Elis Pavaje, cel mai mare producător de pavaje din România, a demarat două proiecte de anvergură pentru infrastructură în județul Alba, ce includ reabilitarea unor drumuri cu includerea de soluții sustenabile, spații verzi generoase și piste pentru bicicliști.
Compania care activează de peste 30 de ani în domeniul prefabricatelor din beton a dezvoltat o divizie ce oferă servicii profesionale, de la consultanță, proiectare, până la realizare proiecte de infrastructură, drumuri, poduri și amenajări exterioare, inclusiv în regim de antrepriză generală.
„Suntem onorați să susținem dezvoltarea durabilă a infrastructurii românești prin gestionarea unor proiecte de anvergură, care să schimbe cu totul fața drumurilor din România. Este un efort susținut care are ca scop integrarea de soluții sustenabile și tehnologie modernă în execuția unor lucrări la standarde europene. România se schimbă cu noi, toți cei care suntem implicați în proiectele viitorului în infrastructură, iar Elis Pavaje este o companie dedicată progresului și inovației”, a declarat Cristian Panea, Director Tehnic Elis Pavaje.
Unul dintre proiecte, aflat deja în derulare sub coordonarea diviziei de Antrepriză Generală, presupune reabilitarea infrastructurii rețelei de transport public urban din Municipiul Alba Iulia, Lotul I, proiect în valoare de 28.693.035, 22 lei, cu termen de finalizare 16 luni. În urma lucrărilor de reabilitare și modernizare, obiectivul specific este reducerea emisiilor de carbon prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Proiectul vizează eliminarea disfuncționalităților din trafic prin realizarea unei benzi de circulație pe fiecare direcție de mers și benzi dedicate exclusiv mijloacelor de transport public. Trotuarele se vor reabilita urmând ca în cadrul lățimii acestora să se realizeze, pe zonele unde spațiul existent permite acest lucru, piste dedicate exclusiv bicicliștilor. Prin proiect au fost prevăzute și spații special amenajate de bike-sharing, dar și șase stații inteligente pentru transportul public.
Pe lângă reabilitarea drumurilor, proiectul include 4500 mp de spațiu verde, unde vor fi plantați pomi și flori și vor fi dați în folosință 4100mp piste pentru biciclete.
Reabilitarea rețelei de transport public din Alba Iulia a fost finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are ca scop sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
Cel de-al doilea proiect presupune modernizarea drumului județean DJ107I “Transalpina de Apuseni”, care va străbate o zonă până acum inaccesibilă și va lega Munții Apuseni de autostradă, la Aiud. Lucrarea își propune îmbunătățirea mobilității populației, bunurilor și serviciilor pe tronsonul dintre Aiud – (DN 1) – Bucium Sat – DN74 (Cerbu).
Proiectul în valoare de 113.694.935,45 lei și cu durata de execuție de 12 luni, include, pe lângă reabilitarea drumurilor și iluminat cu panouri fotovoltaice, reabilitarea părții carosabile prin execuție fundație din balast și piatră spartă și două straturi de mixturi asfaltice, construire/reabilitare poduri și podețe, preluarea apelor pluviale printr-o rețea de canalizare din conductă cu diametrul D = 500 mm și guri de scurgere cu sifon și depozit execuție șanțuri, rigole din pământ sau perete, consolidare corp drum cu zid de sprijin și rigolă ramforsată, montare parapeți flexibili pe fundații izolate/adâncite. Proiectul implică 43.51 km de drum reabilitat, 3 poduri, 12.830 mp de piste de biciclete, 9 stații de autobuz și 5150 mp de spații verzi.
Elis Pavaje este o companie privată 100% românească și un business de familie fondat în 1991 în Petrești, jud Albă, de Elisiu Gotă. Compania comercializează prefabricate din beton vibropresat precum dale, elemente de pavaj, borduri, rigole, elemente pentru gard și oferă servicii profesionale pre și post vânzare. Ajunsă liderul pieței din România, compania are peste 150 de parteneri în întreagă țară și o capacitate de 20.000 mp pavaj/zi în cele 4 unități de producție de la Petrești și Vîntu de Jos (județul Albă), Stoenești (Prahova) și Secuienii Noi (Neamț). Cea de-a cincea fabrică va fi deschisă în curând la Arad. .
Divizia de antrepriză generală Elis Pavaje gestionează proiecte de amploare la standarde internaționale de calitate și implementare. Compania oferă servicii de proiectare, realizează rețele colectare ape pluviale, rețele de canalizare, platforme din beton sau asfalt, autostrăzi, mobilier urban, ziduri de sprijin, ziduri ornamentale, iar prin subcontractanți asigura alte tipuri de servicii precum: rețele electrice, soluții verzi pentru iluminat stradal, irigații, amenajări terenuri de joacă sau amenajare peisagistică.