București, 15 iulie 2021

OMNIASIG Vienna Insurance Group va acorda, conform aprobării Adunării Generale a Acționarilor din data de 27 aprilie 2021, dividende în valoare totală de peste 18 milioane RON, ceea ce reprezintă o valoare brută de 0,125 RON/acțiune. O astfel de măsură are loc pentru prima dată în ultimii 10 ani.

Aprobarea Adunării Generale a Acționarilor are la bază dezvoltarea stabilă a companiei și rezultatele financiare înregistrate în 2020, când volumul primelor brute subscrise a crescut cu circa 5% la aproape 1,4 miliarde lei, iar profitul brut, conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare, a fost de peste 70 milioane lei. Aceste rezultate pozitive subliniază soliditatea financiară a companiei, precum și perspectivele sale de dezvoltare sustenabilă, pe termen lung.

 

Plata dividendelor se va face începând cu data de 30 septembrie 2021, până la finalul anului, în contul indicat de către fiecare acționar sau la ghișeele BCR. Această măsură este aplicabilă acționarilor companiei înscriși în Registrul acționarilor la data de referință 21 aprilie 2021. Mai multe informații despre acest subiect, inclusiv modelele de  cereri ce vor trebui completate de către acționari în cadrul acestui demers, vor fi postate pe website-ul companiei, www.omniasig.ro, la secțiunea ”Adunări Generale”, cu cel puțin 30 de zile înainte de data plății.

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor peste 25 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.

 

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii esteformat din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate pe Bursa de Valori din Viena din 1994 și beneficiază de un rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor’s. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here