Cel mai mare grup din Letonia – AS ELKO Grupa, distribuitor de produse IT și electronice de consum, a emis obligațiuni în valoare totală de 20 de milioane de euro.

 

ELKO este un emitent de obligațiuni cu experiență și bine-cunoscut. Atragerea finanțării pe termen lung cu o rată fixă a dobânzii permite companiei ELKO să își diversifice în continuare structura de finanțare. Aceasta este cea mai mare emitere din istoria ELKO. Pe 12 februarie a.c. au fost emise obligațiuni în valoare totală de 20 de milioane de euro, cu o scadență de 5 ani și o rată a dobânzii de 6%. Obligațiunile vor fi listate pe piața secundară a valorilor mobiliare Nasdaq Riga First North.

 

Obligațiunile au fost achiziționate de peste 80 de investitori din Statele Baltice, Germania și Malta – inclusiv bănci, planuri de pensii, fonduri de investiții, companii de asigurări, precum și investitori privați. Altum Capital Fund, pentru care aceasta a fost prima investiție, a participat, de asemenea, la tranzacție ca investitor.

 

CEO al ELKO Group, Svens Dinsdorfs a declarat: „Emisiunea de obligațiuni este o oportunitate pentru compania noastră de a continua să crească și să asigure competitivitatea chiar și în perioada pandemiei. Cererea de IT și electrocasnice a crescut rapid, în același timp existând un nivel ridicat de incertitudine asociat cu întreruperile lanțului de aprovizionare și creșterea costurilor logistice. Pentru a gestiona creșterea ridicată și rapidă în condițiile provocatoare ale pieței, ajustarea corespunzătoare a capitalului de lucru este esențială”.

 

Emisiunea de obligațiuni ELKO a fost administrată de către compania financiară și de investiții Callidus Capital (consultant financiar) împreună cu Signet Bank (organizator al emisiunii).

 

Președintele Consiliului de administrație al Signet Bank, Roberts Idelsons a menționat: „Revenirea ELKO – companie reprezentativă pentru economia Letoniei – pe piața de capital baltică este un eveniment semnificativ pentru industrie. Cererea de obligațiuni a depășit oferta de 2,5 ori, iar investitorii locali au cumpărat 96% din totalul emisiunii. Rezultatele acestei emisiuni de obligațiuni reprezintă o confirmare clară că atragerea de finanțări printr-o emisiune de obligațiuni pe piața locală de capital este un instrument eficient prin care companiile din Letonia pot atrage finanțare pentru dezvoltarea lor. Ne punem speranța că această emisiune va încuraja și alte companii locale să ia în considerare emiterea de obligațiuni ca o sursă alternativă de finanțare.”

 

Partener în Callidus Capital, Roberts Stuģis a spus: „Emisiunea a fost organizată într-un timp relativ scurt, iar cererea de obligațiuni ELKO a depășit semnificativ suma oferită. Este o plăcere să vedem o astfel de activitate a membrilor pieței, în special de la băncile cu capital privat și investitori privați. Pentru a promova dezvoltarea și creșterea economică, banii trebuie să fie în mișcare și să fie investiți cu sens!”

 

Președintele Consiliului de administrație al ALTUM, Reinis Bērziņš a declarat: „Suntem încântați să participăm la emisiunea de obligațiuni ELKO ca unul dintre cei mai mari investitori, sprijinind creșterea campionului industriei într-un moment în care pandemia a schimbat semnificativ regulile jocului pentru companiile care fac export. Acesta este exact scopul Fondului de capital ALTUM – de a sprijini companiile mari din Letonia care găsesc oportunități în această perioadă a crizei de Covid-19, consolidându-și atât pozițiile existente, cât și intrarea pe noi piețe, diversificându-și totodată sursele de finanțare.

Investiția noastră, care include resurse ale fondurilor de pensii publice și private letone, facilitează interesul altor investitori din domeniul privat pentru achiziționarea de obligațiuni. În același timp, această investiție va aduce, de asemenea, randament statului și va promova dezvoltarea pieței de capital din zona Baltică.”

 

Despre Grupul ELKO

Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând peste 400 de producători IT. Compania oferă o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 10 000 de companii, producători locali de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme și alte firme din diverse sectoare în 11 de țări din Europa.

Mai multe informații: www.elkogroup.com

 

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/elko-group

Facebook: https://www.facebook.com/elkogroup/

Twitter: https://twitter.com/ELKO_Group

Instagram: @elko_group

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here