- Premii în valoare totală de 20.000 euro
- Competiție pentru realizarea catalogului Povești cu Vinuri Românești 2023 special adresată tinerilor studenți, cu premii de 2.000 euro
- Etapa finală va cuprinde, în premieră, și vinuri spumante
- Piața locală de vinuri, caracterizată de creșterea constantă a calității
București, 9 martie 2023
BASF Agricultural Solutions România, unul din cei mai mari furnizori ai pieței locale de produse pentru protecția plantelor, continuă tradiția și lansează cea de-a 8-a ediție a concursului Povești cu Vinuri Românești, destinat viticultorilor mici și mijlocii din România.
Prima ediție a competiției a avut loc în 2016 și, încă de atunci, anual, tot mai mulți viticultori mici și mijlocii se alătură concursului Povești cu Vinuri Românești. Astfel, în fiecare an, numărul cramelor înscrise în concurs, dar și al vinurilor, a crescut. Dacă în 2016 Povești cu Vinuri Românești a avut 240 de vinuri participante, pentru anul acesta organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.
„România se numără printre cei mai mari producători de vin din lume, conform OIVV, având o producție anuală de 4,62 milioane de hectolitri în 2022, potrivit ultimelor date. Din volumul total, cca. 60% este produs de viticultorii mari, cu suprafețe de peste 100 de hectare. Însă, viticultorii mici și mijlocii câștigă tot mai mult teren și, de la an la an, produc vinuri cu o calitate tot mai ridicată. Tocmai din acest motiv, chiar de la lansare, competiția Povești cu Vinuri Românești a fost gândită să sprijine această categorie de crame în demersul lor de a crea vinuri de calitate cu ajutorul celor mai noi tehnologii de protecție a culturilor”, a declarat Mario Tomšić, Country Manager BASF Agricultural Solutions România.
Reprezentantul companiei a subliniat că, așa cum o arată și datele oficiale, producătorii mici și mijlocii se confruntă cu o competiție acerbă din partea principalilor jucători de pe piață. Aceștia exploatează suprafețe mari și au acces la o rețea de distribuție la scară largă, atât în retail, cât și în HoReCa. Tocmai din acest motiv, producătorii medii și mici au nevoie de susținere pentru a se face vizibili pe piața de profil.
„Povești cu Vinuri Românești oferă participanților posibilitatea ca vinurile pe care le produc să fie analizate, fără niciun cost, de o comisie formată din membri ADAR, ce utilizează normele sistemului internațional de evaluare stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV). De asemenea, premiile în valoare totală de 20.000 de euro oferite câștigătorilor reprezintă un sprijn pentru aceștia”, a mai spus Mario Tomšić.
Până la ediția lansată în acest an, Povești cu Vinuri Românești premia trei categorii – vinuri albe, roșii și rosé. Începând cu 2023, BASF lansează și secțiunea vinurilor spumante, care se va desfășura doar în cadrul etapei naționale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga țară, fără a exista o limită a suprafeței cultivate cu viță de vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante – alb și rosé, brut, semi-brut sau extra-brut. Pentru această categorie, premiul oferit de organizator va fi, ca și în cazul vinurilor, în valoare de 5.000 de euro.
Pentru vinurile albe, roșii și rosé competiția se va desfășura în 4 etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finaliști (câte 3 câștigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, vor exista jurizări separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania și Banat, Oltenia și Dobrogea.
Concurs de creativitate pentru studenți
În contextul în care an de an vinurile finaliste sunt promovate într-un catalog dedicat, BASF lansează în acest an un concurs de design al coperții acestei broșuri. Acesta se va adresa în principal studenților de la facultățile de design și arte care au împlinit vârsta de 18 ani. Juriul va fi format din specialiști din domeniu, precum profesori de la facultățile de artă sau design și ilustratori. Marele câștigător va fi anunțat în cadrul etapei finale a ediției din acest an, premiul fiind în valoare de 2.000 euro.
