• #LocDeAdevăr va fi amenajat la Săftica, în luna aprilie;
  • Copiii victime vor primi asistență completă din partea specialiștilor, într-un singur loc care să permită audierea, examinarea medico-legală și asistența terapeutică;
  • Proiectul este o continuare a demersului din 2021 când au fost realizate șapte camere de audiere a minorilor la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu, Mureș, Bacău, Constanța, Vâlcea și Vrancea;

 

E.ON România susține amenajarea primului centru integrat din România pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor, la Săftica, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. Pentru investigarea diverselor abuzuri la care este supus, un copil-victimă este nevoit să facă nenumărate drumuri la diferite instituții, adesea în mai multe localități, iar acest traseu reprezintă pentru copil o nouă traumă. Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, vor amenaja în luna aprilie un centru de referință, cu profesioniști specializați, care vor utiliza instrumente științifice, corelate cu cele mai actuale standarde internaționale.

 

La nivelul județului Ilfov va fi replicat pentru prima dată în România, un model internațional de bune practici , care în SUA poartă numele de Child Advocacy Center, iar in Europa – Barnahus. Scopul noii facilități este acela de a aduce copilul-victimă în contact cu toate resursele investigative și terapeutice necesare, într-un spațiu prietenos și adaptat, care să îi reunească pe toți profesioniștii cu care copilul ar trebui să interacționeze în mod obișnuit în cazul unei suspiciuni de violență sexuală și nu numai.

 

Proiectul este conceput ca un parteneriat al societății civile – Asociația Zi de Bine și Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, alături de Asociația Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei, cu instituțiile statului: Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog și DGASPC Ilfov.

 

Crearea și operaționalizarea acestei infrastructuri pilot are ca scop principal oferirea unei asistențe complete copiilor victime, prin coordonarea practicilor investigative cu mijloacele medico-terapeutice, într-un singur loc care să permită audierea, examinarea medico-legală și asistența terapeutică, la standardele cerute de reglementările naționale și internaţionale privind protecţia victimelor vulnerabile.

 

Întreaga activitate desfășurată în #LocdeAdevăr va fi subordonată prim-procurorului Parchetului pe lângă Tribunalul Ilfov, Răzvan Tomoiu.

 

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov va iniția realizarea și adoptarea, prin ordin comun, a unei metodologii privind organizarea urmăririi penale și a procedeelor probatorii, centrată pe facilitățile puse la dispoziție în cadrul infrastructurii pilot de tip integrat, o locație dedicată investigării infracțiunilor sexuale, astfel încât audierile, examinările medico-legale și evaluările psihologice să fie realizate cu prioritate în cadrul acestuia, în toate cauzele cu minori”, afirmă prim-procurorul Tomoiu.

 

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 45.000 euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

 

“În prezent în România nu există niciun sediu care să unească acele instituții la care un copil victimă a unui abuz este nevoit să meargă pentru a i se investiga cazul. Nici nu ne putem imagina ce se află în sufletul unui copil care trebuie reia de nenumărate ori și în nenumărate locuri, povestea traumei sale încă o dată și încă o dată. Deși noul centru, care deja se află în plină amenajare, este primul și singurul din România ne dorim tare mult să nu fie ultimul și să schimbăm puțin povestea celor mici, arătându-le că lumea în care își petrec copilăria poate fi și bună“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Centrul dedicat copiilor care intră în contact cu sistemul judiciar ca victime sau martori ai infracțiunilor, va fi amenajat într-un spațiu de 142 de mp construiți, oferit de Consiliul Județean Ilfov. Astfel, în același loc vor fi amenajate o cameră de audiere, un cabinet pentru examinare medicală, un cabinet pentru asistență socială și terapie, o sală de întâlnire tehnică, sistem de monitorizare, o cameră pentru depozitarea probelor, o zonă de recepție și așteptare și două băi. Cabinetul de examinare medicală va avea în dotare primul colposcop forenzic din România, un instrument care va permite obținerea de probe științifice (evidențierea microleziunilor), dar și un spațiu de evaluare psihologică și asistare terapeutică pe termen lung.

 

“Poveștile de viață ale acestor copii sunt greu de imaginat și de acceptat. Deseori aceste fapte nu ajung să fie probate și cele mai multe victime nici nu-și mai caută dreptatea, rămân doar cu sentimentul profund de vină personală și cu un traseu de viață complet modificat după abuz. După o experiență traumatizantă, ultimul lucru pe care și-l mai doresc este să intre în contact cu alte persoane necunoscute sau nepregătite, ori să retrăiască experiența abuzurilor și neputința de a de dovedi. Acest proiect unic va pune pentru prima dată pe primul loc interesele și siguranța copilului victimă în România. Pentru o perioadă de timp, până la implementarea fluxurilor operaționale adaptate specificului național, Asociația VIS se va ocupa de noul centru iar ulterior va fi predat, sub monitorizare, Consiliului Județean Ilfov”, a precizat Mihaela Chiper, președintele Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale.

 

Acest demers reprezintă o continuare a proiectului Loc de Bine, demarat încă din luna februarie 2021 de către Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale. În această perioadă au fost realizate șapte „Locuri de Bine”, la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu, Mureș, Bacău, Constanța, Vâlcea și Vrancea.

 

Cele șapte camere dedicate audierii minorilor au fost create după un protocol adaptat vârstei, de către un specialist intervievator, într-un spațiu amenajat cu elemente și materiale care să îl ajute să își spună povestea cu un risc cât mai mic de retraumatizare, după standarde europene.

 

E.ON România continuă și în acest an parteneriatul strategic cu Asociația Zi de Bine, implicată în cauze destinate comunității, susținând lunar câte un proiect al acesteia. În luna martie, E.ON s-a alăturat asociațiilor Zi de Bine și Pirita Children, care au construit, în cadrul programului „Școala curajului”, un spațiu destinat desfășurării a trei programe educaționale, menite să ofere tinerelor dintr-o comunitate defavorizată sprijin educațional și emoțional.

 

 

 

 

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 17 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,9 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here