„Este momentul pentru a pune pe agenda publică subiectul introducerii angajării asistate ca nou serviciu recunoscut de lege pentru persoanele cu dizabilități. De ce? Chiar şi în condiţii de pandemie, criza pieţei forţei de muncă este o realitate în multe domenii. Din ce în ce mai multe firme se confruntă cu dificultăţi în angajarea de personal, dar şi în retenţia acestuia. Pe de altă parte, multe persoane cu dizabilităţi sunt apte şi doritoare să muncească, însă nu ştiu cum şi nu ştiu unde să găsească un loc de muncă. În acest context, introducerea pe scară largă a modelului angajării asistate este o soluţie ce trebuie luată în calcul în mod serios, întrucât, spre deosebire de procesul clasic de plasare de forţă de muncă, acest model utilizează o strategie de parteneriat care permite persoanelor cu dizabilităţi să obţină locuri de muncă şi să le păstreze pe termen lung, iar companiilor să angajeze lucrători valoroşi”, a declarat Nicolae Dobrescu, director executiv al Fundaţiei Health Action Overseas România (HAO) şi managerul proiectului Labour market Employment for young Adults with a Disability – LEAD”, în cadrul conferinţei de presă „Provocări si perspective privind serviciile de angajare asistată a persoanelor cu dizabilități în România”.

La conferinţă au participat, alături de reprezentanţii presei, beneficiari ai proiectului: tineri cu dizabilităţi, membri ai familiilor acestora, angajatori interesați să asigure un mediu de lucru incluziv, reprezentanţi ai: Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Direcţiei Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Constanţa, Centrului de plasament “Traian”, Centrului de Incluziune „Albatros”, precum şi ai altor organizaţii neguvernamentale.

Cu acest prilej, membrii echipei HAO au explicat pe larg: ce presupune procesul de angajare asistată, cum se lucrează în mod practic cu tinerii cu dizabilităţi, cu membrii familiilor acestora şi cu reprezentanţii firmelor, au punctat oportunităţile oferite în cadrul proiectului LEAD angajatorilor care integrează tineri cu dizabilităţi, precum şi serviciile oferite de echipa HAO tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

„Acest model al angajării asistate a plecat din SUA, în anii 70, a fost importat în Europa, iniţial în Marea Britanie, apoi şi în alte ţări. Aşadar, este un model care funcţionează cu rezultate foarte bune de zeci de ani. În 2018, în cadrul proiectului LEAD, cu sprijinul Status Employment, partenerul nostru expert din Marea Britanie, HAO a început implementarea unui astfel de model în România, îndeosebi în Constanţa, dar şi la Bucureşti. Spun cu bucurie că acest model a prins foarte bine, iar cifrele vin să confirme această afirmaţie: am depăşit cu aproape 100% toţi indicatorii asumaţi”, a punctat Alina Dobrescu, coordonator servicii ocupare în cadrul HAO.

În cadrul proiectului LEAD, candidaţii beneficiază gratuit de: profilare vocaţională, consiliere pentru creșterea încrederii în sine, instruire și dezvoltarea abilităților, pregătire în vederea angajării, sprijin la locul de muncă şi în afara lui. În ceea ce-i priveşte pe oamenii de afaceri, aceştia au acces, tot în condiţii de gratuitate, la: serviciile de recrutare, pre-screening și de formare și sprijin la locul de muncă. În plus, specialiştii HAO păstrează o legătură permanentă cu angajatorul pentru a identifica problemele ce apar pe parcursul procesului de integrare a tinerilor şi a le remedia şi lucrează cu membrii echipei din care fac parte tinerii pentru a-i ajuta să comunice eficient cu aceştia. Nu în ultimul rând, echipa noastră oferă informații complete despre: eligibilitate, reguli și proceduri pentru a obține beneficiile financiare disponibile pentru angajatorii care integrează tineri cu dizabilități, precum şi sprijin în accesarea efectivă a acestora.

„În centrul preocupărilor noastre a stat şi stă în continuare calitatea serviciilor oferite beneficiarilor noştri. Nu am căutat şi nu căutăm să avem cât mai mulţi beneficiari înscrişi în proiect, ci să avem tineri bine integraţi, care să-şi menţină mult timp locul de muncă şi care să fie independenţi. Totodată, am căutat să dezvoltăm relaţii pe termen lung, bazate pe respect reciproc cu angajatorii cu care colaborăm. Experienţa arată că acest model al angajării asistate funcţionează indiferent de mărimea companiilor, de domeniul în care activează şi de tipul afecţiunii beneficiarului pe care dorim să-l integrăm. Ceea ce contează este dorinţa de a munci a tânărului, deschiderea şi disponibilitatea angajatorului şi calitatea serviciilor oferite de specialişti”, a explicat Alina Dobrescu.

