Te-ai gândit cum ar fi viața ta dacă în loc de coșul de cumpărături
te-ai aproviziona din coșul de gunoi?
București, 13 martie 2023 – Samusocial, ONG care își concentrează eforturile pentru a ajuta persoanele adulte fără adăpost, împreună cu Tribal România lansează The DumpStore – primul magazin din care nu vrei să cumperi nimic.
Punctul de plecare pentru cel de-al doilea proiect realizat de Tribal pentru Samusocial din România este un aspect al realității pe care multă lume îl cunoaște, dar îl ignoră: faptul că persoanele adulte fără adăpost își procură cele necesare de la tomberon.
Fenomenul are loc pe fondul unei creșteri a consumului, ceea ce conduce la o risipă accentuată, România fiind pe primul loc în Europa la cantitatea de produse care ajunge la gunoi. Anual, se risipesc 2,5 milioane de tone de alimente. Asta înseamnă că fiecare român aruncă în medie, 75 de kilograme de mâncare în fiecare an. The DumpStore vine ca o replică la consumul crescut, oferind o soluție simplă – încurajează oamenii să cumpere mai responsabil, doar ce le este necesar, astfel economisind și putând dona către cei care au cea mai mare nevoie.
„Imaginea oamenilor fără adăpost căutând în gunoaie este una cu care am crescut. Și sunt sigură că e întipărită în mintea noastră, a tuturor. Mă întreb însă pe câți dintre noi mai sensibilizează acest cadru la care dacă stai să te gândești, e cu adevărat tulburător. În oglindă însă, astăzi, mai mult ca ieri, aruncăm din ce în ce mai mult și străzile sunt mai pline ca niciodată de oameni fără adăpost. Cred sincer că doar prin implicarea noastră colectivă putem fi de ajutor. Suntem la a doua ediție în care ne implicăm activ în povestea Samusocial. Anul acesta am încercat să găsim o soluție simplă, cinstită. Pe foarte scurt, atunci când ești mai atent la ce și cât cumperi, ajungi să arunci mai puțin, cheltuiești mai puțin, și așa poate pui de-o parte niște bani să ajuți pe cineva”, explică Simina Dima, Managing Director Tribal Worldwide.
„În București în momentul de față sunt aproximativ 5000 de persoane fără adăpost. Cifra este alarmantă. În țară dacă ne uităm, e și mai mare. Iar realitatea din teren a acestor oameni este înfiorătoare. Noi încercăm să venim în întâmpinarea lor cu mâncare și obiecte de care au nevoie, dar și cu sprijin pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate, prin caravanele mobile”, adaugă Andrei Craciun, Responsabil Comunicare Samusocial România.
Ce își propune The DumpStore?
Să arate tuturor oamenilor cum ar fi o lume în care în loc de supermarket, de coșul de cumpărături, ne-am aproviziona de la coșul de gunoi. Campania se desfășoară online, prin conținut dedicat, în social media, dar și printr-un nou tip de media în spațiile dedicate ghenelor de gunoi de la blocuri sau complexe rezidențiale, în care trimitem oamenii direct către „magazinul” DumpStore.
Influenceri din întreaga țară s-au alăturat cauzei, dezvoltând seria What’s in my trashbag, inițiativă ce încurajează consumul responsabil. De asemenea, produsele din the DumpStore vor fi „scoase” la vânzare în magazinele partenerilor.
Video 1: https://www.youtube.com/watch?v=zqTOsa-6VRo
Video 2: https://www.youtube.com/watch?v=58yB0A-oZXg
Cei interesați sunt invitați să se alăture cauzei și să doneze accesând site-ul: https://dumpstore.samusocial.ro/
Echipa agenție:
Simina Zidaru – Managing Director & Creative Director
Mădălina Pop – Group Creative Director
Ionuț Raicu – Group Creative Director
Ramona Tătaru – Art Director
Andrei Soare – Development Director
Luana Roman – Social Media Director
Emilian Urucu – Social Media Manager
Gabriela Cioplea – Senior Account Manager
Andreea Boiangiu – Influencers Manager
Ruxandra Popescu – Client Service Director
Roxana Memetea – Managing Partner
Echipa Samusocial România:
Andrei Crăciun – Responsabil comunicare Samusocial România
Campania nu ar fi fost posibilă fără ajutorul partenerilor:
OMD Romania, Porter Novelli România, cora Romania, Adi Bulboacă, Sorin Florea, ID Advertising, Neonish, Mobius Gallery.