarat Benjamin Turquin, Director General BRD Asigurări de Viață și vicepreședinte al PIAR.

 „Un proiect ambițios ale cărui livrabile vor fi extrem de folositoare în înțelegerea trendurilor din industria asigurărilor, ceea ce ne va permite să anticipăm impactul acestora și să acționăm corespunzător. Am încredere că departamentele de resurse umane vor reuși să transpună în acțiuni concrete și coerente  informațiile relevate din aceste studii”, a declarat Constantin Paraschiv, Președinte al FSAB.

 

Companiile membre PIAR (Groupama, Uniqa Asigurări, Uniqa Asigurări de Viață, BRD Asigurări de Viață, PAID, Omniasig, ASIROM, BCR Asigurări de Viață, Grawe) însumează 65% din angajații sectorului, în timp ce membrii FSAB însumează, la rândul lor, peste 5.200 angajați.

 

În 2022, PIAR și FSAB au semnat un acord prin care s-au reglementat principiile desfășurării muncii de la distanță, principii care stau la baza politicilor interne ale companiilor semnatare, proporționalitatea solicitărilor și a așteptărilor de ambele părți, dialogul permanent în ceea ce privește noile provocări și tendințe ale muncii de la distanță.

 

Despre PIAR Patronatul Industriei Asigurărilor din România:

Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR este o organizație patronală, constituită în anul 2020, în baza Legii 62/2011 a dialogului social. Patronatul a fost înființat la inițiativa Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări, UNIQA Asigurări de Viață și PAID, iar în prezent numără 9 membri, prin alăturarea ulterioară a BRD Asigurări de Viață, Omniasig, ASIROM, BCR Asigurări de Viață și Grawe . Principalele obiective ale PIAR sunt reprezentarea industriei de asigurări în dialogul public, inițierea de soluții privind îmbunătățirea legislației în vigoare pe piața muncii din România, precum și promovarea de bune practici în domeniu.

Despre FSAB – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci:

Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB)  este o organizație sindicală înființată în anul 2002 cu scopul de a realiza o reprezentativitate reală a sindicatelor la nivelul ramurii ASIGURĂRI și BĂNCI din România. Începând cu anul 2012, Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul sectorului de activitate “Activități financiare, bancare și de asigurări”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here