Din păcate, decontarea unor lucrări fictive sau de proastă calitate reprezintă o cangrenă dovedită a sistemului nostru public, dar pe lângă implicarea Justiției avem nevoie de o schimbare profundă de mentalitate la nivelul întregului sistem bugetar și, îndeosebi, la vârful acestuia. România are nevoie de reforme profunde, de legislație îmbunătățită și de o majoritate parlamentară solidă care să asigure stabilitate unui guvern reformist.
Astăzi, pe lângă disfuncționalitățile legate de infrastructura mediului urban, mare pierzător rămâne mediul rural, condamnat la sărăcie și subdezvoltare. Am ajuns să trăim în câteva Românii paralele, fiecare cu problemele sale veșnic nerezolvate. Un buget echilibrat trebuie construit, pe viitor, nu plecând de la necesitățile ministerelor, ale instituțiilor publice, de la aparatul lor supradimensionat, ci de la nevoile oamenilor din comunitățile mici și mari ale României. Banii trebuie gestionați după o cu totul altă paradigmă pentru a ajunge la bunăstare. Pentru acest lucru, sunt necesare, în primul rând, investițiile mari, după un plan național, nu local, bazate pe nevoi reale și care să conducă la diminuarea decalajului dintre urban și rural.
Pentru a atinge acest obiectiv, țara are nevoie de guvern stabil, angajat în reforme, care să stopeze risipa banului public. În lumea globalizată în care trăim, nimeni nu va sta după România ca să își rezolve problemele interne, nimeni nu va tolera la nesfârșit corupția endemică și domnia bunului plac. Așadar, este timpul să începem reforma.
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA