Colliers: Încetinirea producției din ultimele luni se va ajusta prin accelerarea livrărilor în perioada verii. Acumularea stocurilor ar putea duce la o creștere pe termen scurt a nevoilor de spațiu de stocare
București, 4 Iunie 2020: Multe unități de producție din România și-au încetat operațiunile la scurt timp după izbucnirea epidemiei de Covid-19, pentru a proteja angajații împotriva răspândirii virusului. Cu toate acestea, lunile martie și mai sunt două dintre cele mai importante luni din an pentru producție, impulsionate de cererea din piețele europene, astfel că efectele încetinirii producției sunt semnificative. Totuși, producția ar putea accelera pe perioada verii, iar stocurile mai mari deja acumulate ar putea duce la o creștere pe termen scurt a nevoilor pentru spații de depozitare, potrivit unei analize Colliers International.
În România, potențialul de dezvoltare a producției rămâne crescut, primele semne de revenire fiind așteptate chiar din următoarele luni, în linie cu tendințele la nivel european, ritmul economic local fiind strâns legat de cel al țărilor din Vest. Cele mai multe unități de producție din România și-au reluat deja activitatea, dar unele operează încă la o capacitate redusă pentru a respecta normele de siguranță și pentru a se adapta la cererea mai scăzută din anumite sectoare.
Unitățile de producție înregistrează, drept urmare, o creștere a stocurilor sau a materialelor și componentelor care sunt parte din lanțul de producție în această perioadă, ceea ce va determina o creștere a nevoii de contracte de leasing mai flexibile în cazul în care cererea nu revine în același ritm cu producția, potrivit analizei Colliers International. Producția ar putea accelera însă în perioada verii pentru a recupera lunile slabe din primăvară, similar unităților de producție din țările vestice. Din calculele Colliers International, în ani obișnuiți, producția atinge vârfuri în România în perioada octombrie-noiembrie, când nivelul este cu 9% mai ridicat decât media altor luni, iar a doua cea mai importantă perioadă este primăvara. De altfel, pentru industria auto, atât din România cât și din alte țări importante precum Germania, Polonia sau Marea Britanie, luna martie se dovedește a fi cea de vârf.
“După 13 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, ceasul intern al industriei locale bate după ritmul din piețele occidentale dezvoltate. Și, cum mai bine de 40% din exporturile României merg doar către principalii trei parteneri externi – Germania, Italia și Franța, era cumva de așteptat ca fabricile locale să lucreze într-un ritm similar. O precizare importantă este însă că România și restul țărilor emergente din regiune sunt mai corelate cu Germania decât cu Italia și Franța în sensul că impactul concediilor din lunile de vară este mai redus”, spune Silviu Pop, Head of Research pentru România la Colliers International.
În general, în timp ce perioada primăverii este destul de importantă, cu excepția lunii aprilie (sau cea în care se sărbătorește Paștele), perioada octombrie-noiembrie este de departe cea mai activă din punctul de vedere al producției, conform analizei Colliers International. Prin urmare, un potențial nou val de Covid-19 în toamna acestui an ar putea avea impact chiar mai mare asupra producției decât până acum. Deși imprevizibil, este un scenariu de risc care trebuie luat în considerare, mai ales ținând cont de importanța acestor luni pentru activitatea de producție.
“Piața este deocamdată într-o stare de așteptare, dar are potențial ridicat de dezvoltare în zona de producție, pe fondul resurselor mai bune de forță de muncă neutilizată, la costuri ale muncii sensibil mai mici decât în alte țări membre din regiune și comparabile cu media Chinei. Astfel, o revenire rapidă a economiei – scenariu pe care mizează numeroși specialiști pentru economia globală – va genera efervescență pe piața spațiilor industriale și logistice din România, atenuând efectele pe termen lung ale unei eventuale evoluții nefavorabile în a doua parte din 2020”, spune Laurențiu Duică, Partner & Head of Industrial Agency la Colliers International.
Despre Colliers International
Colliers International Group Inc. (NASDAQ: CIGI) (TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultanței imobiliare și al managementului investițiilor. Cu operațiuni în 68 de țări, cei peste 15.000 de specialiști întreprinzători lucrează împreună pentru a oferi consultanță și servicii de specialitate pentru a maximiza valoarea proprietății pentru chiriași, proprietari și investitori. Timp de peste 25 de ani, echipa noastră experimentată de management, care deține aproximativ 40% din capitalul nostru, a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproape 20%. În 2019, veniturile corporate au fost de peste 3 miliarde de dolari (3,5 miliarde de dolari inclusiv afiliații), cu active gestionate de 33 miliarde de dolari. Pentru mai multe detalii despre Colliers International puteți accesa corporate.colliers.com sau ne puteți urmări pe Twitter @Colliers și LinkedIn.