Compania a înregistrat o creștere de 11% a cifrei de afaceri în 2021, până la 25 de milioane EUR
TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, lansează anul acesta un amplu program de parteneriat de business, care include atragerea de noi parteneri strategici, de business și de tehnologie. Compania își propune să creeze un amplu ecosistem, mizând pe noua decizie strategică, alături de investiții în produsele noi și existente, precum și extinderea în zona de soluții cloud/SaaS. Noul model operațional asigură flexibilitatea necesară și se concentrează pe responsabilizarea echipelor mici numite „misiuni”, oferindu-le libertatea să ia decizii, să-și asume rezultatele și să țintească cât mai sus. Sistemul nou creat – împreună cu programul de parteneriat – vor alimenta creșterea exponențială din următorii ani. Anul trecut, TotalSoft a înregistrat o creștere de 11% a afacerilor, până la 25 de mil. Eur, un nivel record până în prezent, și acesta este doar începutul.
„Rezultatele favorabile înregistrate de TotalSoft anul precedent sunt o consecință directă a investițiilor constante în soluții, alături de accentuarea tendinței de digitalizare în piață. Anul acesta ne vom concentra pe aceleași obiective, cât și pe investiții în capitalul uman și atragerea de noi parteneriate. De asemenea, ne propunem să creștem semnificativ veniturile generate din piețele internaționale, mizând pe acest nou program de parteneriate. În același timp, noul model operațional bazat pe rețeaua de echipe autonome numite „misiuni” devine infrastructura unei companii cu adevărat agile care menține focusul și asigură obținerea rezultatelor dorite”, a declarat Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.
Compania va lansa un amplu program de parteneriat, având ca scop atragerea de parteneri de business (care pot vinde, livra și oferi suport clienților pentru soluțiile TotalSoft), parteneri tehnologici (ce presupune deschiderea platformelor pentru integrări cu diverse soluții sau integrarea de noi tehnologii în soluțiile existente) și parteneri strategici (alături de care să promoveze pachete complexe de servicii/soluții care să crească competitivitatea clienților).
În urma implementării acestui nou program, TotalSoft, împreună cu toți partenerii săi, vizează atingerea unui volum de business de peste 100 mil. EUR în următorii trei ani. Platforma partners.totalsoft.ro detaliază beneficiile Programului de Parteneriat TotalSoft, care ține cont de resursele și competențele disponibile în fiecare companie.
În sprijinul acestui nou program, TotalSoft va dubla investiția în noi produse și va continua să investească în platforma de digitalizare pregătită pentru cloud – Charisma EveryWare, care oferă scalabilitate și fluxuri de lucru personalizate. Au fost deja lansate versiuni cloud sau SaaS ale mai multor soluții, precum: ERP, Financial Market Solutions, HCM Solutions, Chatbot, WMS, Onboarding & Contract Origination.
TotalSoft, 25 milioane EUR. cifra de afaceri in 2021
Anul trecut, conform situațiilor financiare realizate conform IFRS, TotalSoft a înregistrat o cifră de afaceri de 25 milioane EUR, reprezentând o creștere de 11% față de anul precedent. Compania și-a menținut trendul de creștere din ultimii ani prin consolidarea poziției sale pe piață, datorită soluțiilor deja consacrate și lansării de noi produse.
Potrivit reprezentanților companiei, unul dintre proiectele principale din 2021 a fost alinierea clienților Charisma ERP la noile cerințe legale SAF-T, ceea ce a însemnat un efort important de actualizare a zeci de proiecte în cadrul clienților existenți. De asemenea, Architected Business Solution, parte a Grupului TotalSoft, va finaliza implementarea primului proiect RISE cu SAP din Europa Centrală de Est la HABAU România.
TotalSoft a dezvoltat primele parteneriate de business pentru vânzarea, distribuția și suportul aferent soluțiilor din cadrul suitei Charisma în 2021. Astfel de parteneriate urmăresc să consolideze capacitățile de livrare pentru soluțiile Charisma, precum și să sporească satisfacția clienților.
În plus, compania s-a concentrat pe investițiile în capitalul uman, continuând să recruteze peste 150 de noi talente și adaptându-și modul de lucru la contextul actual. Prin urmare, un proiect major derulat și anul trecut este TotalSoft Academies – un program accelerat de carieră în care zeci de juniori și-au dezvoltat abilitățile în consultanță și dezvoltare.
Noi soluții dezvoltate în 2021
Pe lângă consolidarea cotei de piață prin soluții deja consacrate, precum Charisma ERP, Charisma HCM, Charisma Medical Software, Charisma Financial Services, TotalSoft s-a concentrat în 2021 pe dezvoltarea portofoliului de produse. Printre cele mai recent lansate soluții lanse numără:
- chatbot integrat cu Charisma ERP, care permite accesarea rapidă a informațiilor de afaceri relevante de oriunde și oricând,
- soluție de Onboarding & Contract Origination, destinată marilor companii financiare europene,
- noua generație de soluții web și mobile pentru managementul depozitelor,
- Charisma Retail Self-Checkout, pentru marii retaileri, care își propune să revoluționeze experiența utilizatorului final,
- o nouă generație a soluției Charisma ERP,
- un nou modul în Charisma HCM, care răspunde nevoii de feedback continuu a noii generații, menit să contribuie la dezvoltarea abilităților angajaților, să crească performanța și motivația acestora.
###
Despre TotalSoft
TotalSoft, companie românească înființată în 1994, este unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business (ERP, HCM, Healthcare și BI) din Europa Centrală. Compania are o echipă de peste 550 de specialiști și proiecte în pest 40 de țări, pe patru continente.
TotalSoft este furnizorul preferat de soluții ERP din România și unul dintre primii 10 furnizori globali de soluții software pentru industria de leasing. Produsele de top ale TotalSoft, Charisma ERP, Charisma HCM și Charisma Medical Software sunt lideri de piață în România, cu aplicare în opt verticale de business: financiar, retail & distribuție, producție, servicii, construcții, agricultură, energie și medical. De asemenea, compania oferă și o suită unică de servicii de externalizare care include, pe lângă serviciile de HR și Financiar-Contabilitate, partea de digitalizare în conformitate cu cerințele GDPR. În toamna anului 2016, compania TotalSoft a fost achiziționată de Logo Yazilim A.S. (Logo).