București, 16 octombrie 2019: În primele nouă luni ale anului, vânzările FlorideLux.ro, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, au crescut cu 15%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Până la finalul anului, compania estimează o creștere de 20% a cifrei de afaceri față de anul precedent.
Printre motoarele de creștere pe care compania a mizat anul acesta au fost introducerea conținutului video în strategia de comunicare pentru a crește gradul de interactivitate în relația cu clienții și potențialii clienți, dar și segmentul de organizare a cursurilor de florist care a devenit un business de sine stătător cu creșteri treptate estimate pentru următorii ani.
„FlorideLux.ro este în permanentă schimbare, iar în 2019 ne-am concentrat pe adaptarea modelului de business la cerințele actuale ale pieței. Am introdus videoul în strategia noastră de comunicare de zi cu zi și am făcut trecerea de la o florărie online la o florărie mai aproape de clienți, arătându-le acestora ce facem, cum facem și de ce facem. Pentru anul viitor ne dorim consolidarea poziției, dar și diversificarea produselor, astfel încât să avem un impact pozitiv atât în cifra de afaceri, cât și în gradul de mulțumire al clientului”, declară Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.
Potrivit datelor centralizate de companie, 90% din cifra de afaceri este generată de FlorideLux.ro împreună cu site-urile specializate din cadrul grupului: coroane.ro; cosuridelux.ro; deluxeflowershop.com -, iar 10% de către francize, showroom-ul FlorideLux.ro și alte proiecte speciale. De asemenea, mai mult de 80% din vânzări sunt generate de segmentul B2C, FlorideLux.ro fiind singura florărie online din România care livrează oriunde în țară.
În topul orașelor cu cele mai multe vânzări, se menține Bucureștiul, urmat de Constanța, Brașov și Ploiești, vânzări potențate de prezența fizică în aceste orașe, dar și posibilitatea de a livra în aceeași zi.
Media comenzilor în primele nouă luni ale anului 2019 se situează în jurul a 46 de euro, valoare care va scădea spre finalul anului până la 40 de euro pe fondul creșterii comenzilor corporate sau a celor multiple pentru familie și prieteni. Cel mai scump aranjament floral vândut anul acesta a fost un buchet de 201 trandafiri care s-a vândut pentru suma de 1900 lei. De asemenea, foarte căutate au fost și aranjamentele de 101 trandafiri roșii cu prețuri cuprinse între 900 și 1400 lei în funcție de ofertele existente.
Conform reprezentanților companiei, varianta mobile generează peste 80% din trafic. În ceea ce privește comenzile înregistrate, peste 60% dintre acestea provin de pe dispozitive mobile, în timp ce 40% sunt finalizate de pe desktop.
###
Grupul FlorideLux are o experiență de peste 16 ani în industria de flori și cadouri. Din portofoliul FlorideLux fac parte website-urile www.floridelux.ro – florărie online cu peste 5.000 de buchete și aranjamente florale și livrare gratuită în peste 12.000 de localități din România, dar și oriunde în lume; www.cosuridelux.ro – magazine online de cosuri cadou premium, elegante și speciale, pentru cadouri corporate și personale de neuitat; www.brazidecraciun.ro – magazine de brazi cu livrare la domiciliu, brazi artificiali, brazi naturali tăiați și brazi în ghiveci; www.coroane.ro – magazine online de coroane funerare, jerbe funerare și alte accesorii, cu livrare gratuită în peste 12.000 de localități din România;
Magazinele FlorideLux pot fi vizitate în:
- București: Bd. Iuliu Maniu 7 – atelier de lucru, showroom și birouri
- Brașov: str. Zizinului nr.3 – florărie magazin
- Ploiești: str. Libertății, nr. 7 – atelier și florărie magazin
- Constanța: Bld. Tomis, nr. 228 – atelier și florărie magazin