Și mai mulți fani au ales cărămizile LEGO® în 2020. Cererea mare din partea consumatorilor a generat o creștere de două cifre a vânzărilor, profitului și profitului operațional, dar și o creștere considerabilă a cotei de piață. Au continuat investițiile strategice, cu scopul de a garanta o dezvoltare durabilă, pe termen lung.

  • Vânzările au crescut cu 21% în 2020, față de 2019.
  • Profitul a crescut cu 13% față de 2019, ajungând la 43,7 miliarde de Coroane Daneze (DKK).
  • Profitul operațional a crescut cu 19%, atingând 12,9 miliarde DKK. Profitul net a crescut cu 19%, atingând 9,9 miliarde DKK. În acest timp, Grupul LEGO a continuat investițiile strategice în initiațive cu potențial de creștere.
  • Fluxul de numerar liber a fost de 11,5 miliarde DKK.
  • Cota de piață globală a crescut.

București, 10 martie 2021: După un an greu, marcat de pandemie, în care cele mai multe companii au fost afectate, la nivel global, Grupul LEGO anunță astăzi rezultatele financiare înregistrate în 2020, care depășesc cu mult așteptările de creștere. Astfel, profitul anual a crescut cu 13% față de 2019, atingând pragul de 43,7 miliarde de Coroane Daneze (DKK), iar vânzările au înregistrat o creștere de 21%. Profitul operațional a fost în valoare de 12,9 miliarde DKK, înregistrând o creștere de 19%, în comparație cu anul precedent. Cota de piață a grupului a crescut atât la nivel global, cât și în 12 dintre cele mai mari țări în care compania activează.

„Suntem foarte mulțumiți de aceste rezultate. Sunt dovada relevanței universale a pieselor LEGO și a metodei de învățare creativă prin joacă. Totodată, această performanță reprezintă o mărturie a pasiunii, creativității și rezilienței angajaților noștri. În ciuda provocărilor generate de pandemie, aceștia au depus tot efortul pentru ca lumea întreagă să continue să se joace.”, a declarat Niels B Christiansen, CEO al Grupului LEGO.

Vânzările din toate piețele au crescut cu două cifre, această creștere fiind vizibilă mai ales în China, America, Europa de Vest și Asia Pacific.

Creșterea profitului operațional a fost facilitată de vânzările ridicate, și de asemenea a fost compensată de investițiile strategice și costurile mai mari de distribuție aferente furnizării de produse la nivel global, în urma închiderii temporare a unităților de producție din Mexic și China. Profitul net a crescut cu 19%, atingând 9,9 miliarde DKK, în timp ce fluxul de numerar liber a atins 11,5 miliarde DKK.

„În ultimii doi ani am realizat investiții majore în inițiative menite să ne susțină dezvoltarea pe termen lung.  În 2020 am început să observăm beneficiile acestor investiții, mai ales în zona de e-commerce și inovare a produselor. Vom continua să investim în următorul an, concentrându-ne pe inovarea jocului, pe propriul brand, pe digitalizare și pe dezvoltarea unei rețele de retail omnichannel.”, a continuat Christiansen.

Un portofoliu puternic și divers

Vânzările ridicate din 2020 se datorează fanilor de toate vârstele care au ales cărămizile LEGO. Aceștia au fost inspirați de un portofoliu puternic, care oferă posibilități creative pentru toate vârstele și interesele. Printre temele preferate se numără: LEGO® CITY, LEGO® Technic, LEGO® Star WarsTM, LEGO® Friends și LEGO® Classic.

LEGO Super MarioTM, care îmbină activitatea offline cu cea digitală într-un mod unic, a fost lansat în august 2020 și a devenit rapid una dintre cele mai de succes teme ale companiei. Investițiile în produse care îmbină activitatea offline cu cea online vor continua și în 2021, debutând cu lansarea din această lună a LEGO VIDIYOTM, care valorifică pasiunea copiilor pentru muzică și joacă.

„Știm că atât adulții cât și copii iubesc piesele LEGO și că ei vor reprezenta mereu nucleul business-ului nostru. Copiii din ziua de azi cresc într-o lume digitalizată, iar pentru ei îmbinarea jocului offline cu cel online este normală. Vrem să le oferim noi experiențe de joacă, sigure, distractive și noi modalități de a învăța și de a fi creativi.”, a menționat Niels B Christiansen.

Grupul LEGO a continuat să investească în propriul brand prin intermediul campaniei globale        Rebuild the World. Mai mult, în 2020 a fost desemnat cel mai iubit brand din lume[1].

