Utilaje TV este un proiect îndrăzneț care a luat naștere în luna octombrie a anului 2019, cu scopul de a fi o sursă corectă și imparțială de informare, aflată în slujba proprietarilor de echipamente agricole și de construcții. S-a plecat de la premisa că oamenii de astăzi nu mai au răbdare să citească și nu vor să piardă mult timp pentru a fi informați, ci preferă să vizioneze un videoclip decât să citească. Așa că site-ul www.utilaje.tv este răspunsul pentru omul secolului XXI, pentru constructorii și fermierii din România care își doresc informații exacte și atent structurate.

Am stat de vorbă cu project managerul acestei platforme, Cătălin Vlăsceanu, care ne-a explicat de ce Utilaje TV este soluția informatică perfectă pentru pasionații de echipamente agricole și de construcții.

 

Cătălin, ce găsim pe site-ul www.utilaje.tv?

Foarte pe scurt, conținut video profesionist, cu informații tehnice relevante pentru industrie. Suntem oameni cu experiență în televiziune și cunoaștem secretele mijloacelor de comunicare în masă. În plus, dispunem de tehnologia necesară pentru a crea conținut de înaltă definiție. Realizăm materiale de interes, datorită surselor de informare care vin din sfera publicațiilor internaționale de specialitate.

Ne dorim să devenim prima opțiune de informare pentru pasionații de utilaje din România. Acum, remarcăm o tendință puternică spre digitalizare și urmărirea de materiale video on demand. Practic, vezi ce vrei când vrei. Fără conținut care nu te interesează, fără reclame. Întreg conținutul Utilaje TV este împărțit pe categorii, în funcție de preferințele audienței. 

 

Ce vă distinge de concurență și care sunt avantajele strategice ale platformei Utilaje TV?

Suntem o echipă formată din tineri profesioniști care au, fiecare, 15 ani de experiență în domeniul televiziunii și marketing. Putem să transpunem în mediul online competențele și cunoștințele acumulate în toți acești ani. Avem acces la informații și date din industrie și avem mijloacele tehnice necesare pentru a crea conținut de înaltă calitate. De la camere foto și video, la un studio care ne permite să filmăm producții de talia unei televiziuni.

Beneficiem de posibilități de training și ne dezvoltăm continuu la nivel personal și profesional. Acumulăm cunoștințe prin prisma muncii pe care o prestăm. Cu fiecare material video sau text, învățăm mai multe despre industria utilajelor. Punem accent pe digitalizare și pe folosirea tehnologiei. Tot conținutul creat este absolut gratuit și ușor de accesat. Toate materialele sunt atent documentate și au un rol atât informativ, cât și educativ.

 

Care sunt valorile Utilaje TV și pe ce se bazează acestea?

Încredere. Informațiile prezentate în producțiile marca Utilaje TV sunt atent documentate și verificate. Nu este loc de greșeli.

Respect. Avem o abordare degajată, dar politicoasă. Ne respectăm publicul și înțelegem că este mai presus de noi.

Relevanță. Toate materialele realizate de echipa Utilaje TV sunt de larg interes. Abordăm teme distincte, pentru a ajunge la diverși oameni.

Creștere. Membrii echipei Utilaje TV își dezvoltă competențele în domeniu și acumulează noi cunoștințe, odată cu fiecare interviu realizat, fiecare emisiune creată și fiecare eveniment de profil la care participă.

Profesionalism. Ne recomandă experiența în televiziune, radio și presă scrisă. Deținem aparatura și cunoștințele necesare pentru a crea materiale foto, video și text la cele mai înalte standarde.

 

Cine sunt clienții Utilaje TV și ce beneficii au aceștia?

Expunere, awareness, branding, notorietate și diversitate în comunicare. Îmbunătățirea relațiilor cu partenerii media, campanii complete și complexe de comunicare text, foto, video, mass-media. Și lista de beneficii poate continua. Ne adresăm producătorilor români și dealerilor de utilaje. Firme de construcții, constructori, firme din agricultură, fermieri. Organizatori de târguri și expoziții. Oricui are legătură cu fascinanta lume a utilajelor. Mai multe informații găsiți chiar pe site-ul nostru, la secțiunea „Servicii”: utilaje.tv/servicii.

Oferim materiale originale și valoroase, în format video și text. Prin tot ceea ce facem, reprezentăm interesele posesorilor de utilaje. Utilaje TV este o platformă online unică în raport cu ce oferă concurența. Utilaje TV este ghidul tău de încredere. O manieră unică și originală de prezentare, un mod convingător și corect de expunere a informațiilor, obiectiv și imparțial.

Vă invităm pe site-ul www.utilaje.tv, pentru a vă convinge singuri că Utilaje TV este un ghid de încredere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here