Dincolo de concursul destinat vinurilor locale, BASF continuă și tradiția competiției dedicate etichetelor de pe sticlele de vin. Acest concurs se desfășoară pe pagina de Facebook a companiei, utilizatorii platformei având posibilitatea de a vota cea mai frumoasă etichetă din fiecare regiune, dar și din marea finală.
Piața locală de vinuri, caracterizată de creșterea constantă a calității
În ceea ce privește evoluția pieței locale de vin, reprezentații companiei se așteaptă la o creștere constantă a calității vinurilor produse local și în acest an, mai ales în ceea ce le privește pe cele aromate și semi-aromate.
„Pentru acest an, ne așteptăm la o serie de vinuri cu un grad alcoolic mai ridicat decât la primele ediții ale concursului, datorită acumulărilor de zahăr ridicate în contextul climatic al ultimilor ani, dar și la prezența vinurilor bio în competiție. Deși acest trend este încă la început și numărul de producători pe acest segment este încă redus pe plan local, este evident interesul pentru această nișă”, a afirmat Robert Băicoianu, Director culturi horticole BASF Agricultural Solutions România.
Un alt aspect subliniat de acesta este nevoia tot mai mare a vinurilor locale de a se face cunoscute la export. Conform datelor OIVV, chiar dacă producția anuală locală, la nivel de 2022, a fost de 4,62 mil. hl, România ocupând locul 11 mondial, datele oficiale arată că doar o mică parte din aceasta ajunge la export.
„Pentru moment, cum România este pe locul 14 în lume la consumul de vin per capita (24,6 l de vin/anual) potrivit celor mai recente informații oficiale, producția locală este aproape integral acoperită de cererea internă. Însă, tot mai multe crame locale se uită și către piețele externe. Tocmai din acest motiv, jurizarea vinurilor în cadrul unei competiții precum Povești cu Vinuri Românești, alături de expunerea pe care o au producătorii în urma participării la un astfel de concurs, vor avea un impact major în dezvoltarea acestora pe termen lung”, a încheiat Mario Tomšić.
###
Despre BASF
La BASF, creăm chimie pentru un viitor durabil. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Peste 111.000 de angajați din Grupul BASF contribuie la succesul clienților noștri în aproape toate sectoarele și aproape în fiecare țară din lume. Portofoliul nostru este organizat în șase segmente: produse chimice, materiale, soluții industriale, tehnologii de suprafață, nutriție și îngrijire și soluții agricole. BASF a generat vânzări de 87,3 miliarde de euro în 2022. Acțiunile BASF sunt tranzacționate la bursa din Frankfurt (BAS) și sub formă de certificat de depozit american (BASFY) din SUA. Informații suplimentare la www.basf.com.
Despre BASF Agricultural Solutions
Agricultura este esențială pentru a pune la dispoziția unei populații în creștere rapidă hrană suficientă, sănătoasă și accesibilă, reducând, în același timp, efectele asupra mediului. Colaborând cu parteneri și experți în agricultură și integrând criteriul sustenabilității în toate deciziile de business, ajutăm fermierii să aibă un impact pozitiv pentru o agricultură durabilă. De aceea, investim continuu în zona de cercetare și dezvoltare, conectând gândirea inovatoare cu acțiunile practice din domeniu. Portofoliul nostru cuprinde semințe și trăsături genetice ale plantelor special selectate, soluții chimice și biologice pentru protecția culturilor, soluții pentru gestionarea solului, sănătatea plantelor, controlul dăunătorilor și agricultura digitală. Cu echipe de experți în laboratoare, pe câmp, la birou și în unitățile de producție, ne străduim să găsim echilibrul potrivit pentru succesul fermierilor, al agriculturii și al generațiilor viitoare. În 2022, divizia noastră a generat vânzări de 10,3 miliarde de euro. Pentru mai multe informații, vizitați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canalele noastre de social media.