O rețea omnichannel inovatoare și agilă

Investițiile companiei în ecosistemul omnichannel de retail au susținut creșterea propriilor canale, dar și ale partenerilor, în timp ce magazinele au fost închise pentru a preveni răspândirea COVID-19. Numărul vizitelor pe site-ul companiei, LEGO.com, a fost dublu față de anul precedent, însă compania a continuat totodată programul global de extindere a rețelei de magazine. În 2020, Grupul LEGO a deschis 134 noi magazine, 91 dintre acestea în China. Astfel, la sfârșitul anului 2020, numărul total de magazine LEGO la nivel global a ajuns la 678. Compania își propune să deschidă încă 120 de noi magazine în 2021, dintre care 80 în China.

„Oamenii își doresc o experiență de brand unică, memorabilă, așadar vom continua investițiile în extinderea rețelei de magazine fizice și în crearea unor experiențe inedite în cadrul acestora. Această abordare consolidează poziția brand-ului și creează impact pozitiv pentru toate canalele. Vom continua să dezvoltăm abilitățile de e-commerce pentru a oferi și posibilitatea de online shopping atât pe platformele noastre cât și pe ale partenerilor noștri,” a menționat Christiansen.

Planuri ambițioase pentru transformare digitală

În 2021, Grupul LEGO va accelera investițiile în digitalizare pentru întreaga activitate. Obiectivul principal constă în dezvoltarea unor experiențe digitale de top pentru consumatori, parteneri de retail, furnizori și angajați în interacțiunile cu compania. În acest sens, în decursul anului, compania va extinde echipele de tehnologie și digital.

„Referitor la operațiunile digitale, avem o bază solidă, însă trebuie să fim mai rapizi. Ultimul an ne-a demonstrat importanța unui business receptiv, agil și puternic digitalizat. Vom continua să ne dezvoltăm capacitățile în această zonă astfel încât să putem răspunde nevoilor în continuă schimbare ale partenerilor de retail sau ale consumatorilor, atât în momentul de față cât și pe termen lung.”, a continuat CEO-ul Grupului LEGO.

Investiții pentru un impact pozitiv asupra generațiilor următoare

De asemenea, tot în 2020 Grupul LEGO a anunțat că, în decurs de trei ani, va investi peste 400 de milioane de dolari (2.6 miliarde DKK) în inițiative sustenabile, cu rolul de a prezenta metoda de învățare prin joacă mai multor copii, de a reduce impactul asupra mediului și de a asigura locuri de muncă favorabile incluziunii.

Ca parte a acestor efoturi, Grupul LEGO a ajuns la peste 3.2 milioane de copii prin intermediul inițiativelor de învățare prin joc. Mai mult, compania a demarat o acțiune de a înlocui pungile de plastic de unică folosință cu cele de hârtie și și-a anunțat angajamentul de a reduce emisiile de carbon cu 37% până în 2032, obiectiv aprobat de Inițiativa Science Based Target și conform cu nivelurile necesare pentru atingerea obiectivului de limitare a încălzirii globale sub pragul de 1.5 °C.

În decursul anului, Grupul LEGO a anunțat parteneriate cu mai multe organizații pentru a consolida eforturile de a crea un impact pozitiv asupra societății și planetei, pe care generațiile de azi le vor moșteni. Compania va colabora cu UN Women pentru susținerea femeilor în toate funcțiile companiei precum și a fetelor în cadrul societății, și cu Fundația Ellen MacArthur pentru a investiga modele circulare de business.

„Provocările cu care această generație de copii se confruntă sunt urgente și complexe și trebuie abordate printr-un efort colectiv, de către companii, guverne și experți. Așteptăm cu interes să ne unim forțele cu părinții, copiii, colegii și partnerii pentru a contura un viitor strălucit pentru generațiile care vor urma”, a încheiat Niels B Christiansen, CEO al Grupului LEGO.

 

Despre Grupul LEGO

Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine, prin joacă și învățare creativă. LEGO System in Play, ce are la bază cărămizile LEGO®, le permite copiilor și fanilor de orice vârstă, să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina.

Grupul LEGO® a fost fondat în Billund, Danemarca în 1932 de Ole Kirk Kristiansen. Numele este derivat din două cuvinte daneze, LEg GOdt, cu semnificația „Joacă bine”. Astăzi, Grupul LEGO continuă să fie o companie de familie, cu sediul central în Billund. Produsele LEGO sunt comercializate în peste 130 de țări din întreaga lume. Mai multe informații pe www.lego.com/ro-ro

 

1 Source: Talkwalker, The Brand Love Story 2020

 

 

 

 

 

 

[1] Talkwalker, The Brand Love Story 2020

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here