Bucureşti, decembrie 2020: Brandul de fashion Marc O’Polo, prezent în peste 2.000 de puncte de vânzare din 37 de ţări, deschide al patrulea magazin mono-brand din România în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, tranzacţie intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

MARC O’POLO este un brand fondat în urmă cu peste 50 de ani în Stockholm, fiind prezent în România prin magazine mono-brand situate în Bucureşti Mall, Fashion House Militari şi Iulius Mall Cluj-Napoca. Magazinul din AFI Palace Cotroceni, care urmează a fi deschis pe 10 decembrie, va fi cel mai mare din reţea (235 metri pătraţi).

Bogdan Marcu, Partener Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Brand-ul MARC O’POLO era cunoscut în România în special prin prezența în magazinele Peek & Cloppenburg. De la deschiderea primului magazin mono-brand pe piața locală în 2019, recepționat foarte bine de public, am căutat o locație reprezentativă pentru a putea exprima și mai mult din identitatea și produsele brand-ului. Noul magazin din cadrul AFI Palace Cotroceni va implementa ultimul concept al brand-ului, o gamă extinsă de produse și o experiență îmbunătățită de shopping. Pe această cale, aș dori să le mulțumesc reprezentaților AFI Europe pentru suportul oferit în găsirea unei soluții optime.”

Având sediul central în Stephanskirchen, în zona Munchen, Germania, MARC O’POLO are circa 1.800 de angajaţi şi a realizat în anul fiscal 2019-2020 o cifră de afaceri de 430 de milioane de euro. Brandul este prezent atât pe pieţele vestice, cât şi în Europa Centrală şi de Est şi în China.

Maximilian Böck, Chief Retail Officer/Co-CEO MARC O’POLO AG: „În cadrul procesului nostru de expansiune internaţională, România este în prezent una dintre piețele noastre de interes. Pentru produsele noastre premium căutăm magazine premium în locații de top, iar Cushman & Wakefield Echinox ne este alături şi un partener ideal pentru a ne sprijini în acest proces.”

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Departamentul de retail al companiei a închiriat în ultimii doi ani spaţii cu o suprafaţă cumulată de peste 30.000 de metri pătraţi în proiecte de retail din Bucureşti şi din ţară. Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori, ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here