AVBS Credit, unul dintre cei mai importanţi brokeri bancari de pe piaţa din România, vine în ajutorul persoanelor care doresc o schimbare profesională şi le oferă recomandări de top în consolidarea carierei în domeniul financiar-bancar.
Astfel, mult mai rapid decât dacă clientul s-ar descurca singur, brokerul de credite este persoana care intermediază întregul proces de creditare dintre client și bancă, oferă clientului soluții de creditare adecvate nevoilor și adaptate contextului financiar, obține dobânzi mai bune și valori mai mari pentru creditul clientului și, dacă este necesar, se deplasează la client pentru etapele preliminare creditării.
„Cu toţii ne dorim siguranţă şi căutăm stabilitatea pe care ne-o oferă locul de muncă, din dorinţa de a progresa în carieră şi de a avea prosperitate. Însă, a fi antreprenor în sistem de franciză înseamnă mult mai mult decât atât. Deţinătorul francizei AVBS Credit este omul pentru care totul este posibil – singura limită este cerul”, declară Valentin Anghel, CEO & Founder, AVBS Credit.
Compania românească fondată în urmă cu aproape 14 ani de către antreprenorul Valentin Anghel lucrează cu peste 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile AVBS Credit sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. Pe termen mediu, AVBS Credit şi-a propus să investească în reţeaua de intermediari de credite şi vrea să ajungă la dublarea numărului de brokeri francizaţi, de la 50 în prezent la 100 de francize până la finalul anului 2021.
Ce trebuie să faci pentru a înființa o franciză AVBS Credit?
AVBS Credit urmăreşte să îşi dezvolte la nivel naţional reţeaua de francize în domeniul brokerajului bancar, în special în Bucureşti şi în cele mai importante oraşe din ţară şi dorește să coopteze în echipă specialiști din banking, cu experiență în domeniul financiar-bancar cu precădere pe partea de creditare, dar care să aibă și un spirit antreprenorial puternic.
Nevoia de a accesa un credit bancar este în creştere datorită apetenţei românilor cu venituri mari și medii de a investi în proiecte complexe, cum ar fi achizițiile de locuințe și/sau autoturisme, renovarea caselor sau dezvoltarea propriilor afaceri.
Românii cu experiență financiar-bancară și în vânzările directe de produse de creditare, care stăpânesc arta comunicării offline și online, cu un pachet interior de bune practici, care știu să folosească instrumentele informatice specifice de lucru, au cunoștințe minime de marketing, sunt dornici să își consolideze o reputație impecabilă pe plan local ca brokeri de credite și care au viziunea necesară pentru a dezvolta pe termen lung franciza AVBS Credit, îşi pot deschide un birou în domeniul intermedierii creditelor bancare.
Înființarea unui punct de lucru în domeniul brokerajului bancar presupune pentru viitorul broker AVBS Credit o investiţie de 5.000 lei, la care se adaugă costurile pentru deschiderea unui SRL sau a unui PFA cu codul CAEN 6619, chiria și costurile de funcționare pentru biroul în care se desfășoară activitatea de brokeraj bancar, achiziția mobilierului și a tuturor instrumentelor de lucru și de comunicare necesare.
Un francizat AVBS Credit poate să câştige lunar peste 15.000 EURO. Brokerul AVBS Credit lucrează cu majoritatea băncilor şi a IFN-urilor din România şi beneficiază de un portofoliu vast de produse de creditare dedicat atât persoanelor fizice, cât şi companiilor. În urma obiectivelor financiare setate cu privire la volumul de credite intermediate, francizatul AVBS Credit primește grile de comisioane atractive. Cu cât volumul de credite intermediate este mai mare, cu atât pragurile de comisionare cresc. Brokerii de credite determinați și cu rezultate dovedite pot câștiga zeci de mii de euro lunar deoarece nu există o limită maximă setată în privința încasărilor!
Pe lângă oportunităţile de învăţare şi dezvoltare în sistem de franciză în domeniul financiar-bancar și a câștigurilor financiare nelimitate, brokerii de credite francizați au parte de sprijinul managementului companiei cu privire la provocările care pot apărea de la înfiinţarea, lansarea şi promovarea francizei pe plan local, la extinderea cunoştinţelor, schimbările legislative, normele şi politicile GDPR, strategiile de recrutare pentru atragerea de noi colegi în echipă, elemente vizuale și de branding în vederea unei promovări locale în comunitatea din care fac parte.
Consolidarea francizei AVBS Credit reprezintă un business la cheie şi presupune ca brokerul francizat să întocmească pentru clienți dosarele de credit într-un mod impecabil, indiferent de bancă sau IFN. Brokerii de credite francizați au sprijinul echipei AVBS Credit pe întreaga perioadă de desfășurare a contractului de franciză: de la utilizarea aplicațiilor bancare, la întocmirea primelor dosare de credit la băncile partenere. Totodată, managementul AVBS Credit se implică și în negocierile și în comunicarea cu instituțiile financiare partenere, astfel încât brokerii de credite să lucreze în cele mai bune condiții și să beneficieze de cele mai bune produse de creditare existente pe piața din România!
Detalii despre obținerea unei francize AVBS Credit: Detalii Obținere Franciză – AVBS Credit şi https://www.facebook.com/avbs.ro