Participanţii la eveniment au avut ocazia să afle de la reprezentanţi ai companiilor Carrefour, Hervis şi Elion cum este perceput procesul de angajare asistată din perspectiva angajatorului care a beneficiat de servicii de angajare asistată prin proiectul LEAD, iar de la Valentin şi Ionuţ, doi dintre tinerii noştri beneficiari, cum li s-a schimbat viaţa după ce au fost angajaţi în domeniul alimentaţiei publice şi în producţie, prin proiectul LEAD.

„Din noiembrie 2018, când am avut conferinţa de lansare a proiectului, 196 de tineri cu dizabilităţi au fost înscrişi în baza noastră de date. Dintre aceştia, 191 au fost profilaţi vocaţional, 73 au fost angajați, 16 au fost incluși în programe de calificare profesională, iar 28 în programe de voluntariat. Colaborăm în mod constant cu 34 de firme din județul Constanța. Pentru a crește vizibilitatea și calitatea serviciilor de Angajare Asistată în România în 2019 am pus bazele unei rețele naționale de furnizori publici și privați de servicii de angajare asistată (LEADNET_RO). Lucrăm, în baza a 12 acorduri de parteneriat, cu instituții publice din Constanța, București, Harghita, Dolj şi din alte regiuni ale ţării”, a declarat Cristina Şerbănescu, director de comunicare în cadrul proiectului LEAD.

Conferinţa de presă a fost precedată de o masă rotundă în cadrul căreia specialiştii HAO au purtat o discuţie deschisă cu: reprezentanți din instituțiile publice cu atribuții în domeniul politicilor în domeniul dizabilității, furnizori publici si privați de servicii sociale și de ocupare pentru persoane cu dizabilități, angajatori interesați să asigure un mediu de lucru incluziv, pe tema perspectivelor serviciilor de angajare asistată și a pașilor concreți care trebuie parcurși astfel încât aceste servicii să devină accesibile pe scară largă.

Evenimentele au fost organizate de HAO în cadrul proiectului „Labour market Employment for young Adults with a Disability – LEAD”, cofinanţat din EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment. Proiectul se adreseaza: tinerilor cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani; părinţilor şi aparţinătorilor tinerilor cu dizabilităţi; companiilor; specialiştilor şi furnizorilor de servicii de angajare asistată. LEAD este derulat de un consorţiu transnaţional condus de către Fundatia Health Action Overseas România (HAO), din care mai fac parte parteneri din alte 3 ţări: Valakupiai Rehabilitation Centre (Lituania), Consultis – Consultoria Empresarial, Unipessoal Lda. (Portugalia) şi Status Employment (Marea Britanie), în calitate de partener expert.

 

Informaţii de background

 

Despre HAO

De peste 25 de ani, echipa Fundaţia Health Action Overseas România (HAO) susţine tinerii cu dizabilităţi din instituţii ale statului să se integreze în societate. Îi sprijină să-şi dezvolte abilităţile de care au nevoie pentru a duce o viaţă pe deplin independentă, să-şi facă prieteni, să găsească un loc de muncă. De asemenea, lucrează în comunitate cu tinerii cu dizabilităţi, cu părinţii şi aparţinătorii acestora, dar şi cu firme, dezvoltând programe de angajare asistată. (https://www.hao.org.ro/ro/)

 

Despre EEA and Norway Grants

EEA and Norway Grants reprezintă contribuția Islandei, Liechtenstein-ului și Norvegiei către o Europă ecologică, competitivă și favorabilă incluziunii.Există două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa,și consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările donatoare și 15 țări membre ale Uniunii Europene, din Europa Centrală și de Sud și țările baltice. Cele trei țări donatoare cooperează îndeaproape cu UE prin Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). Ţările donatoare au oferit 3,3 miliarde de euro prin scheme de subvenții consecutive între 1994 și 2014. Pentru perioada 2014-2021, EEA and Norway Grants se ridică la 2,8 miliarde de euro. Prioritățile pentru această perioadă sunt: inovația, cercetarea, educația și competitivitatea; incluziunea socială, ocuparea în rândul tinerilor și reducerea sărăciei; mediul, energia, schimbările climatice și reducerea emisiilor de carbon; cultura, societatea civilă, buna guvernare șidrepturile fundamentale; justițiași afacerile interne. (www.eeagrants.org)

 

B

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here